Încep eu:
Un defect de-al meu / Un defect de-ale mele
[Teoretic](https://www.digi24.ro/magazin/timp-liber/cultura/pastila-de-limba-de-al-meu-sau-de-ai-mei-o-greseala-extrem-de-frecventa-479867) **e corect ”un defect de-ale mele”** că cică e ”dintre ale mele”, dar mie mi se pare că sună aiurea și întotdeauna am zis de-al meu pentru că eu nu am privit niciodată ca ”dintre ale mele” ci ca ”de ăsta de care am eu”
**Edit:** Pentru că văd că threadul a prins viteză și a căpătat niște upvote-uri (și deci este mai vizibil), trebuie să menționez că între timp mi-a atras cineva atenția în comentarii că **acum sunt amble forme acceptate** ([vedeți doom capitolul 6.5 alineatul 4](https://dexonline.ro/articol/6._C%C3%A2teva_norme_morfologice))
​
39 comments
mă enervează rău aia cu vroiam vs voiam. Fuck that nu îmi vine ne-am să zic “voiam”. Și pe locul 2 dar de fapt pe locul 1, â in loc de î. N-are niciun sens.
Pe mine ma enerveaza cum se pronunta 2 metri. Suna ca orice cuvant care se scrie cu doi de i dar se scrie cu unul.
Aceeasi poveste si cu ‘un prieten de al meu’. Corect este ‘un prieten de ai mei’ pt ca ‘de’ este substitut pt ‘dintre’
“Îmi cer scuze/Ne cerem scuze” – îmi cer mie iertare ca am greșit fata de cineva?
Teoretic, normele de politeţe recomanda ca scuzele sa fie prezentate, nu cerute, dar tot mi se pare ciudata expresia.
Unele lucruri „sună” rău pentru că ne-am obișnuit să le auzim greșit. Regula dată ca exemplu nu e greșită, e corectă și – mai important – logică.
Singura regulă cu care nu sunt de acord e „î” vs „â”. E o distincție arbitrară, fără nicio relevanță fonetică. Academia română ar trebuie să lucreze spre unificare, predictibilitate, pentru a avea un set de reguli clare și cât mai puține excepții.
Nu neaparat gramatica.
Din cauza/datorita; iar din nou; lipsa cratimei, a semnelor de punctuatie; prescurtarile folosite pe retelele de socializare (imi dau mari batai de cap incercand sa le descifrez). Si altele care nu-mi vin in minte acum.
M-am luptat cu gramatica in scoala :). Nu am inteles-o pe deplin niciodata. Drept urmare, luam de bune orice “reguli” erau spuse de profesoara pentru ca la lucrari de control sa iau 5 si 6 fiindca subiectele se rezolvau cu exceptiile regulilor invatate. Cred ca avem la fel de multe exceptii pe cate reguli avem. Gramatica limbii romane e ca si Romania – se face ca are reguli.
Ex:
mi-e foame
mi-e sete
mi-e somn
mi-e oboseala? Nu! Sunt obosit.
Perfectul simplu. Mereu am teoretizat ca motivul pentru care felul de a vorbi al oltenilor a fost ridicat la rang de timp verbal in cadrul gramaticii limbii romane este ca la un moment dat unul din ilustrii academicieni, oltean fiind, a vrut sa marcheze si gramatical asta. Perfectul simplu nu aduce ce el nici un fel informatie in plus fata de perfectul compus. Dovada ca non-oltenii traiesc o viata fara “fusei” si nu ii simt lipsa. As scoate din gramatica perfectul simplu si l-as degrada la rang de regionalism.
Pe partea buna a lucrurilor, apreciez la limba noastra ca nu suntem constransi de o forma fixa in a construi propozitiile. De regula vorbim asa
“Ana are mere.” – Subiect – Verb – Obiect
Dar ce frumos ne suna
“Fiind baiet paduri cutreieram” cu verbul la final ( ca in latina si germana )
Eu scriu ,, miau” ca pisica. Nu imi pasa daca este greșit sau nu. Fac asta si cand vorbesc cu fete. In fine, in mometul de fata tot sunt singur. Dar nu are importanta
Verbele care la pers III singular si pers III plural au aceeasi forma. Gen “el regreta, ei regreta” sau “el voteaza, ei voteaza”. E ciudat
Am și eu una! Nu știu dacă este legată neapărat de gramatică, sau doar de exprimare, însă nu înțeleg cum de este utilizat cuvântul “nimic” în vorbire, mai ales în expresii în care se află însoțit de o negație, cum ar fi “nu am făcut nimic…”. Mi se pare puțin greșit, dacă nu chiar ciudat să negi asta. Dacă spui că “nu ai făcut nimic”, înseamnă totuși că ai făcut ceva, că este o negație acolo. Cred că ar fi mai logic și poate și mai corect, dacă spui “am făcut nimic”, deoarece în această exprimare, reiese ceea ce-ar fi trebuit să iasă din exprimarea cu negație.
[Sunt și â](http://georgepruteanu.ro/103deceidini.htm).
Poate că asta e doar o idioțenie de-a mea, dar mi se pare stupid că “din cauza” trebuie folosit doar in contexte negative și “datorită” pentru contexte pozitive.
Un defect de-al meu/de-ale mele
Ambele forme sunt considerate corecte conform DOOM2
“Ora doua”.
Sunt de acord, “ora doi” suna ca naiba. Dar asta se intampla pentru ca nu asa am auzit in mod uzual.
“Ora doua” este o exceptie. Pentru toate celelalte substantive de genul feminin folosim “doi”, nu “doua”: nota doi, scara doi, linia doi etc.
Genul. Ce contează că pisica e feminin în românește și masculin în spaniolă? Cu ce ajută și simplifică comunicarea? Cu nimic. Mai mult încurcă prin necesitatea de acord cu alte părți și complică gramatica inutil. Părerea mea.
Corect este: **un defect al meu**!
Pentru ca nu am mai multe! 🙂
Îmi place să zic ‘căpșuni’ în loc de ‘căpșune’ referitor la fructe, nu la plantă.
Nu e tocmai despre reguli dar, ma enerveaza enorm cum este folosit adverbul “calitativ” de ceva timp. “Material calitativ” in loc de “material de calitate (buna)”. Si mai enervanta este folosirea cu grad de comparatie “mai calitativ”.
Inseala sau aseaza-te este o greseala. Corect este insala si asaza-te.
nu i o greșeală, dar cred ca ar trebui sa avem accente scrise. ex: é
Gresala in loc de greseala 😛
Ma enerveaza ca scriem vocale care nu se pronunta. De exemplu: Bucuresti. Pana prin liceu spuneam i-ul apasat, cum spui i in metri sau ridici, ca doar e acolo si profesorii m-au mintit ca romana e fonetica, cand defapt corect era Bucureşt. Ca copil care nu vorbea romana acasa m-a bulversat mult asta.
Altceva, tampenia cu cacofoniile. Nu stiu cine a inventat regula ca nu ai voie vai doamne sa spui “ca-ca” sau “ca-cand” indiferent ca sunt cuvinte diferite, dar merita un sut.
Și în DOOM ([secțiunea 6.5. punctul 4](https://dexonline.ro/articol/6._C%C3%A2teva_norme_morfologice)) se susține un lucru similar:
!În construcția cu prepoziția de (care și-a pierdut sensul partitiv, dobândind sensul „de felul”) + pronume posesiv, norma actuală admite atât pluralul, cât și singularul: !un prieten de-ai mei/de-al meu, o prietenă de-ale mele/de-a mea.
Deci nu are rost sã ne scãrpinãm cu mâna dreaptã la urechea stangã si sã reinventãm limbajul cotidian doar pentru cã cineva s-a gândit ca este mai cool asa.
Când procentul de analfabetism din România va ajunge la o singurã cifrã(in prezent sunt xx%) si când oamenii vor învãta mai întâi cum si când sã foloseascã acea enigmaticã liniutã cunoscutã sub numele de “cratimã”, abia atunci cred cã putem discuta despre situatii si cazuri de genul “de-al meu / de-ale mele”, etc.
Eu sunt pentru legalizarea cacofoniilor:
“Dă-te-n pula mea” – perfect corect
“Joaca copiilor” – sună urât
Depinde cum definiesti “gresit”. Pe mine ma enerveaza dublul negativ, care e folosit aproape la intamplare.
Spre exemplu: “nu imi place nimic” e corect, dar daca te gandesti logic e o prostie, ca de fapt spui ceva despre un set gol, ceea ce e inutil.
Faptul că nu scriem cu diacritice, în reclame afișe sau chiar mesaje private, mă zgârie pe creier când văd “ce fata am ” “în loc de ce față am” doar dacă săracul are o fiică, relativ prostuță.
Cand se foloseste “datorita” in loc de “din cauza”
Ma enerveaza ca nicio se scrie legat uneori. “Ex: Nu am citit nicio carte astazi.”
Si ca e corect scris – înșala/ așază/ greșală
Eu nu înțeleg de ce “nici un” și “nici o” au devenit “niciun” și “nicio”
Pluralul de la croasant. Croasanti. Pe aici se spune croasante, asa ca daca te duci la magazin sa ceri mai multi si spui ‘doi croasanti’, se uita la tine ca boul la poarta noua.
Aisberg in loc de iceberg.
Sunt ferm convins că gradele de comparație “superlativ relativ” și “superlativ absolut” sunt INVERSATE. Lemme explain
Cel mai mare – superlativ relativ
Foarte mare – superlativ absolut
Nu o să înțeleg niciodată de ce “foarte” e absolut și “cel mai” e relativ, după mine ar trebui să fie fix invers. De fiecare dată când trebuie să le zic numele îmi fac un mental note că sunt invers față de cum îmi vine inițial să le numesc
Nu neaparat gresit dar treaba cu numarul de “i” mereu a fost o mizerie
Cand pune lumea “î” in mijlocul cuvantului.
A vrea: Eu Vream, nu ar trebuie sa fie voiam.
A voi: Eu Voiam.
Cand trebuie sa folosim voia in loc de vroia. Nu stiu dar vroia suna mult mai bine
Regulile de folosire a virgulei sunt total idioate, exemplu:
-urmatoarea propozitie este corect gramaticala:”eu merg in vacanta impreuna cu parintii mei, ion si maria.”
Propozitie care se refera la 2 sau 4 persoane, adica pe parinti ii cheama ion si maria sau ion si maria sunt alte persoane? Totul ar putea fi rezolvat daca ar fi corect ca, atunci cand enumeri ceva, sa pui o virgula inaintea lui “si”.
Asta e mai mult de QoL, dar faptul ca s au schimbat regulile de folosire a “î” si “â” e destul de confusing, adica imaginati va ca sunteti un strain si vreti sa invatati limba romana si aveti verbul “omorî” (care se scrie cu î) si adjectivul “omorât” (care se scrie cu â), adica e overly complicated for no reason, era mult mai logic, usor si estetic cand singurul cuvant care se scria cu “â” era România (si derivatele)
E ciudată teoria că “de-al meu” e de fapt “de-ai mei” pentru că înlocuiește “dintre ai mei”.
“de-al casei” ce mai înlocuiește?
Spre deosebire de alte limbi, în gramatica noastră mi se pare stupid că se folosește dublă negație.
Spre exemplu:
“Eu nu știu nimic”.
În engleză e fie “I know nothing”, fie “I don’t know anything”.
Dar nu poți spune “I don’t know nothing” pentru că logic – o negație o anulează pe cealaltă.
Salariu in loc de salar, zi de salar sună mai fain