Chirica o atacă pe jurnalista Emilia Şercan pentru că şi-a permis să analizeze teza de doctorat al lui Ciucă

17 comments
  1. > Eu, la nivelul meu intelectual, bănui că nu m-aş fi băgat chiar dacă am trecut un pic şi printr-un stagiu militar

    Nu cred ca asta voiai sa zici…

  2. >Tanti Lenuţa din comuna Costuleni este extrem de afectată şi plânge în hohote că nu înţelege de ce în lucrarea de doctorat sunt nişte paragrafe preluate dintr-o altă lucrare de doctorat care vorbeşte de strategia de apărare a ţării”, a spus ironic, Chirica

    Ați auzit băieți? Hai să renunțăm la legi și norme și chestii, singurul reper de comportament e tanti lenuța (dar nu orice tanti lenuța, ci cea din comuna costuleni)!

    >O să fac doctoratul când mă las de politică şi o să trec în bibliografie pe cine vreau eu, de câte ori vreau eu, în toate solurile şi parasolurile unei teze”, a afirmat Chirica.

    Gen mă piș pe voi și pe regulile voastre bă muritorilor, o să fac propria mea metodologie de doctorat, cu alba neagra și curve!

    >Cei care au analizat această lucrare dacă au înţeles măcar 10 la sută din conţinutul acelei lucrări…

    Ceea ce e foarte ok, pentru că cei care au analizat-o nu contestă veridicitatea/valoarea conținutului său, ci doar constată că multe bucăți din ea sunt luate cu copy paste de prin alte locuri lol.

  3. Eu as fi interesat ce au de zis si cei cu doctorate luate pe bune, mai ales in domenii grele.

    Sa ai de stat cativa ani, pe langa job, si poate si familie acasa si sa-ti storci neuronii pe o teza de doctorat, sa faci cercetare, apoi sa si sustii acea teza de doctorat pe bune…si la sfarsit sa se puna egal intre competenta ta si…astia…

    Sa-l mai si auzi pe unul de-asta ca el face exact ce vrea, ca “ce are daca ala a copiat?”…

    Pica bine tare :/

  4. Mihai Chirica, primarul Iasului plecat de la PSD si candidat pe listele PNL, sarind in apararea prim-ministrului Romaniei acuzat de furt intelectual:

    >1. În „dosarul Skoda” este trimis în judecată pentru abuz în serviciu și fals în înscrisuri. Așa cu arată procurorii, Mihai Chirica a semnat pentru achiziționarea a 4 autoturisme Skoda pentru poliția locală, însă au fost folosite de el și apropiații săi din primărie.
    >
    >2. În dosarul „Zoiosu”, instrumentat de DIICOT, un teren aflat în patrimoniul municipiului Iași a fost înstrăinat ilegal în favoarea apropiaților săi. Pe terenul respectiv s-a construit un bloc de locuințe, s-au vândut apartamente, totul cu documente false. Destinația terenului trebuia să fie alta. Grup infracțional organizat, abuz în serviciu.
    >
    >3. În dosarul „Talaba”, instrumentat de DIICOT, primarul USL este acuzat de concesionarea ilegală a unor suprafețe de teren din patrimoniul Iașiului în favoarea unor grupuri apropiate, pentru construcția de blocuri.
    >
    >4. În dosarul „Eternitatea”, instrumentat de DNA, primăria a dat un teren de 3.200 mp în zonă cu potențial și prețuri mari în schimbul unui teren de 1.200 mp lână un cimitir, unde se poate face nimic, nici măcar morminte, pentru că se încalcă legislația privind protecția sanitară. Trafic de influență, spălare de bani. În dosar sunt anchetați mai mulți apropiați ai lui Costel Alexe, președintele PNL al CJ Iași, trimis în judecată de DNA.
    >
    >5. În dosarul „Tilici”, instrumentat de DIICOT Iași, Mihai Chirica este inculpat și acuzat de abuz în serviciu. Motivul? Autorizarea ilegală a unor imobile aflate în extravilanul Iașiului.
    >
    >6. Iar în dosarul „Nicolina 76”, primăria Iași este anchetată după autorizarea ilegală a construcției unui imobil de locuințe colective, construcție care a distrus efectiv viața a sute de ieșeni din zonă.

  5. tactica de manipulare

    duci discutia si ‘adversarul’ in derizoriu ca sa trivializezi subiectul si sa duci discutia spre aberatie

    muie chirica, si muie moldovenilor prosti care l-au votat

  6. Deci omul are mai mult ca probabil doua teze de doctorat plagiate pe care n-a putut sa le prezinte… cam ca Genunche… si ala a renuntat in ziua cand avea prezentarea… a aflat ca o sa fie Emilia Sercan prezenta in sala. =)))

    deci da Chirica asta e ca un cancer pentru societatea din Romania… iar societatea il voteaza primar… aspru nu.

    PS: Extrapolati putin… deci omul e atat de praf incat nu are incredere in cineva sa-i faca o teza de doctorat cu teama ca nu poate sa o verifice el sa nu fie plagiata … si sa nu cumva sa isi ia teapa… cam asta a sustinut domn primar.

    PPS: Lenuta despre care vorbeste el… e jurnalista, poate sa spuna ce crede ea despre ce vrea ea atat timp cat isi asuma… ca asa-i cu jurnalistii astia rai, se baga unde nu le fierbe oala. (Stiati ca i-a fost atacata calitatea de jurnalist in instanta … toate astea ca sa o oblige instanta sa isi declare sursele … bine-nteles ca au pierdut de fiecare data.) (https://www.reddit.com/r/Romania/comments/s7sgyk/zece_onguri_atrag_aten%C8%9Bia_%C8%99efilor_din_justi%C8%9Bie/)

    LE: Mai trist cu Chirica asta e ca nu prinde pensia in libertate si el stie asta… sa speram ca-i confisca statul tot ce a furat.

  7. am citit azi trei chestii care par sa denote activarea/dezactivarea la comanda sau la semnal a unor agenti sub acoperire sau de influenta

    1. https://m.hotnews.ro/stire/25310799

    2. https://i.redd.it/niiwwjmbwlc81.png

    3. si asta cu chirica –

    in alta orinde de idei un personaj nulitate care fiind in psd si-a permis sa-l atace pe dragnea cand inca acesta era la butoane si nu i-a daunat cu nimic

    iar ciuca e preferatul lui iohanis, acest staroste in lipsa care a imprietenit din nou la vedere psd si pnl reformand fsn.

    par butaforii ieftine si lupte de fatada intre banditi din aceeasi barca

  8. Voi va dati seama ca ne conduce o mana de idioti si noi nu avem nicio putere, pentru ca sunt unii si mai idioti si needucati care opresc schimbarea sa vina votand cu jegurile astea 2 de partide? Si mai apar unii si zic de “aaaa postaci usr hurr durr” pai ce vreti ba imbecililor sa votam? Udmr sau aur?

  9. Noi muncim, nu gandim. Acesta e sloganul din spatele mesajului primarului Chirica. Cei care sunt ca mine, transmite el, care nu se baga cu mintea nicaieri deasupra burtii, vor auzi sloganul in care se recunosc si o vor pune la colt pe tradatoarea de tara, kgbista, securista, care ne arata inca o data ce imbecili, mincinosi si hoti ne conduc tara. Poate daca n-am fi asa desensibilizati de subiect, gen daca n-am sti cu totii ca sistemul de invatamant e in mormant, si toti am trecut prin el, ne-am fi pus niste fete mai ingrijorate, scandalizate, dar asa, pulifriciul ala si urmatorul si n+1, ies din conducta ruginita de “profesionisti” romanesti 100%, gata pentru a fi premieri.

Leave a Reply