Anul şcolar 2022-2023. Dispar semestrele şi apar “modulele”. Elevii vor avea o “vacanţă mobilă” în luna februarie

13 comments
  1. De acum vor fi 5 module, nu vor mai exista 2 semestre. Ministrul nostru reperent a decis ca vacantele rup prea tare semestrele. Sunt curios cum se vor da tezele de acum si cum se vor organiza pana la toamna cu o noua curicula de la 0.

  2. Niste masuri care schimba regulile “jocului”, dar care vor avea impact z-e-r-o asupra adevaratelor probleme din educatie. Par a fi luate sa se vada ca Tampeanu “macar face ceva”, desi elevii nu vor fi mai bine pregatiti, tot vor fi bude in fundul curtii scolilor, tot nu vor avea rechizite si manuale ca lumea etc. etc.

  3. Jegul din invatamantul romanesc nici cu cutitul nu se mai ia. Fara formularea programei de la zero si schimbarea unor materii cu altele mai aplicabile secolului XXI, cam orice schimbare e inutila. Sa nu uit de profesori, probabil singura profesie cu terminati mai rau decat medicii spagari de la stat. Cred ca orice evaluare le-ai da din materia pe care o predau si din elemente de baza de pedagogie, ar trebui sa plece jumatate din profesori asa direct, fara sa stai la discutii.

  4. Care cum vine ministru la educație, schimbă structura anului școlar. De ce? Pentru că e foarte simplu. Îl face pe ministru să pară preocupat de situație. Normal, nu are nicio importanță, dar să schimbe materiile și programele e dificil și supără profesorii și supără părinții și supără grupurile de interese lipite de partidele tradiționale. Așa acum avem module în loc de semestre. Următorul ministru o să schimbe modulele în trimestre și mai bagă vreo 2 examene. După aia o să vină altul și-o să bage iar semestre, scoate 3 examene și bagă câteva „examinări speciale” la materiile principale (nu sunt teze, clar?). Și tot așa. Între timp, în manulul de fizică de clasa a VI-a al fiică-mii se dă următoarea lucrare după 3 fraze de teorie despre dilatare și contracție:

    > Egiptenii îşi construiau piramidele în care îşi înmormântau regii din blocuri de granit. În timp, şi-au perfecţionat tehnica de construcţie atât de mult, încât reuşeau să îmbine aproape perfect blocurile. Dar învelişul exterior al piramidelor se deteriora rapid şi apăreau fisuri în construcţiile respective. După un timp, au încetat să mai construiască piramide şi au început să-şi îngroape regii în morminte simple, în Valea Regilor.

    > a) Formulează o ipoteză referitoare la degradarea învelişului piramidelor şi la apariţia fisurilor. Ţine cont de faptul că, în clima deşertică, există variaţii considerabile de temperatură între noapte şi zi.

    > b) Descrie o modalitate de verificare a ipotezei propuse de tine şi prezintă etapele de verificare a ipotezei în mod sintetic şi structurat, folosind un vocabular adecvat, corect şi precis.

    Sau la istorie primește în lucrare subiectul (citez din memorie):

    > Imaginează-ți că ești un neguțător dac care călătorește de la Sarmizegetusa la Roma în secolul I. Descrie neamurile și monumentele întâlnite pe drumul până la Roma.

    Etc.

  5. Schimbarile astea nu suna rau, dar daca nu e modificata si programa, nu vor avea niciun efect IMO.

  6. There are 2 of me
    The one that:Am scăpate de teze tata nu rămân corigent la mate anu viitor
    And the other:de abia acum când mai am 2 ani?

  7. Bine ba muie, dar de rezolvat problemele reale cand te apuci ? Iar veniti si futeti si rasfuteti structura anului scolar ca sa va prefaceti ca munciti ?

    Cand o sa avem o programa scolara corelata cu lumea secolului 21 ? Cand o sa mai incetam sa predam stiintele cu creta pe tabla de pe niste manuale triste negru pe alb ?

    Sa va dau la muie. atat tie Tampeanule cat si tuturor celor care mi-au futut educatia si vor fute educatia a generatii intregi. MUIE !

Leave a Reply