Orice firma care se respecta stie ca microserviciile se tin in PowerPoint si monolitul in productie
Mai exista Rinf? lol
Oare ce vrea să spună autorul?
Context?
Cineva de pe r/programare sa ne explice si noua?
Textul se potriveste perfect cu lucrarea la cabluri sau ce-o fi din prima poza.
> In 2019, rinf.tech a câştigat prin licitație un contract cu preț fix, în care xpath era beneficiarul.
Scopul contractului era ca rinf.tech să dezvolte o platformă globală pentru mobilitatea angajaților.
Rinf a câştigat licitația cu o valoare de 7 cifre în euro. In 2022, i-am dat în judecată după ce, când am auditat codul livrat de ei, am găsit cu totul altceva decât ceea ce era prevăzut în contract: arhitectură monolit, nici urmă de unit testing, aşa cum era prevăzut în contract, plus module întregi din produs care erau inexistente, ei spunând mereu că sunt în dezvoltare și că urmează să fie finalizate.
Incercând să distorsioneze realitatea și să-l defocuseze pe judecător, care trebuie să înțeleagă toate chestiunile tehnice, echipa Rinf motivează că nu a putut termina proiectul deoarece au fost prea multe cereri de schimbare.
Aceste cereri, conform contractului, trebuiau aprobate de noi ca beneficiari, chestiune care nu exista.
Rinf a culminat cu depunerea în instanța a unui document EPIC de 59 de pagini cu log-urile echipei.
Domnule Constantin Iftime, domnule Victor Dornescu, în calitate de acționari ai Rinf, oare dvs. ați parcurs documentul înainte săl depuneți în instanță? Oare dvs. ştiți cum livrează programatorii dvs. clienților? Aveți programatori care scriu o linie de cod pe oră, ceea ce cred că este costisitor pentru clienții care au contracte pe model man/hour, dar ce este și mai hilar este că programatorii dvs. consideră cereri de schimbare și scriu în log-uri chestiuni precum: “Nu e menționat explicit în caietul de specificații omiterea parolei din loguri., însă e o bună măsură de securitate pentru aplicație.”.
Ne întrebam cum a înțeles Rinf să execute partea de securitatea aplicației? Faptul că noi, clientul, am descoperit parolele în cod şi că le-am semnalat şi astfel ei le-au eliminat apare a fi un “change request” pentru Rinf, deoarece în caietul de specificații nu scria că parolele nu trebuie să fie în cod.
Alt log marca Rinf: “S-a adăugat o validare pentru lungimea maximă de 250 de caractere pentru numele (titlul) unui serviciu. Nu e menționat în caietul de specificații..”.
Acest punct reconfirmă imposibilitatea Rinf de a duce la bun sfârşit şi cele mai basic dezvotări software, și lista este lungă. Domnule Constantin Iftime, domnule Victor Dornescu, de ce nu ne-ați livrat proiectul?
De ce ați construit un monolit când noi am plătit pentru o arhitectură pe microservicii, care ştim ca e mai costisitoare? De ce nu v-ați respectat obligațiile contractuale referitoare la Unit Testing? Unde este modulul de administrare al platformei? Unde sunt modulele de angajat?
Unde sunt modulele de AI?
Un alt caz Quantic Labs, doar că despre ei a scris presa internațională Forbes și alte publicații.
Invit jurnaliştii din România: Libertatea, Adevărul, Forbes România să scrie despre subiect.
IT-ul este o industrie care se bucură în România de mai bine de două decenii de diverse beneficii fiscale, iar astfel de cazuri nu ar trebui să existe.
via Linkedin – Elena Antoneac GMS-T
Pe panou scrie:
> Rinf.tech de ce nu ne-ai livrat proiectul? Microservicii Monolit, Unit testing = 404 Error not found
8 comments

Cine era clientul?