“România a fost și va fi cel mai fidel prieten aliat și frate pe care poate miza mereu Republica Moldova”, a subliniat ministrul de externe de la Chișinău, Mihai Popșoi.

Ministrul de externe al României, Emil Hurezeanu, care se află astăzi în vizită la Chişinău, a declarat că Republica Moldova nu este singură în faţa provocărilor pe care le întâmpină în ultimul timp.

El a discutat cu oficialităţile gazdă despre problemele cu care se confruntă Republica Moldova în prezent – criza energetică şi atacurile hibride.

În cadrul conferinței de presă comune cu Emil Hurezeanu, șeful diplomației de la Chișinău, Mihai Popșoi, a mulțumit pentru sprijinul constant oferit de către România Republicii Moldova, atât prin proiecte mari de infrastructură energetică, de transport, poduri peste Prut, cât și prin proiecte destinate cetățenilor.

România a fost și va fi cel mai fidel prieten aliat și frate pe care poate miza mereu Republica Moldova, a subliniat ministrul de externe de la Chișinău, Mihai Popșoi.

Mihai Popșoi: România ne va fi mereu alături în cadrul parcursul nostru european, dar și în cadrul parcursului complicat de consolidare a tot ce înseamnă reziliență instituțională, fie că e vorba de domeniul energetic, fie că e vorba de domeniu economic, de domeniul securității și apărării sau de domeniul culturii.

Ministrul de externe de la București, Emil Hurezeanu, a subliniat că vizita sa la Chișinău reconfirmă relația strânsă între România și Republica Moldova.

El a declarat că obiectivul său este conlucrarea eficientă și acțiuni orientate spre rezultate palpabile pentru cetățeni.

În ceea ce privește agenda europeană a Republicii Moldova, Emil Hurezeanu a salutat ambițiile Chișinăului de a începe negocierile pe primele clustere sub președinția poloneză a Uniunii Europene.