Eu zic ca mai bine vedem imagini inainte sa ne dam cu parerea
Era in misiune copilul?
Copilul infierbantat, masina rece, a facut pneumonie.
Am pățit asta din ambele perspective.
Acum 2 ani am auzit o bubuiala in spate și când m-am uitat în oglinda, fugea un copil, deci presupun ca alerga și se aștepta să dispar din fata lui pana ajunge la mine, dar am pus frână și i-am stricat planurile. Asta se întâmpla pe trecere, dacă se lovea nu picam eu vinovat degeaba?
Copilul mergea pe strada si fortuit “s-a lovit” de o masina a politiei. Zici ca e zona crespusculara in Bolintin Vale.
> În Bolintin Vale a fost dizlocat un dispozitiv de 20 de polițiști și jandarmi din mai multe județe limitrofe după tensiunile dinte localnici și comunitatea de romi apărute după uciderea unui șofer de maxi-taxi.
Sper ca nu ati sarit numai pentru ca “politie”
> Luni, 17 ianuarie a.c., în jurul orei 12.40, în timp ce un agent de poliție din cadrul Poliției Orașului Bolintin Vale, aflat în serviciu, se deplasa cu o autospecială de serviciu pe strada Palanca, din orașul Bolintin Vale, un minor de 5 ani nesupravegheat, **a ieșit în fugă din curtea imobilului și s-a lovit de autovehicul aflat în mișcare.**
Varul meu primar (primar ca var, nu ca e primar undeva hahah) a facut la fel când aveam vreo zece ani, numai ca a facut-o cu un camion. Mana rupta si cap spart (vreo zece copci in frunte). O secunda mai devreme si ii duceam flori la cimitir.
.
In rest, ma pis pe multi din politie (si pe multi dintre colegii mei) pentru ca sunt extraordinar de prosti cateodata. Plus aroganti. Aroganta si prostia nu ar trebui sa-si aiba locul acolo, insa din pacate si-au facut casa.
Editat
sper ca masina e ok. ca aluia cu fetele de pe trecere i-a bulit-o bine
Mai aveau sa zica de copil ca i a dat dauna totala la logan sa ii dea despagubire
Dragă u/W1z4rd , esti pinguit sa pui citatu cu şpaga.
u/sleekerbear un surprised pikaciu
Anu 2022 a inceput bine…
“stop hitting yourself!”
Ce zice ministru care face accident pe contrasens, dormind pe bancheta din spate?
11 comments