Bogdan
Iancu, doctor în drept constituțional și conferențiar la
Universitatea București, explică, într-un interviu pentru
„Adevărul”, cât de real e riscul ca România să părăsească
UE și NATO. Iancu a abordat și alte teme de interes, precum renumărarea
voturilor și corupția din țară.
Candidatul independent Călin Georgescu. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
–
Adevărul: Numeroși români se tem că România ar putea forța un
exit din UE și NATO, în cazul în care alegerile ar fi câștigate
de Călin Georgescu. În ce măsură ar putea cu adevărat să facă
acest lucru, din punct de vedere constituțional?
Bogdan
Iancu: Ratificarea acestor tratate se face printr-o procedură
specială, cu votul a două treimi din membrii Parlamentului
României, într-o ședință comună a Camerei Deputaților și
Senatului. Pe cale de consecință, denunțarea tratatelor tot așa
se face. În ipoteza că două treimi dintre parlamentarii României
ar vota astfel și că în control preventiv CCR, sesizată, ar
achiesa, e posibil. Într-o astfel de ipoteză, din fericire puțin
probabilă, orice e posibil.
Presupunând
că într-adevăr acesta este obiectivul lui Georgescu, dar de cealaltă parte am fi un parlament
dominat de partidele pro-occidentale, ce posibilități ar mai avea?
Președintele
nu are astfel de atribuții.
„Ce se întâmplă când regula e încălcată chiar de instanță?”
Un
alt subiect care îi ține pe români cu sufletul la gură este cel
al renumărării voturilor. Cum vedeți decizia fără precedent a
Curții Constituționale și în ce măsură este justificată?
Este
o decizie fără precedent, ca și cea care probabil a cauzat această
situație, decizia în „cauza Șoșoacă”. Ne uităm cu toții
mirați la ce se întâmplă, cam ca cetățeanul turmentat al lui
Caragiale (judecătorii par și ei ușor inebriați, judecând
roadele muncii lor recente). Neurmând precedente, CCR și-a creat și
ne-a creat această situație fără precedent.
Un
celebru judecător al Curții Supreme a SUA, Oliver Wendell Holmes,
spunea: „Dreptul este o predicție a hotărârilor instanțelor,
din perspectiva omului rău.” (cu alte cuvinte, din perspectiva
celui care e predispus să încalce regulile). Ce se întâmplă când
regula e încălcată chiar de către instanță?
„Nicio regulă nu operează într-un context mult prea vitreg”
Există unele soluții de modificare a Constituției României, în așa fel încât pe viitor să nu mai existe riscul ca unii dintre viitori
aleși să ia măsuri ce nu corespunde neapărat intereselor naționale ale României?
Dreptul,
deci cu atât mai mult dreptul constituțional, are limite de
context. Constituția României este rigidă, greu de revizuit. O
revizuire presupune două treimi în ambele camere, eventual trei
pătrimi în ședință comună și referendum, plus controlul
efectuat de CCR asupra propunerii și respectiv legii.
Ce
mă întrebați privește în concret posibilitatea ca CCR să
declare partide politice neconstituționale (Art. 146 lit. k). Având
în vedere felul în care CCR a operat până acum cu instrumentele
„democrației militante”, e poate preferabil să ne punem
speranțele în alte locuri, poate în context mai degrabă decât în
reguli. Nicio regulă nu operează într-un context mult prea vitreg,
a se vedea Constituția de la Weimar, o constituție destul de bună
în abstract sau cel puțin nu foarte proastă pentru vremurile ei.
Citim
fel de fel de idei năstrușnice. Un coleg, nu în mod necesar unul
neinstruit, considera deunăzi că ar trebui invalidată candidatura
dlui Georgescu (în continuarea invalidării candidaturii dnei.
Șoșoacă) și dacă ar câștiga în turul doi. Un politician acum
de vârf într-un partid mai degrabă respectabil scria cu niște ani
în urmă („își asuma”, cum frumos se zice azi) că ar trebui
să revenim la votul cenzitar (ca în secolul XIX) sau să adoptăm
votul multiplu (ca în Belgia, în 1893). Poate că ar trebui
investite mai multe eforturi în sănătate, infrastructură,
proceduri meritocratice de selecție și nu în ultimul rând în
educație (pornind în primul rând de la educația elitelor
intelectuale, politice, academice, așa cum ne sunt ele).
E împotriva anulării primul tur al alegerilor
Dat
fiind tot acest scandal interminabil legat de primul tur al
alegerilor, considerați că ar trebui anulate și reluate cu primul
tur?
Eu
nu văd de ce ar trebui anulat, nu văd ce ar trebui renumărat, în
condițiile în care nimeni dintre candidații reali nu a contestat
rezultatele. Curtea ne va lumina, într-un orizont în care doctrina
clasică a dreptului constituțional românesc sau comparat nu ne mai
e de foarte mult folos.
Când
considerați că ar trebui organizate cele două tururi de alegeri
prezidențiale, desigur, dacă se va decide că ele trebuie reluate?
Ideal
era ca ele să își fi urmat cursul. Nu putem ști acum.
Bogdan Iancu. FOTO: Arhivă personală
S-a
vorbit și despre declararea stării de urgență…
Starea
de urgență a fost potrivită pentru pandemie. Prostia,
disfuncționalitățile instituționale sunt o formă de pandemie,
dar acesta nu este un remediu, ci o cronicizare a bolii. Cei care
creează dezastre nu trebuie să primească instrumente excepționale
pentru a le gestiona efectele.
Cine are dreptate?
Recent,
Laura Codruța Kovesi a declarat public că România se situează
printre primele trei cele mai bune sisteme judiciare din Europa. Pe
de altă parte, mai mulți magistrați o contrazic, iar unii spun că
nu trebuia ridicat MCV-ul României și că noul raport pentru 2024
nu reflectă corect situația din România, însă mai mult, o
asociație de procurori a dat în judecată Comisia Europeană și a
solicitat oficial anularea deciziei prin care MCV-ul a fost închis
definitiv. Cine ar dreptate?
Observați
cum niciunul din clișeele cu care a fost instrumentalizat brutal,
primitiv spațiul public românesc nu este validat de actualul
context. Să luăm clișeul diasporei, un slogan care ne bântuie
imaginarul elitist de multă vreme. E adevărat că diaspora votează
98% cu dreapta, ceea ce oricum e nesănătos (e ușor să votezi pur
ideologic când nu suporți consecințele votului). Cu ce tip de
dreapta votează diaspora preponderent atunci când i se oferă
posibilitatea știam deja de la așa-numitul referendum pentru
familie. Nu aflăm subit acum.
Un
alt slogan repetat ad nauseam a fost cel civilizator-provincial,
puțin auto-orientalizant, în care Sudul „balcanic” și Estul
„rusesc” (”Regatul oriental”) difereau de Transilvania
„vestică”, „austro-ungară” și de lux democratic. Vedem cum
a votat preponderent Sibiul, județul în care găseam idealul
Românei acum zece ani („Să facem România ca Sibiul.”). Poate e
momentul să judecăm echilibrat, într-un orizont dincolo de clișee.
Sunt oricum clișeele unei perioade deja trecute, nu trecem același
râu din nou. Când e război atomic, nu mergi cu șalupa și gumarii
de la inundațiile de acum cinci ani.
Doamna
Koevesi pare să fi înțeles aceste lucruri și noi realități, din
perspectiva distanței și neimplicării directe. Vă las pe
dumneavoastră și pe cititori să judecați dacă, într-un context
agresiv suveranist cu priză la public, reintroducerea MCV,
presupunând prin absurd că această stranie idee s-ar pune în mod
serios pe tapet, ar duce la rezultate bune pentru noi. Mai concret,
indicele CPI a crescut sau (din 2022) a stagnat. Cu alte cuvinte, în
mod paradoxal, după toți indicatorii, România e mai puțin coruptă
acum decât în timpul MCV-ului.
https://www.transparency.org/en/cpi/2023/index/rou
Suntem
mai puțin corupți, dar mai aplecați spre a vota partide
ultranaționaliste. Există o legătură între campaniile
anticorupție și ceea ce vedem în prezent?
Și
mai concret, campaniile anticorupție sunt urmate întotdeauna de
reculul populismului antisistem (Brazilia, Italia, Peru etc.). Ce
vedem acum e parțial o urmare a corupției, dar și a anticorupției.
Normal e să ne dorim și să încercăm să construim un echilibru
liberal, patriotic și pro-european, în contextul acesta, de acum.
Patriotismul nostru e oricum în mod tradițional și în forma lui
cea mai bună (de la pașoptiști citire) pro-european și
echilibrat.
Cine e Bogdan Iancu
Bogdan
Iancu conferențiar universitar, Facultatea de Științe Politice a
Universității din București. Deține o licență în drept, la Universitatea „Al. I. Cuza” Iași (1996), un masterat în drept
constituțional comparat (1997, CEU) și un doctorat în drept, cu
specializarea drept constituțional comparat (2006, summa cum laude, la Universitatea Central Europeană, echivalat în România în 2007). A
efectuat stagii de cercetare la facultățile de drept ale
Universității din Toronto (2000), Universității Yale (2001),
Universității McGill (2002-2004). A fost lector asociat între
2002-2004 la McGill și Université de Montréal, predând cursuri de
teoria generală a dreptului și drept constituțional american.
Bursier al Fundației Alexander von Humboldt la Zentrum für
Europäische Rechtspolitik, Facultatea de drept, Universitatea din
Bremen și la Facultatea de drept, Humboldt Universität zu Berlin
(2008-2010) și la Institutul Max Planck de Drept Public
International si Comparat (2021). Are numeroase publicații pe teme
de drept constituțional românesc și comparat în țară (la
editurile Hamangiu, Universul Juridic, Polirom, Humanitas) și în
străinătate (la editurile Eleven International Publishing,
Springer, T.M.C. Asser, Routledge, Vittorio Klostermann, Hart
Publishing, Oxford University Press, Cambridge University Press).