Curiosul caz al candidatului PNL Sebastian Burduja. De ce ți-ai face doctoratul într-un sistem sufocat de plagiat după o licență la Stanford și două masterate la Harvard?

by frateleTrotuar

12 comments
  1. Ca să fie în rând cu toată clasa politică.

  2. Pt că un doctorat e mult mai greu de obținut decât un masterat? Implica cercetare, sa vii cu ceva nou.

  3. Ca e mai simplu sa iei doctoratul aici si s-a putut concentra si pe cariera politica.

    Insa de ce dna sercan nu a observat cărțulia de 350 pagini publicata in 2016 de ilustrul puișor (democrație, anticorupție, Romania postcomunistă)? Ca si volumul asta a contat in evaluarea activității doctorandului. 

    Sau ca articolul din 2019 este autoplagiat cu un alt titlu si la conferinta din Polonia?

  4. > Sebastian Burduja a încercat să convingă publicul că banii părinților săi nu au contat când a fost admis la cele două universități private americane.

    > tatăl candidatului PNL la Primăria București este Marinel Burduja, fost în anii ’90 vicepreședinte al Bancorex – Banca Română de Comerț Exterior. Banca, deținută de statul român, a fost lichidată în 1999, după ce a fost devalizată sistematic de oamenii aflați la conducerea ei.Și înainte, dar și după cel mai mare faliment din istoria sistemului bancar românesc, Bancorex a fost zguduită de dezvăluiri de presă, transformate în scandaluri de corupție.

    Generalul pensionar Nicolae Ciucă l-a împins pe Burduja să candideze la alegerile locale să dovedească poporului român că în PNL sunt oameni mai proști decât el

  5. Pentru aia 15% bonus la salariu de bugetar. Si pentru ca academia sri o sa ti-l dea direct, ca esti de-al lor.

  6. Nu ca ii iau apararea dar inteleg se ce ai face acest pas, mai ales daca nu doresti o cariera academica sau nu ai perspective sa ramai in SUA. Dureaza super mult si e destul de intensiv.

  7. Eu aș merge pe fir în state să iau la puricat tot ce a scris pe CV sunt foarte sigur ca sunt niște chestii ascunse acolo. Nu aș fi mirat să aflăm ca a mințit și ca de fapt nu are diplomele unde zice ca le are sau ca a lucrat chiar unde zice ca a lucrat. Burduja e un sociopat și îl cred în stare de orice. Nu ai cum să fii altfel când la scurt timp după ce îți moare copilul tu să stai să organizezi proteste și să faci politică de parcă nothing happened.

  8. Articolul e de tot rahatul. Pe modelul “eu nu zic, doar intreb”.

    De ce ti-ai face doctoratul in RO? Nu stiu, poate ca pentru ca ai decis sa te intorci in tara. Poate taticul si-a terminat banii si nu mai vrea sa te tina in US la doctorat. Sunt o gramada de motive, nimic din articolul asta nu dovedeste ca ar fi ceva in neregula cu doctoratul lui Burduja, desi autorul s-a dat peste cap sa bage soparle (ceea ce doar arata ca nu a gasit nimic substantial si a trebuit sa se limiteze la aluzii).

    Si da, Burduja mananca rahat ca nu au contat banii lu’ tac-su (in afara cazului in care a primit “full scholarship”, dar s-ar fi laudat cu asta daca era cazul). Cu toate acestea – daca a luat titlurile pe bune, la acele universitati, e clar ca nu e prost (nu e clar ca nu e canalie – astea-s 2 subiecte complet diferite).

  9. Pentru ca acum locuieste in Romania si ca sa faca un doctorat in SUA ar fi putin mai greu?! Plm, eu probabil as face la fel.

Leave a Reply