
Știu că avem subiecte mai importante de discutat precum criza din Ucraina, totuși vreau să discutăm un pic despre atitudinile românilor față de comunitatea gay, lesbiană și bisexuallă.
Puțin context
În urmă cu aproximativ 4 ani s-a desfășurat referendumul pentru redefinirea căsătoriei în constituție (deși în codul civil deja scria că e doar intre o femeie și un bărbat), după mai mulți ani de lobby și dezbatere din partea ONG-urilor, a societății civile, bisericii ortodoxe române și a grupărilor creștin-fundamentaliste. Putem trage cel puțin 2 concluzii: (1) societatea românească a reușit să aducă în prim-plan “amenințarea” căsătoriei cauzată de gay și lesbiene, (2) în același timp referendumul a fost boicotat sau considerat nerelevant, fapt văzut prin neatingerea numărului suficient de alegători.
Înainte de referendum cât și după, au fost realizate câteva studii de IRES (Institutul român pentru evaluare), CNCD (consiliul național pentru combaterea discriminării), USR, ong-ul ACCEPT plus unele instituții europene cu privire la discriminarea minorităților sexuale.
Evident, că România a reieșit o țară “homofobă” / cu atitudini homonegative.
Eu sunt acum student la master și vreau să văd și eu care este sentimentul mai multor grupuri de oameni. Și da, e acea perioadă minunată a anului în care studenții își încearcă norocul să adune suficiente răspunsuri pentru lucrări. Eu am nevoie în total de aproximativ 300 de răspunsuri, sper măcar să adun 10 răspunsuri prin persoanele generoase de timp de pe Reddit.
Chestionarul spune că durează 7 minute, sincer cred că ar fi vreo 10 minute. E cam lung pentru că îmi propun și să obțin rezultate semnificative. Mulțumesc mult de tot!
În același timp pot face și un AMA dacă vi se pare interesant și vreți să aflați mai multe de la un tip alb gay crescut în București, în zona centrală.
TLDR: am și eu un chestionar și cerșesc ajutorul rodditorilor.
12 comments
Anul ăsta au fost o grămadă de oameni la pride….Cred că sunt acceptați.
Cred că e mai nasol pentru trans. E campanie masivă pe internetul American anti-trans… se revarsă și pe la noi indirect…
Pai bine, dar chestionaru’ nu mere.
BTW, aici o sa vezi un % mult mai mare favorabil LGBT fata de cat e IRL in Romania… care parca e undeva la 30%
Also it’s all chill, iubeste pe cine vrei, poti fi barbat sau femeie sau neutru idc respect pronumele dar fara bullshit neo-pronouns shit (gen xe/xer, cum plm or fi in romana pronumele astea =))
OP, eu am 36 de ani. Sunt crescut într-o famile “tradițională” cu valori conservatoare. Cred în libertatea absolută a individului. În trecut am fost un om măcinat de prejudecăți dar doar din pură ignoranță. Am învățat să devin mai bun și să-mi depășesc condiția de om blocat într-un anume timp.
Ok
Mă doare-n pulă, cavia tot acelaș gust are
1. Uita-te la comentariile in care o persoana publica cu imagine pozitiva zice ca face parte din minoritatea sexuala: numai comentarii zeflemitoare, in principal se spune “Asa si? Ce ma intereseaza ce face in pat.” . Uita-te apoi la postari despre Simion si vei vedea cum se aduce in discutie de cel putin un ins conspiratia ca ar fi gay (nici macar nu e fapt) si cate upvotes are. Acelasi lucru se intampla si la Cheloo. De ce? Pentru ca au imagine negativa. Se generalizeaza niste evenimente singulare si se ajunge la concluzia ca astia cu imagine negativa anti-gay sunt gay (totusi la ei ar trebui adus in discutie, la cei cu imagine pozitiva “nu conteaza ce fac in pat”).
2. Asistarea pasiva nu este suport. Mai mult, in Romania (chiar si pe acest canal care se considera peste medie) inca sunt luate in deradere trasaturile feminine la un barbat sau faptul ca SE INGRIJESTE. Nu mai punem la socoteala ca asta nu are nicio relevanta, doar stereotipuri create de oameni frustrati. Stiu persoane gay si chiar nonbinary care te baga in coma cu un pumn.
3. De cand a aparut AUR se tot aduce in discutie ca AUR castiga voturi pentru ca niste oameni provenind din minoritatea sexuala isi cer DREPTURILE. Daca punem problema asa, deja a castigat AUR.
Edit: [Parerea mea despre ce s-a intamplat la referendumul pentru “familia traditionala”](https://www.reddit.com/r/Romania/comments/t770x3/despre_copii_despre_propaganda_antioccident_cu/hzfz00i/?utm_source=share&utm_medium=ios_app&utm_name=iossmf&context=3)
Mi-a plăcut studiul. Mă bucur că există un interes de a studia societatea din Romania din acest punct de vedere.
In studiu nu am văzut întrebări despre transsexualitate.
Vrei sa studiezi deocamdată doar percepția oamenilor cu privire la orientari sexuale alternative, făcând abstracție de identitatea de gen?
Din păcate LGB și T sunt deseori puse în aceeași oală deși nu prea au altceva in comun în afara de faptul că membrii ambelor grupuri sunt deseori discriminați.
Mă bucur să văd că în sondajul tau ai făcut o distincție (accidentala sau nu!)
lesbienele is mișto
Cred ca regula generala la romani e sa iti vezi de treaba ta, sa te comporti normal si nimeni nu o sa aiba nici o problema. Avem bubele noastre, dar nu suntem batuti in cap sa batem gay pe strada, sau alte etnii, cum fac altii. In general cel mai rau caz, ai sa auzi niste idioti sa ia peste picior persoane de alte orientare sexuala, dar asta de cele mai multe ori pe la spate ( pun not intended ) nu fata in fata.
Cat despre mine personal, nu am nici cea mai mica problema cu ei. Cu ce ma afecteaza pe mine ? Nu as avea probleme sa fiu prieten cu cineva gay sau lesbi.
Si acum, serios vorbing, ce barbat e deranjat de femei lesbi 😎😎 ?
Da ai sa vezi dobitoci care sunt impotriva, traditionalisti samd, dar per total, noi suntem destul de toleranti ca natie fata de gay.
Ce fac în dormitor de comun acord niște adulți în deplinătatea facultăților mintale nu mă interesează absolut deloc și nu consider că trebuie controlat/sancționat în vreun fel.
Parere : Meh. Nu prea cunosc astfel de oameni, dar ii sustin (din culise) pentru ca avem aceiasi ‘oponenti’ .
Decat ultraconservatorismul religios patriotard care ne mananca vietile, as accepta oricand un woke culture exacerbat al comunitatii LGBT (nu ca s-ar intampla ce cosmaruri idioate au opozantii)
Bazandu-ma doar pe site-uri gen netflix, romanii nu suporta nici alta sexualitate, de alte sexe nu mai zicem, nici alte rase… Am incetat sa mai citesc comentarii cand e vreun serial cu altceva decat barbati albi si hetero, ca mai rau ma enervez