Ce am învățat și observat după cinci luni de mers cu scuterul prin București (nu e rant!)

Viața se vede altfel de pe un scuter. Din martie și până acum am parcurs aproape 1.500 de km în Capitală cu un astfel de vehicul. Am optat pentru unul electric, din două motive: doresc să protejez mediul și costurile de operare sunt foarte, foarte mici. Scriu aici ce am observat în aceste prime luni (înainte nu am mai pilotat un astfel de vehicul, dar am carnet categoria B). Spun din start că scopul postării nu este să critic pe cineva, ci să ajut oameni care sunt interesați să treacă la un mijloc de transport alternativ.

Iată ce am văzut:

  • Majoritatea șoferilor încearcă să te ajute și să îți facă loc.

  • Din păcate, sunt puțini șoferii care se uită suficient de des în oglinzile retrovizoare; majoritatea conduc privind în față în majoritatea timpului.

  • Foarte mulți motocicliști și scuteriști au un comportament necorespunzător în trafic. Claxonează dacă nu le fac șoferii loc sau chiar îi ceartă, deși nu e nimeni obligat să facă asta. Acest comportament nu ajută comunitatea celor pe două roți.

  • Este uriaș numărul șoferilor care stau pe telefon în timp ce conduc. Nu când staționează mașina la semafor, ci când se deplasează.

  • Peste 60% dintre motocicliști și scuteriști (mai ales ei) circulă vara doar cu cască, în tricou și pantaloni scurți. Nu mă miră, astfel, numărul mare de victime în rândurile lor. Eu am scuter cu viteză maximă de 60 km/h, dar folosesc protecție aproape completă (cască, genunchiere, geacă). Mai am de achiziționat ghetele.

  • Majoritatea șoferilor semnalizează fix în momentul în care încep o manevră. Pentru cei pe două roți e ca și cum nu ar semnaliza. Învățați, vă rog, să semnalizați cu 20-30 de metri înainte de a face o manevră. Îi veți ajuta enorm pe cei care merg pe două roți. Foarte mulți șoferi nu semnalizează deloc.

  • Șoferii peste 60 de ani efectiv urăsc orice vehicul pe două roți. Dacă le faci semn să te lase undeva să intri în coloană, cei mai mulți refuză, te ignoră sau chiar reacționează urât. Nu știu ce e atât de greu de înțeles că datorită vehiculelor pe două roți orașul e mai liber și are aer mai curat… Oare le-ar plăcea mai mult să mă urc și eu în mașina mea voluminoasă de o tonă și să circul singur în ea pe străzi?

  • Pietonii, mai ales cei în vârstă, sunt în continuare nedisciplinați și apar de unde nu te aștepți. La scuterele electrice e problemă și mai mare deoarece nu te aud când te apropii.

  • În apropiere de stațiile de metrou e cel mai mare pericol, deoarece coboară din mașini pasageri, în special de pe locurile din spate, fără să se asigure. Te trezești cu ușa deschisă în fașă, iar periculul e mare mai ales pentru biciciliști, care circulă aproape de marginea drumului.

  • Drumurile nu sunt prietenoase cu vehiculele pe două roți. Sunt pline de gropi, capace de canale, denivelări, iar în intersecții șinele de tramvai sunt, cum se spune, „harcea-parcea”. De aceea, vă recomand un scuter sau o trotinetă cu roți mai mari, solide, pentru a minimaliza riscul de accidente provocate de calitatea străzilor.

  • La bicicliști, trecutul pe roșu e „sport național”. Îi numeri pe degete pe cei care stau la semafor ca să aștepte verdele. Foarte mulți nu au cască și nici oglinzi retrovizoare (care sunt extrem de utile pe două roți).

  • Pe două roți observi ce mare problemă sunt SUV-urile în orașe. Ocupă mult spațiu, se poziționează greu pe benzi și îi încurcă mult pe cei care doresc să folosească mijloace de transport alternative. Am văzut chiar și bicicliști care nu se pot strecura pe lângă ele din cauza oglinzilor retrovizoare masive de pe multe modele. Eu încă nu pot înțelege de ce oamenii își cumpără așa ceva pentru a merge 95% din timp în București!

Voi, cei care folosiți vehicule pe două roți, ce altceva ați observat?

by Adrianthrax

15 comments
  1. Eu am observat că, după 5 luni cu scuterul, încă poți scrie. Ceea ce însemna că ai supraviețuit condusului in București! Felicitări!

    Cineva, acolo sus, te-a iubit!

  2. Legat de ultimul punct: pt ca acu 3 ani au fost la cabana de revelion si a nins in ziua in care mergea si odata cand a incercat sa se urce pe o rampa sa invartit roata pe loc (o singura data)…nu stii tu ninic…si sa nu mai ramana blocata 5 zile fara mancare pe munte are nevoie de masina care trage cand trebuie:)) ma repet: nu stii tu din astea ca tot cu scooter te dai prin oras si nu poti intelege prin ce trec ei

  3. In mare parte ai descoperit că apa e udă. Dar e un început bun. Ai dreptate, în București nu e loc de SUV, ci ai nevoie de tanc, nici SUVul nu mai face față la toate găurile și gurile de canal.

  4. Eu am mare respect pentru motociclisti, nu sunt unul, merg pe ideea ca daca poti sa nu stai in coada, da-i bataie, astfel fac loc tuturor. Nu sunt de acord cu tine in totalitate aici:

    “Din păcate, sunt puțini șoferii care se uită suficient de des în oglinzile retrovizoare”

    In primul rand motocicleta este mica, iar ca sa o poti vedea din masina cand apare aleatoriu undeva in campul vizual trebuie sa te uiti non stop in oglinda, ceea ce nu este ok. In al2-lea rand cand un motociclist are de gand sa se bage, se baga si gata, nu ai timp sa il vezi ca e deja in unghiul mort “intre usile” masinii. Am observat motociclisti, de obicei sunt cei cu genul Harley care au acel far mare in fata, care stiu asta si fac un mic slalom sa iti bata cu lumina in oglinzi, sau dau un mic flash. Mai sunt cei cu motoarele “clasice” care ambaleaza un pic motorul, dupa care iti fac cu mana. Asa se fac vazuti sau auziti, si ii poti lasa sa treaca. Tine minte ca pe motor esti mic, iar daca motorul este de culoarea gri si nu ai farurile aprinse ca esti bo$$ nr.1 smeker mafiot, nu te vede nimeni din cauza culorii asfaltului. Asta se intampla si cu masinile gri fara faruri aprinse. Aprinde farurile si asigura-te ca te vede lumea inainte sa faci vreo schema.

  5. Un tl:dr că sunt român si nu mi plake sa citesc atât /s

  6. Soferii semnalizează târziu dar măcar semnalizează, cei cu motociclete când fac slalom printre mașini uita brusc de acest aspect

  7. Eu am renunțat la scuter toamna trecuta după 3 luni de mers prin București. Mi-am dat seama ca nu merita riscul.

  8. daca vrei sa fii mai vizibil in traficul din bucuresti, recomandarea mea etse sa iti iei, fie in spate, fie in fata o cutie mare galbena pe care scrie Glovo. Imbini utilul cu… utilul…

  9. Daca consideri ca toti soferii vor sa te omoare si te comporti in consecință, o sa ajungi mereu acasa. Pe mine asta m-a salvat mereu.

  10. Imi place ca incepi cu

    > Majoritatea șoferilor încearcă să te ajute și să îți facă loc.

    si dupa aia te contrazici singur cu exemplele date 🙂

  11. Asta prinde maxim 25 km/h, prind mai mult si cu trotineta de la bolt sau cu carucioru de butelii

  12. Ai fost aproape să faci sau să suferi vreun accident în trafic?

    Și în aceste 5 luni cam de câte astfel de faze îți mai amintești (ofc, daca au fost)?

Leave a Reply