> „Asta e din propria mea iniţiativă, realizată melodia respectivă, da, pentru domnul Nicuşor Dan, mă bucur din suflet că domnul Cărtărescu mi-a distribuit melodia, asta înseamnă că şi cei ce nu m-au plăcut până acum, uşor, uşor, încep să mă placă şi să mă iubească. Şi-au dat seama că, de fapt, sunt un tip inteligent şi un tip sincer aşa sufleteşte şi patriot în primul rând. Aşa că bineînţeles pentru mine este o onoare şi voi lupta în continuare să fiu pe placul tuturor”
Foarte bine frate, omul poate să aibă hibele lui, dar să judece corect în acest aspect, bine așa 🙂
Daca convinge macar 0.2% sa voteze ce trebuie, nici nu mi mai pasa cine canta maneaua :)))
Ma jur ca ma apuc de prafuri numai sa mai inteleg ceva din simularea asta.
Mai am niste ciuperci prin camara, din alea magice, cred ca le bag maine, ca oricum nu pare real ce se intampla in ultima vreme…
Patriot adevarat
Glumim glumim,dar l-am auzit pe Dani Mocanu vorbind si sa stiti ca nu e om prost :))
As zice ca niste zeci de mii convinge. Poate 30-50k.
ok, nu mai beau in seara asta, ms op
Ce situatie trista si disperata…:))
a leleleleila votez pro europa
Ne-am bucurat ca nu a trebuit sa alegem dintre un debil și o isterica? Cred ca da.
Ne bucuram ca unu ca el poate convinge oameni să-și schimbe votul în direcția pe care o consideram logica și corecta? În situația de fata, pare ca da și sper sa fie asa
Totuși, când asemenea personaje au atâta influența, ar trebui sa realizam sau sa fie ca o alta confirmare ca situația din tara asta e foarte grava
Deci ei chiar as asculta manele cu versurile compuse de Cartarescu
Am ajuns sa chiuim si sa aplaudam un proxenet. Zilele trecute aparam o tanara abuzata de secta lui Chimion. Daca Chimion era proeuropean ii pasa cuiva de cazul ei? Mi se pare ciudat standardul dublu.
14 comments

Comments are closed.