Au început de câteva zile sa vina si in Bucuresti. Bad timing.
Cum zicea si alcineva la alte postari de genul. Pana ajung sa te instrueasca pe tine sa poti sa tragi cu arma o sa zboare deja nuclearele.
Ai căutat articolul?
[deleted]
E pe bune?
Am primit și eu una similara, doar ca din București. Nu e pe bune, cel puțin n-am găsit nimic oficial despre asta. In schimb am găsit o știre care zice contrariul.
Coaie cum sa scrii ‘cu deosebita considerație’ pe o dispoziție d-asta? 😂😂
Anual trebuiau să actualizeze niste liste dar, probabil nu au făcut-o niciodată. Și acum…
Este vorba de legea 446 din 30 noiembrie 2006 care la articolul Articolul 47 că “Direcţiile sanitare judeţene şi a municipiului Bucureşti întocmesc şi transmit centrelor militare anual, până la data de 1 noiembrie, tabele nominale cu cetăţenii români, bărbaţi, cu vârsta cuprinsă între 18 şi 35 de ani, care au fost înregistraţi cu afecţiuni medicale incompatibile cu îndeplinirea serviciului militar.”l
Vine la pachet cu art.3 din Legea 395 /2006 care zice că:
Pe durata stării de război, a stării de mobilizare, precum şi pe timpul stării de asediu, executarea serviciului militar devine obligatorie, în condiţiile legii.
Asta este pentru medici de familie, nu civili, nu va panicati.
Sunt rezident si ni s-a zis si noua ca se cauta medici ce se vor ocupa de refugiatii ce vor ajunge in centrele de refugiati. Se pare ca au ales medicii de familie pentru asta. Nu te trimite nimeni pe front.
Cititi articolele la care se face referire in hârtia aia. Atata timp cat nu se declara stare de asediu sau razboi nu pleaca nimeni pe front.
In plus, la art 47 din legea 446/2006 spune ca astfel de situatii se cer anual si ca trebuie trimise centrelor militare pana la data de 1 noiembrie.
Edit: ‘Pe durata stării de război, a stării de mobilizare, precum şi pe timpul stării de asediu, executarea serviciului militar devine obligatorie, în condiţiile legii’
Fara una din cele 3 stari sa fie declarata in romania de alesi, ceea ce ai citit e fake news.
Scrie mare “catre medici de familie” si se cere o lista doar, nu te cheama nimeni nicaieri, daca vrei sa te convingi suna-ti medicul de familie sa te lamureasca, prea multe fake news cu poze de genul, cineva vrea sa bage panica aiurea.
Hoping for the best but expecting the worst.
Fii barbat, nu te mai izmeni, ca nu stii cand te trezesti cu rusul in casa.
salut. astea se fac in fiecare an. la mine la plantatie s-a facut in decembrie.
Dați un search pe Google. Legea precizată acolo 446 din 2006, obligă centrele medicale să ofere baze de date cu cei compatibili sau nu cu serviciul militar. Pe scurt, e o evidență a celor ce pot și nu pot lupta. Cred că în România, la corupția din sistemul medical, vor rupe toți cu șpaga la doctor pentru a trece “neîncorporabil” în tabel.
in noiembrie fac 36 🙂
intra pe site-ul MAPN. Au infirmat ca ar fi trimis orice astfel de informare.
Cateodata am senzatia ca romanul a atins deja cota maxima de om de cacat. Dupa vad ca fac asemenea cacaturi si imi dau seama ca noi stabilim noi recordul. E fake, si MAPN a anuntat ca se fac cacaturi dinastea si pana nu intram in vreo stare speciala raman fake. Intrebarea e ce oligofreni fac “glume” din astea bune sau prietenasii lui putin incearca sa sperie lumea si sa bage frica in oameni sa fuga din tara?
Și dacă e pe bune e un demers administrativ care nu te vizează, vor să aibă o lista clara cu cine pot sa cheme in armată în caz de orice.
Vrei ca statul român să nu știe pe cine se poate baza in timp ce explodează rachete la 100 de metri de granita României ?
Cred ca e suficient faptul ca are greseli gramaticale.
20 comments

Edit:
[ce am primit pe whatsapp](https://ibb.co/njXGVjQ)
[Știrea](https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/fake-news-privind-inrolarea-in-romania-mesaje-false-cheama-tinerii-la-baza-deveselu-sau-la-cel-mai-apropiat-centru-1850251)
Edit 2:
Coaie cum sa scrii ‘cu deosebita considerație’ pe o dispoziție d-asta? 😂😂
Anual trebuiau să actualizeze niste liste dar, probabil nu au făcut-o niciodată. Și acum…
Este vorba de legea 446 din 30 noiembrie 2006 care la articolul Articolul 47 că “Direcţiile sanitare judeţene şi a municipiului Bucureşti întocmesc şi transmit centrelor militare anual, până la data de 1 noiembrie, tabele nominale cu cetăţenii români, bărbaţi, cu vârsta cuprinsă între 18 şi 35 de ani, care au fost înregistraţi cu afecţiuni medicale incompatibile cu îndeplinirea serviciului militar.”l
Vine la pachet cu art.3 din Legea 395 /2006 care zice că:
Pe durata stării de război, a stării de mobilizare, precum şi pe timpul stării de asediu, executarea serviciului militar devine obligatorie, în condiţiile legii.
Asta este pentru medici de familie, nu civili, nu va panicati.
Sunt rezident si ni s-a zis si noua ca se cauta medici ce se vor ocupa de refugiatii ce vor ajunge in centrele de refugiati. Se pare ca au ales medicii de familie pentru asta. Nu te trimite nimeni pe front.
Cititi articolele la care se face referire in hârtia aia. Atata timp cat nu se declara stare de asediu sau razboi nu pleaca nimeni pe front.
In plus, la art 47 din legea 446/2006 spune ca astfel de situatii se cer anual si ca trebuie trimise centrelor militare pana la data de 1 noiembrie.
E fake news, du-te pe site-ul la MApN…
De fapt fuck it, ma duc eu, [HERE](https://inforadar.mapn.ro/index.php)
Edit: ‘Pe durata stării de război, a stării de mobilizare, precum şi pe timpul stării de asediu, executarea serviciului militar devine obligatorie, în condiţiile legii’
Fara una din cele 3 stari sa fie declarata in romania de alesi, ceea ce ai citit e fake news.
https://vm.tiktok.com/ZMLAsWWcN/