>Europarlamentarii USR au trimis, vineri, o scrisoare preşedinţilor Comisiei Europene şi Consiliului European, Ursula von der Leyen şi Charles Michel, prin care solicită adoptarea unor sancţiuni economice mai dure împotriva Rusiei, printre care excluderea băncilor ruşeşti din sistemul internaţional de plăţi SWIFT. Prin această măsură, susţin europarlamentarii USR, economia Rusiei ar fi afectată imediat şi în mod direct, ceea ce ar putea duce la oprirea agresiunii din Ucraina, relatează News.ro.
>Sancțiunile aprobate azi noapte de liderii UE împotriva lui Putin sunt departe de a fi suficiente. Ca european convins, sunt dezamăgit. Și văd în jurul meu cum proeuropeni convinși ca mine sunt la fel de dezamăgiți.
>
>Păstrarea accesului Rusiei la sistemul bancar SWIFT, lipsa unor sancțiuni drastice în sectorul energetic și decizia de a nu-i include pe lista celor vizați de sancțiuni pe Putin și Lavrov riscă să coste Uniunea Europeană mult mai mult decât impactul economic pe care aceste măsuri l-ar avea pentru unele state membre.
>
>Lipsa unei reacții tranșante înseamnă nu numai vieți pierdute sau distruse în Ucraina, ci și cetățeni europeni care își pierd încrederea și speranța în capacitatea UE de a răspunde provocărilor pe măsura pretențiilor pe care le are.
>
>Uniunea Europeană are capacitatea de a-și reveni din încercări economice. Actele simbolice, de solidaritate cu poporul ucrainean, au rostul lor, dar nu înlocuiesc acțiunile concrete și măsurile tranșante. Sancțiunile călduțe nu vor opri cizma lui Putin.
>
>Regret că interese economice egoiste pe termen scurt și lecții pe care unele state membre UE au refuzat să le învețe atunci când Putin a invadat Georgia și când a anexat Crimeea fac acum ca mult dorita autonomie strategică europeană să fie încă o poveste.
>
>Liderii europeni, TOȚI șefii de stat și de guverne din Uniunea Europeană trebuie să înțeleagă că Putin duce acest război nu numai împotriva Ucrainei, ci împotriva valorilor europene și democratice și împotriva a tot ceea ce reprezintă Uniunea Europeană. O Europă puternică este o Europă unită și curajoasă, care știe că soarta lumii democratice atârnă în mare parte, astăzi, de deciziile pe care le va lua în fața barbariei unui tiran.
>
>Nu este prima oară când Europa trece prin așa ceva, dar ar trebui să ne asigurăm că este în mod real ultima oară când suntem amenințați de către dictatori cărora le-am iertat derapaje și jigniri repetate.
>
>O Europă puternică este o Europă unită și curajoasă. Ca european convins, știu că Uniunea Europeană poate mai mult. Mult mai mult. Și lipsa curajului de a-și asuma rolul și așteptările celor care o susțin riscă să-i afecteze credibilitatea.
bah stati pe cururile voastre cu SWIFT-ul
EXCLUDEREA RUSIEI DIN SISTEMUL SWIFT FARA OFERIREA UNOR SOLUTII DE MITIGARE A IMPACTULUI NEGATIV ASUPRA TARILOR CU ECONOMII EMRGENTE/ IN REVENIRE DUPA COVID poate cauza un colaps economic in EU.
toti expertii din usr care au push-uit liberarizarea ptei energiei fara sa le treaca prin cap implementarea timpurie a unor mecanisme de tranzitie fac acum pe expertii financiar bancari internationali?
Bun.
Tot rodditu trebuie sa o faca si pe asta. La fel cum a facut si cu boicotul Gazprom de i-a nenorocit.
n-au zis deja ca o sa lase asta ca ultima instanta?
>Europarlamentarii USR cer liderilor Uniunii Europene excluderea Rusiei din sistemul internaţional de plăţi bancare SWIFT
Ce face omul – si maimuta. Practic s-au trezit USRistii sa ceara liderilor UE ceva despre care liderii UE au discutat deja zilele trecute.
Nu sunt impotriva unor sanctiuni cat mai aspre, dar din nou insist asupra intelegerii diplomatiei in aceste momente, care trebuie sa functioneze doar “la rece”.
Sa excluzi Rusia din SWIFT este pana la urma o nebuloasa si nu putem prevedea cum va afecta asta economiile depedente de Rusia (printre care si piata de gaz) dar si multe alte tari care modeste care depind de acest comert.
Apoi, nu vei face decat sa obligi Rusia sa gaseasca alte variante la swift, o moneda digitala a lor, o apropriere masiva fata de China, etc. E posibil sa lovim intr-o parte si sa crape complet in alt loc, in defavoarea noastra.
Excluderea din SWIFT este “varianta nucleara” dar pe plan economic si iarasi, e foarte important sa nu fie Putin impins la colt, sa simta ca raul sanctiunilor a trecut asadar, ce rost mai are orice compromis pana la granita NATO?
Astea fiind zise, probabil ca in scurt timp vor face si treaba asta, dar imi imaginez ca se analizeaza si sondeaza toate scenariile posibile pt Rusia si daca nu vom face mai mult rau. Este o situatie foarte volatila cu un tiran nebun la carma unei super-puteri nucleare. Si eu m-as gandii de 2x….si e drept ca in timpul asta mor crainienii, dar realist, nu sanctiunile economice il vor opri oricum. Astea trebuie sa fie “praguri” de sarit si poate cumva, se impiedica in vreun fel la unul sau intelege gravitatea situatie pe masura escalarii sanctiunilor. Pana la urma, e unica arma NATO/UE in acest moment.
Poate cineva din membrii usr care sustin aceasta sanctiune sa ne explice impactul economic pozitiv si negativ, cuantificat pe arii economice si sociale ale ro? dar asupra pietelor economice ale partenerilor nostri comunitari? Care este durata de timp a impactului modelat si analizat de usr inaintea acestei propuneri?
Experiența cu Iranul ne spune că, după eliminarea din SWIFT, exporturile de petrol nu au scăzut.
Nu merge, sunt mult prea multi politicieni europeni vanduti rusilor. In Germania toti vor sa ajunga ca Gerhardt Schroeder, si-ar vinde-o si pe ma-sa lui Putin pentru un post la GazProm ceva 🙂
Eu cred ca pt ce a facut Putin Ucrainei niste sanctiuni grave e minimul care ar trebui sa.l faci. Sunt curios ce parere are poporul rus, daca e dispus sa mearga cu Putin in nebunia lui? Mie mi se pare de o gravitate absurda ceea ce se intampla in Ucraina si stam sa ne intrebam daca trebuie sanctionat?
11 comments

[Dacian Cioloş:](https://www.facebook.com/dacianciolos/posts/491725475652390)

[unele din motive fiind astea](https://www.reddit.com/r/ukraine/comments/t12y8w/this_is_why_the_eu_cant_agree_on_a_tougher/)