DEZVALUIRI. Legăturile dintre Ciucă şi şeful instituţiei care-i va verifica doctoratul “spulberat” de Şercan

6 comments
  1. >Deputatul independent Alexandru Kocsis (plecat din PNL după mezalianţa cu PSD) atrage atenţia că demersul premierului Ciucă de a cere Comisiei de Etică a Universităţii Naţionale de Apărare să-i analizeze lucrarea de doctorat s-ar putea să nu fie atât de curat precum pare. Mai exact, Kocsis atrage atenţia că Universitatea Naţională de Apărare este condusă de un om care a fost şef de cabinet al lui Ciucă şi care îi datorează acestuia înaintarea în grad.

    15*2/3=9.99 … Je suis Ciuca …

    Oare sunt singurul care crede ca ne intoarcem in mocirala anilor ’90.

  2. > Gândiţi-vă că domnul Pleşcan a fost numit comandant în noiembrie 2019, deşi omul se pare că nu ar fi predat niciodată, nu este cadru universitar şi nu are o diplomă de doctor.

    Macar nu si-a plagiat doctoratul!

  3. mai bine ar dezvălui legăturile dintre Ciuca și atribuțiile funcției pe care o ocupă, că de spre cumetrii și pile deja cunoaștem

Leave a Reply