Cât o să li se mai permită ăstora de la AUR să se cace pe ordinea publică? Când li s-a dat voie să se scurgă diareic în curtea Parlamentului, au zis unii că e bine așa, să nu le dăm motive să se victimizeze. Ok, dar care e limita? Dacă mă duc eu cu 10 prieteni și forțez intrarea într-o primărie, oriunde în țară, am fi arestați toți.
Sa-l ia in gura
sincer , nu imi pasa ca le dai munitie sa se victimizeze , frate Dominic fiind si german data trecuta faceau liste negre cu cine trebuie omorat si mereau la el acasa si scandau tot felu de chestii rasiste , una din consilierele locale primea amenintari cu viol , tortura etc ,daca nu se iau masuri cu astia chiar foarte posibil sa omoare pe cineva
>”Este parașutat aici din Germania fără viză de domiciliu. Omul ăsta ocupă ilegal funcția de primar” a precizat Simion.
Ați auzit băieți? Ocupă ilegal funcția pentru că așa zice nea Simion. Ce pula mea mai contează procedura administrativă de validare a candidaturii, ce contează voturile, ce contează procedura de validare a rezultatului?
La politicienii PSD de ce nu se duc?
Iar a trimis cainele de paza sa faca putin scandal, sa acopere mizeria celor de la MAI care si-au bautut joc ieri de oameni, nu doar prin fapte, dar si prin comunicatele mincinoase.
​
Poimaine apare Sosoaca si vice-versa.
Alo 112 ?!
Genul asta de acțiune ar trebui penalizat aspru. De către instituțiile statului. Totul trebuie sa fie corect, dar ferm.
Altfel, ne vom trezi că asta e noua normalitate: cine adună mai mulți haidamaci gata de bătaie, ăla are dreptate.
Unde pula mea erau toți oamenii ăștia hotărâti când PSD se pregătea să dea legi prin care devenea legal să ne bage mana in buzunar?
Circul AUR in frunte cu clown-ul sef ofera reprezentatii in toata tara acum?
Imi e absolut sila sa ma uit. Singura “bucurie” e ca-l vad ca e cu o mana de oameni si inteleg ca de fapt, prin tara se cam inchid sucursalele AUR ca nu au membrii. E doar o valva pe social media si prin presa de 2 lei….sper.
Oricum sa-l f*t in inima pe simeon, ca-i asa prost si agresiv si canceros cu “concerned bombardierismul” lui. Nu cred ca e vreun prototip care imi displace mai mult decat smecherul violent care e si mai infoiat ca stie nitzel de carte si nu stie daca sa-ti dea mai repede un capac sau sa strige “nu pune ba mana pe mine ca te dau in judecata da’ vatamare!”
[removed]
Cred ca e timpul ca simion sa intre la bulau
Nea’ Georgica e deja in campanie prezidențială. Susținut cu siguranță de tovarășii noștri de la est. Pun pariu ca a avut loc o înțelegere între aur si pnlsd să-i lase sa-si facă de cap. Unii destabilizează politic țara (UE chiar) alții mai fura si ei. Dar acum vorbind serios, hăbăucul asta e periculos. Poate convinge destule persoane sa voteze cu aur. Rusia abia așteaptă sa ieșim noi, si celelalte tari foste anexe comuniste, din NATO si UE. Pana si mesajele lor din zilele astea sunt in același ton. Șmecheria e ca populația nu o sa fie receptivă la un mesaj direct ROexit ci mai degrabă, sa vina din partea lor, deja convinși de propaganda rusa. Si asta nu se întâmpla numai la noi.
Iarăși au scăpat specimene de la grădina zoologică?
Nu a chemat nimeni ecarisajul?
I wonder how many people will condemn the explicitly xenophobic / anti-German motive of this clownery?
LOL, ce prosti pot sa fie.
digi24 iar o suge la rece și evită să dea știrea.
Primul lucru când a ajuns în oraș s-a dus la mitropolit sa pupe poala popii. Apoi la scandal. La fel cum legionarii erau parte cu BOR-ul asa și micii legionari 2021 AUR merg întâi sa ia comenzi apoi executa.
“Jocul în 3
Sistemul cultivă, încurajează și umflă un pol fascist în România. Pentru că Sistemului îi convine un partid fascist, umflat artificial și cu lider vulnerabil, cu dosare de ce făcea când era mic printre blocuri.
Sistemul nu tolerează polul Liberal, singurul modernizator, care este USR – amenințarea reală pentru Sistem.
Ăștia trebuie asfixiați: prin tone de rahat pe TV-uri, prin extirpare de la guvernare, prin dosare plasate înainte de alegeri.
Fasciștii? Băieți buni, facem poze cu ei. Vor sa spargă o primărie? Dă-i dreaku de usr-iști, bagă Georgică!
Filmul ăsta a mai fost în România în interbelic. Până nu se vor trezi cu asasinate făcute de băieții aștia, blegii din Sistem nu se vor învăța.
AUR crește și face agenda nu pentru ca e ceva special cu ei, ci pentru că sunt ajutați și încurajați de Sistemul partide-media-servicii. Fix cum a fost Codreanu în anii 1920 și Vadim Tudor în anii 1990.
E un joc în trei:
– Sistemul (tot la guvernare acum)
– Polul fascist, opoziția de mucava.
– Polul liberal, singura opoziție.
E simplu” C. Ghinea
Ba, eu știu doar că am 17 grade in casa. Atât ne da Primaria in apartamente la Timișoara
Mă enervez într-o zi și cumpăr 5 baxuri de bere, le dau la vreo 100 de rromi cu care mă duc la Simion acasă să cerem dreptate pentru a o fff.. pe maicăsa
25 comments

Si ca in cazul vaccinarii isi fac propiile studii. Din cauza asta au venit la primarie exact cand Fritz nu era in tara postand cu 20h inainte ca e in Serbia. 🤣 https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=468855054609983&id=100044564763784
https://www.youtube.com/watch?v=IJog7LQihe4&ab_channel=MilesPrower87
Trump după o luna in România.
Asa faceau si legionarii.