Perfect, dar să comunicați fiecare cacatel și să scoateți cumetriile odioase din ștatul de plată.
Deja ne avertizeaza, aproape zilnic, ca e groasa rau, ceea ce e de apreciat, nu l-am votat sa rezolve tot într-o săptămână, îi trebuie doua mandate probabil sa rezolve 35 de ani de kkt.
Asta are nevoie de o saptamana de concediu. Dude, toti 35 de ani trebuie reparati chiar nimic nu s-a facut in tara asta ?!
Macar de avea control pe parlament mai ziceam sa vina cu astfel de ineptii dar lucrurile chiar nu arata bine in parlament. Mai usor cu democratia pe scari ca vazusi ca se poate strica usor, n-o fute tocmai tu.
Chestia este că dacă taie in carne vie acum nu prinde următorul mandat. Sunt curios cum vor decurge următorii 5 ani.
Rahatul pe care l-a facut PSD timp de 30 si de ani nu va fi rezolvat nici in doua mandate ale lui Nicusor. Dar macar sa pune bazele. Trebuie sa existe programe pe 50 de ani, iar cine va fi ales sa continue implementarea. Programele guvernamentale pe 4 ani sunt o gluma.
de apreciat daca s-ar implementa si referendumul prin care romanii au aprobat parlamentul format din 300 de parlamentari.
Este de apreciat ca nu face promisiuni goale stiind ca nu are cum sa le duca la capat. Problemele Romaniei sunt mai vechi de 35 de ani, nu e ca si cum toti securistii si oamenii de la putere din comunism au disparut la cadere.
Realistic vorbind, nu o sa apuce sa faca mult. Trebuie sa colaboreze cu guvernul care deja e ales, iar abilitatile sale stau la mila celor din servicii / agentii.
Cum si ce informatii primeste de la servicii este foarte important pentru a putea actiona coerent si eficient. Nu cred ca ND o sa aiba beneficiul loialitatii acelor oameni.
Eu personal nu am votat ND cu speranta sa mearga mai bine. L-am votat cu dorinta sa nu mearga mai rau.
Te susținem!
De ce tot folosim fraza “presedintele ales”? Nu a fost o prostie scoasa de suvernaisti ca sa mentina ideea ca s-au “furat” alegerile. De ce o foloseste presa serios acum?
9 comments
[deleted]

Comments are closed.