Avertismentul SUA

„Progresele obţinute cu greu de România în ancorarea sa în comunitatea transatlantică nu pot fi puse sub semnul întrebării de actori străini care încearcă să devieze politica externă a României de la alianţele sale occidentale”, se precizează într-un comunicat al Departamentului de Stat, semnat de purtătorul de cuvânt Matthew Miller.

Asta după ce documentele declasificate ale ședinței CSAT de pe 27 noiembrie au arătat că au existat implicări ale Rusiei în alegerile din România.

„Orice astfel de schimbare ar avea un impact negativ serios asupra cooperării SUA cu România în domeniul securităţii, în timp ce o decizie de restricţionare a investiţiilor străine ar descuraja companiile americane să continue să investească în România”, a evidențiat Matthew Miller.

Îngrijorați de implicarea Rusiei

Documentul menționează că Departamentul de Stat al SUA a urmărit atent alegerile din țara noastră.

„Suntem îngrijoraţi de raportul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) privind implicarea Rusiei în activităţi cibernetice maligne menite să influenţeze integritatea procesului electoral românesc. Datele menţionate în raport ar trebui să fie investigate pe deplin pentru a asigura integritatea procesului electoral din România”, subliniază purtătorul de cuvânt.

Ton amenințător al Rusiei legat de acuzațiile de imixtiune în alegerile din România: „Recomandăm presei și politicienilor să nu ne implice”

Recomandări

Ton amenințător al Rusiei legat de acuzațiile de imixtiune în alegerile din România: „Recomandăm presei și politicienilor să nu ne implice”

România este considerată un aliat puternic al NATO și este apreciată pentru contribuțiile sale.

„Printr-un parteneriat de durată, am făcut progrese importante în cooperarea noastră în domeniul apărării și parteneriatul economic și am făcut pași către călătoriile fără viză. Vom continua să lucrăm împreună pentru a păstra securitatea națiunilor noastre și prosperitatea și bunăstarea cetățenilor noștri.”, conchide Miller.

Miercuri, președintele Klaus Iohannis a aprobat declasificarea informațiilor prezentate de SRI, SIE și MAI în ședința CSAT.

SRI a raportat că a descoperit o campanie agresivă de promovare a lui Călin Georgescu, desfășurată cu încălcarea legislației electorale și folosind algoritmi de social media pentru creșterea rapidă a popularității.

SIE a raportat că România este ținta acțiunilor hibride rusești, inclusiv atacuri cibernetice, scurgeri de informații și sabotaje.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News
Urmărește-ne pe Google News

Miting pro-democrație în București. Mii de oameni participă la un maraton civic despre libertate | LIVE

Știrileprotv.ro

Miting pro-democrație în București. Mii de oameni participă la un maraton civic despre libertate | LIVE

Halucinant! Cristela, soția lui Călin Georgescu, a declarat că femeile care își critică soții vor suferi de cancer: „Cele mai multe femei au cancer și tumori. Pentru că au exclus, au anihilat, au castrat bărbatul”

Viva.ro

Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot

Libertateapentrufemei.ro

Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot

Cele 4 lucruri pe care să nu le faci de Sfântul Nicolae 2024. Se spune că vei fi lovit de ghinion dacă nu respecți această regulă

FANATIK.RO

Cele 4 lucruri pe care să nu le faci de Sfântul Nicolae 2024. Se spune că vei fi lovit de ghinion dacă nu respecți această regulă

Donatella Versace, de nerecunoscut la 69 de ani. Cum arată acum designer-ul, după noile operații estetice. FOTO

Elle.ro

Donatella Versace, de nerecunoscut la 69 de ani. Cum arată acum designer-ul, după noile operații estetice. FOTO

'Suntem văzuți ca o țară de nebuni!' Romina Gingașu, românca măritată cu moștenitorul Ferrari, cea mai dură reacție la adresa lui Călin Georgescu

Unica.ro

‘Suntem văzuți ca o țară de nebuni!’ Romina Gingașu, românca măritată cu moștenitorul Ferrari, cea mai dură reacție la adresa lui Călin Georgescu

Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc

Financiarul.ro

Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc

Călin Georgescu s-a întâlnit de două ori cu Dughin, omul care ne-a ameninţat că vom face parte din Rusia. Influenţa Moscovei la alegerile din România

Observatornews.ro

Călin Georgescu s-a întâlnit de două ori cu Dughin, omul care ne-a ameninţat că vom face parte din Rusia. Influenţa Moscovei la alegerile din România

Horoscop 6 decembrie 2024. Leii au la dispoziție o zi generoasă, cu o tendință clară de a reveni la gândurile bune și la intențiile frumoase

HOROSCOP

Horoscop 6 decembrie 2024. Leii au la dispoziție o zi generoasă, cu o tendință clară de a reveni la gândurile bune și la intențiile frumoase