>Răzvan Băltărețu a primit, luni, 20 mai, premiul pentru redacția Vice, la concursul jurnalistic Superscrierile Anului
Stai nu s-a inchis vice?
> „**În iulie 2015, atunci când aveam abia 20 de ani împliniți, s-a urcat peste mine și m-a violat în timp ce-i urlam nu. Apoi a adormit în patul meu, iar eu am plecat să dorm pe malul Dâmboviței, în fața căminelor de la Grozăvești**”, a scris marţi jurnalista Adina Florea pe Facebook, în contextul în care jurnalistul Răzvan Băltăreţu a ridicat, luni seara, la concursul Superscrieri, premiul onorific pentru întreaga activitate acordat redacţiei Vice, unde Băltărețu a ocupat funcţia de redactor-şef din 2021.
> „Nu am discreditat niciodată ideea de consimţământ şi necesitatea consimţământului. Nu m-am dus niciodată în zona asta de care sunt acuzat. În cazul despre care spune ea, neg că a fost vorba de un viol. Noi am avut o relaţie în care, deşi neoficială, am ieşit cu prietenii, am avut relaţii sexuale”, a spus Răzvan Băltărețu, în dialogul cu HotNews.ro.
> Actualmente, Răzvan Băltărețu este jurnalist freelancer, printre publicațiile cu care a colaborat (până marți, 21 mai 2024) fiind HotNews și PressOne.
> Contactată de HotNews după postare, Adina Florea a spus că „**Eram studentă, el mi-a corectat un text de pregătire pentru admitere, așa ne-am întâlnit. El terminase facultatea, eu intram în anul I. S-a întâmplat în vara de după terminarea anului I de facultate. Mie îmi plăcea de el, am băut vin la mine în cameră, s-a urcat peste mine, i-am urlat nu, m-a violat. După câteva săptămâni de lipsă de contact, m-a căutat și a încercat să mă convingă să avem o relație. Am mai făcut sex de două ori, până când m-am întrebat ce fac: sex cu tipul care m-a violat? Nu sunt prima și nici singura care a trecut prin așa ceva după un viol, încercarea de normalizare a unei agresiuni sexuale.**”
CTRL F “politie” “ancheta” “denunt” “plangere” 0 results.
Ok…
*Băltărețu*, sună a nume predestinat pentru o balenă ucigașă ca el.
Dezgustator ce a putut sa zica mama fetei, ca nu e viol daca ea l-a chemat acasa. Dezgustator
Pana nu exista o plangere penala, o judecata si un verdict, e doar o poveste, reala sau falsa, nu stiu.
Man…ce rahat este acest cancer de stire?
Deci unu si cu una au facut sex acum 9 ani si brusc cand el ia un premiu pt activitatea in jurnalism, ea, cica tot jurnalista, da pe linkedin ei arata ca nu are succesul de il are baiatu asta, isi aminteste brusc ca a fost viol? Ne am tampit cu totii?
Si tot ea zice ca dupa presupusul viol s a mai dus sa faca sex cu el de 2 ori? Iar dupa aia au lucrat 1 an jumate la Vice impreuna? Deci wtf….
Plus ca daca citesti comentariile la postarile de pe FB centrul filia sau pressone aia de au tupeul sa ceara dovezi sunt acuzati ca sunt violatori:))) Pure comedy gold.
Dar modul in care unele muieri de pe fb argumenteaza logica(sau lipsa ei) a acuzatoarei e genial, cica e un fel de trauma ultra extinsa sau ceva….bai deci pe logica asta putem justifica orice. Omor pe unu e ca acu 15 ani mi a tras o flegma in gura.
Norocu e cu ca toti cei implicati sunt niste comunisti jegosi asa ca could not happen to a better person.
Asta e argumentu hotnews de inchiere a colaborarii cu ginerica ” timp ce urmărim derularea evenimentelor cu privire la acuzațiile grave privind comportamentul lui Răzvan Băltărețu, comunicăm că relația cu acesta a fost încheiată, cu efect imediat”. Ba da dovezi nu ne trebuie? Nu traim intr-un stat de drept? Nu suntem egali in fata legii?
Zici ca suntem in epoca sclavagista din SUA in secolul 19 cand daca un alb acuza un negru de ceva, negrul era automat vinovat si condamnat.
Vai de noi.
Si eu am castigat la loto. Am pierdut biletul, dar totusi as vrea banii.
> iar azi sunt suficient de puternică să o spun.
Bravo ei că a găsit puterea să spună prin ce a trecut.
Ce comentarii ce inceli nefututi pe aici
Dupa razboi multi eroi se arata. Fara dovezi e piss in the wind. Si dovezile ar trebui sa fie coplesitoare daca iti aduci aminte doar acum intr-un moment oportun. I-as da in judecata pe toti daca m-ar lucra asa. Si pe aia care anuleaza contracte inainte de un verdict judecatoresc. Pai ce facem tati, anulam contracte pe vorbe in vant? Cititi in plm Magna Carta englezii o aveau inainte sa stim noi ce-i aia roata si apa potabila.
Ok, stiu ca asta imi va atrage o multime de downvotes dar asta e, de ce ai astepta aproape 9 ani pana sa declari ca ai fost violata, m-as gandi ca primul lucru pe care il face cineva care pateste asa ceva e sa se duca IMEDIAT la politie.
Nu înțeleg cum adică a adormit în patul ei?
Dacă o piscau 2 purici si viseaza ca a violat-o iubitul și peste 2 ani își aduce aminte e tot viol?
Mi se pare penibil și țin minte ca rezistarzii au introdus o lege, pe timp de noapte, în care oricine își aduce aminte ca a fost violat trebuie investigat chiar daca acuzația e după 80 de ani sau mai mult, nu e cu termen. Pare si o modalitate foarte faina de a face politie politica sa mai stea X-lescu pe la judecatorii si tribunale o perioada sa vada cum e, oricine poate sa spună ca a fost violat de oricine.
Ca sa fim clari de la inceput, principiul nevinovatiei primeaza. Pe de alta parte, sunt nspe mii de cazuri de victime care de rusine, de teama, de frica de a nu fi crezute au preferat sa taca. Sa nu uitam ca avea 20 de ani atunci si propria mama i-a spus ca “ce viol e asta”. Cum poti spera ca politia, justitia te va crede, daca propria mama nu te crede?
Asta te poate face sa crezi ca poate nu e viol ce ti s-a intamplat, pt ca nu este cazul clasic al unui necunoscut care te ia cu forta de pe strada, e un prieten pe care il placi, ai incredere in el. Cat despre faptul ca a mai avut contact sexual ulterior cu el, cate victime nu sunt care se intorc la abuzator? Mii! Zeci de mii! Sute de mii! Repet, avea 20 de ani, la varsta aia esti oricum bulversat, d-apoi daca treci prin asa ceva.
Din pacate, insa, in România mai mult ca oriunde, victima e cea blamata. Celebrul “a facut ea ceva” arata ce ev mediu e aici si cumva adiacent ne arata de ce AUR prinde asa bine.
Si acum sa vb de reactia lui: pai pe mine daca ma acuza cineva de viol pe nedrept, primul lucru pe care il faceam era sa ies public si sa neg cu vehementa, sa imi iau un avocat si sa actionez imediat in judecata pt defaimare. Dar aici el spune in mare ca nu a crezut ca ea a perceput asa lucrurile si ca putea vorbi cu ea sa ii explice. Basca, zice ca revine peste cateva minute cu un telefon cand G4media i-a pus o intrebare la care nu a avut un raspuns pe moment.
Daca cineva ma dadea afara pe baza unor afirmatii mincinoase, iar ii dadeam in judecata. Ramane de vazut daca va face asta sau nu. Pana la proba contrarie, ramane, cum am spus, prezumtia de nevinovatie, dar sa nu uitam ca daca cineva violeaza pe altcineva, iar persoana respectiva nu a spus nimic dintr-un motiv care tine doar de ea, asta nu inseamna ca violatorul e nevinovat doar pt ca un judecator nu a decis asta.
Ca un ultim punct, simplul fapt ca violul e o fapta care se prescrie, imi face o greata teribila. Adica eu pot sa violez 10 femei la noapte, fac cumva sa dispar de pe radar cativa ani si apoi pot sa ma intorc bine mersi si sa le rad in fata tuturor. Ba chiar pot sa ma dau si mare cu asta. Fucking wrong!
Salamul uscat bănățean cu Almette și multă pâine pare o pasiune pentru ambii. Very thotfull să te trezești palpată labial după 16 secole aka “curaj”. Ia mai marș, puternicelor!
Oricum numai urâțeniile astea cu eșărfoi la gâți la care nu se uită nici dracu’-n Control își dau seama noaptea că și-ar putea întrebuința hidoșenia mai vârtos.
El cu băsăul cât intrarea din fostul grajd Vais, ea cu gușa și netalentul cât de netrebnic a fost și gestul acestei erupții vaginale vrută victorioasă.
Eu din fericire pentru mine nu am fost violata, dar am fost abuzata sexual in copilarie si la munca. Creierul are niste mecanisme foarte smechere prin care iti da shut down, ca zice ca ai nevoie sa supravietuiesti, nu sa filozofezi.
Eu din copilaria mea am uitat aprope tot. Ani mai tarziu, dupa ce mi-am inceput viata sexuala, au resurfat unele amintiri pe care eu mi le-am suprimat. Pe cine mai puteam eu acuza, 15 ani mai tarziu, fara nicio dovada? Daca m-as duce la cineva care cunostea cealalta persoana, mi-ar zice ca nu s-a intamplat, ca eram mica, ca am interpretat gresit, ca “acum nu-ti mai poti pupa nepoata pe gura ca se interpreteaza gresit” de parca orice adult mai mare cu 50 de ani ca tine si de sex masculin ar avea okeyul sa te pupe pe gura, ca e familia ta si ca nu e nimic gresit in asta.
Apoi, ani mai tarziu, am fost abuzata sexual la munca. Am facut plangere. Toate repercusiunile cine le-a suferit? Eu. Persoana cealalta n-a patit absolut nimic, ba chiar a fost promovat in continuare, iar eu am fost nevoita sa plec din companie pentru ca eu eram judecata ca “am exagerat evenimentul”. In conditiile in care si alte femei patisera la fel si inca o patesc cu el.
Dintre prietenele mele, multe au ajuns la politie din cauza stalkingului, din cauza altor abuzuri… nu vreti sa stiti ce atitudine a avut politia, chiar nu vreti sa stiti.
De ce ar acuza o femeie de viol, fara sa fi fost violata, daca tot ea va fi cea care va suferi cel mai mult dintre ei doi in urma acestei povesti?
Deci ii placea de el, l-a chemat la ea sa bea vin. Dupa aia s-a mai futut cu el. La noua ani distanta, reclama ca e viol :)))
“Victimele trebuie crezute”. Numai ca in povestea asta singura victima pare a fi săracul jurnalist. Cu ce scop a făcut doamna aceasta declarație? faptele nu se pot proba, deci există doar două variante: sa il discrediteze pe nenea sau sa capete ea notorietate ca tot e pe val noul curent feminist. Doamna se crede în Spania unde femeia își poate retrage consimțământul retroactiv iar ala intra la bulau fără sa fie necesara nici o proba. Pare ca vinovat pana la proba contrarie devine noua regula in vremurile astea.
Jurnalista nu face decât sa discrediteze adevăratele victime ale violurilor, din păcate.
Hmmm, ceva pute rău de tot în toată chestiunea asta. Tipa îl cheamă la ea acasă, el o violează apoi ea nu se duce imediat la poliție, ba mai mult, continuă relația și lucrează cu el. Apoi, după 9 ani, atunci când apare o știre despre el, se decide să lanseze bomba și să îi distrugă cariera. Lăsând la o parte gloata decerebrată care crede tot ce zice tipa doar pentru că ea zice că a fost așa, care este logica în a face asemenea show acum când fapta s-a prescris? Ca să se răzbune?
În locul lui aș căuta un avocat bun și aș da-o în judecată pentru calomnie.
Am gasit doar bovine prin commenturi. Puteau fi intr o relatie, si tot se cheama viol.
in instanta cu povestea asta lua achitare. nu poti fi condamnat pentru viol pentru asa ceva. sa cauti si sa recunosti ca cauti inca alte acte sexuale ulterioare cu violatorul? bruh.
Aha. Deci n-a depus plângere la poliție atunci. Ok, teamă, rușine, atitudinea nașpa a societății, etc. Ar fi fost cea mai bună mișcare, că i se puteau lua probe, se putea determina în mod obiectiv ce s-a întâmplat.
Bun. După care *s-a mai futut de 2 ori cu el, de bună voie*. Oook, hai să zicem că e o reacție atipică la traumă, a încercat să se convingă că de fapt e într-o relație cu el, că n-a fost violată, dracu’ știe.
Bun. După care a ales să lucreze în același colectiv cu el timp de mulți ani de zile. Să intre zilnic în contact cu el. Ooooooook, mai greu de înțeles asta, că nu e ca și cum aduce vreun beneficiu să te întâlnești zilnic cu abuzatorul tău.
După care, la un pizdilion de ani de zile, după ce orice urmă de probă s-a distrus și oamenii au și uitat de fază, ea îl acuză de viol. Ea mai zice și că sutele de ore de discuții despre subiect cu prietenii ei și sutele de ore de terapie sunt dovada întâmplării (deși mi se pare ciudat că un om atât de traumatizat încât are nevoie de zece căruțe de terapie se mai fute de 2 ori cu „violatorul” său, dar mă rog).
E cusută cu ață albă. Nu zic că e imposibil să se fi întâmplat, dar e imposibil să fie verificat. Vii cu o poveste despre cum acum 30 de ani te-a violat unu. Bă, eu nu te cred. Eu cred în adevărul judiciar. Ăla îl stabilește instanța, după ce analizează probe colectate de anchetatori. Vrei să te cred? Depune plângere imediat. Mi se pare ridicol că oamenii ăștia au pretenția să fie crezuți pe cuvânt despre niște chestii care pretind că s-au întâmplat acum 10-20 de ani, deși nu aduc absolut nicio probă. Nu așa funcționează.
22 comments