Primarul Mihai Chirica obține în instanță revocarea măsurii controlului judiciar

1 comment
  1. >Mihai Chirica poate să-și reia atribuțiile de primar al Iașiului, după ce magistraţii Tribunalului Iaşi au admis, vineri, plângerea sa şi au dispus revocarea controlului judiciar, la o săptămână după ce procurorii anticorupţie dispuseseră măsura preventivă într-un dosar în care edilul este suspectat de fals intelectual şi uzurpare a funcţiei publice
    >
    >Potrivit DNA, Mihai Chirica ar fi dispus/semnat documente, cu încălcarea legii, în procedura de atestare a construirii, respectiv a extinderii unui imobil din municipiul Iaşi. Este vorba despre **un bloc care ar fi fost construit şi intabulat ilegal**, cu **mai multe niveluri faţă de cele prevăzute în autorizaţie**, iar suprafaţa imobilului este mai mare decât cea din autorizaţie, fiind încălcat planul urbanistic zonal.

Leave a Reply