Un rrom a început din senin să atace un adolescent. Adolescentul a ripostat și a încercat să se adăpostească in alt vagon. Rromul a început să amenințe că dă foc la tren și a început să atace un părinte care era un copil. Atunci mai toată lumea s-a dat jos din tren pe câmp.
De menționat că în vagon era și un grup de copii cercetași, destul de mici, care probabil au rămas traumatizați după toată întâmplare.
Cine a intervenit? Nimeni.
In cat timp a venit poliția? Peste 30 de minute, in care atacatorul era liber prin tren. Dacă avea un cuțit cred că ar fi fost mulți oameni înjunghiați.
Ce o să pățească agresorul? Nimic probabil.
Asta de ce n-a emigrat inca?
Acest post este o capcana, cel putin pt /romania
am raportat jegul ăsta de postare
O alta victima a conditiilor socio-economice 😔
Lol nu s-o gasit in tot trenul ala vreo 2 sa-i rupa picioarele si sa-l arunce in mijlocul campului?
Am pățit să fiu agresat verbal de o sleahtă de rromi care ascultau muzică la maxim cu boxe imense într-un vagon pe ruta Sinaia-București. Controlorul nu a făcut nimic, mi-a spus să mă mut dacă nu-mi convine țara. Mă mut anul ăsta.
am avut
Era suparat saracul ca nu a prins unul din locurile speciale de la facultate…
Asa se intampla cand legile sunt facute sa apere infractorii mari, beneficiaza de ele si aia mai mici.
Referitor la titlul si exprimarea clipului. Era foarte greu sa scrie si aia in clip cum a scris OP, “un barbat agresiv”, nu? Trebuia normal sa scrie rrom bine ca nu a scris cuvantul cu ț. Daca un roman alb era violent, scriau doar barbat violent, dar daca e rrom trebuie sa precizam acest fapt obligatoriu sa aratam ca is ei suboameni si sa generalizam.
Ar trebui cu toții să încercăm să judecăm la rece.
Ce are etnia cu chestia asta? De ce e relevantă?
wow, o ora si inca nu s-a atacat niciun moderator
Ce ma amuza Catalin Constantin asta care a filmat, n-a avut curaj sa spuna nimic sau sa se implice pana sa il ridice politia.
Dupa ce l-a vazut in catuse, si-a varsat si el frustrarile lmao.
Mare curajos, mare luptator si aparator. Bravo ba. :))) Esti ca astia din spatele tastaturii.
Unde găsesc comentariul cu „victima condițiilor socio-economice”? Dar cel cu retorica irelevanței etniei? Dar cel cu rasismul sau avertismentul mozilor?
Esti un distrus, OP. Cu nimic mai presus de ala din tren.
Bă dar ăștia ai noștri sunt chiar atât de retardați? Un tren de oameni și ăla era unu’ singur, dacă îi dădea unu’ o sticlă în cap lua somn 2 săptămâni. Ce plm se întâmplă mă cu țara asta? A ajuns toată țara să se sperie de un căcat? Să mă ierte Dumnezeu… îl omora pe ăla cu copilul, lăsa copilul orfan, și un tren întreg nu s-a băgat…a avut dreptate cine a zis că românii sunt o nație de lași. Săriți cu dv și după, dacă vi se întâmplă, să nu interveniți, să aveți și voi oameni pe conștiință…
Romanii nu sunt violenti sau ce? De ce toti comenteaza ca era tigan?
VAI, MAICA! asa ceva doar la NOI! Comisia Europeana e de vina!
25 comments
If I speak I’m in big trouble

[Vai vai vai](https://youtu.be/FiHcmCbk4J8?t=51)
Dați volumul mai tare 😂
citez 0:50
barbatii romani nu isi bat nevestele si isi abuzeaza sexual proprii copii?
Se [ducea la lansarea candidatilor AUR la europarlamentare de la Targoviste](https://www.cotidianul.ro/candidatii-aur-se-lanseaza-la-targoviste/)
Am pățit să fiu agresat verbal de o sleahtă de rromi care ascultau muzică la maxim cu boxe imense într-un vagon pe ruta Sinaia-București. Controlorul nu a făcut nimic, mi-a spus să mă mut dacă nu-mi convine țara. Mă mut anul ăsta.
am avut
Era suparat saracul ca nu a prins unul din locurile speciale de la facultate…
Asa se intampla cand legile sunt facute sa apere infractorii mari, beneficiaza de ele si aia mai mici.
Referitor la titlul si exprimarea clipului. Era foarte greu sa scrie si aia in clip cum a scris OP, “un barbat agresiv”, nu? Trebuia normal sa scrie rrom bine ca nu a scris cuvantul cu ț. Daca un roman alb era violent, scriau doar barbat violent, dar daca e rrom trebuie sa precizam acest fapt obligatoriu sa aratam ca is ei suboameni si sa generalizam.
Ar trebui cu toții să încercăm să judecăm la rece.
Ce are etnia cu chestia asta? De ce e relevantă?
wow, o ora si inca nu s-a atacat niciun moderator
Ce ma amuza Catalin Constantin asta care a filmat, n-a avut curaj sa spuna nimic sau sa se implice pana sa il ridice politia.
Dupa ce l-a vazut in catuse, si-a varsat si el frustrarile lmao.
Mare curajos, mare luptator si aparator. Bravo ba. :))) Esti ca astia din spatele tastaturii.
Unde găsesc comentariul cu „victima condițiilor socio-economice”? Dar cel cu retorica irelevanței etniei? Dar cel cu rasismul sau avertismentul mozilor?
Esti un distrus, OP. Cu nimic mai presus de ala din tren.
Bă dar ăștia ai noștri sunt chiar atât de retardați? Un tren de oameni și ăla era unu’ singur, dacă îi dădea unu’ o sticlă în cap lua somn 2 săptămâni. Ce plm se întâmplă mă cu țara asta? A ajuns toată țara să se sperie de un căcat? Să mă ierte Dumnezeu… îl omora pe ăla cu copilul, lăsa copilul orfan, și un tren întreg nu s-a băgat…a avut dreptate cine a zis că românii sunt o nație de lași. Săriți cu dv și după, dacă vi se întâmplă, să nu interveniți, să aveți și voi oameni pe conștiință…
Romanii nu sunt violenti sau ce? De ce toti comenteaza ca era tigan?
VAI, MAICA! asa ceva doar la NOI! Comisia Europeana e de vina!
Prea mult speis