>Ruşinos este faptul că întreaga poliţie din Iaşi vorbeşte despre acest lucru, şi cel mai probabil va fi dat exemplu negativ pentru poliţiştii tineri intraţi recent în sistem. Poliţistul se numeşte Paul Ciprian Biţic, are aproximativ 40 de ani, doi copii acasă, şi pasionat de motociclete. Surse din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi ne-au precizat că Biţic a fost prins zilele trecute la Selgros, în timp ce intenţiona să iasă din zona produselor pe partea în care se intră. În mod normal, acesta trebuia să iasă prin zona caselor de marcat. Însă Biţic ar fi intrat în interior cu un coş de cumpărături, a pus mai multe produse în el, apoi a lăsat coşul şi a încercat să iasă pe unde a intrat.
>
>**A fost oprit de către paznici, care l-au percheziţionat. Asupra lui au fost găsite mai multe produse, printre care şi deodorante şi/sau parfumuri scumpe. Agenţii de pază au chemat poliţia, care a deschis un dosar penal.**
>
>În privinţa lui Paul Ciprian Biţic, acesta activează în cadrul acestui departament de puţin timp. El a activat mulţi ani în cadrul Poliţiei Rutiere Iaşi, unde putea fi observat la stradă pe una dintre cele două motociclete existente în cadrul IPJ Iaşi. “Cei de la BOS sunt oameni de elită, ca în filmele americane. Sunt atent selecţionaţi. Păcat de instituţia la care lucrează, că omenii din BOS “ne ţin spatele”, cum spunem în jargonul nostru”, ne-a spus un şef din Poliţia ieşeană.
Ghinion, și mai avea doi ani până la pensie ….
Asa mici sunt șpăgile în poliție ca nu mai au bani de cumpărături?
ieri. Polițist din Cluj prins la furat într-un magazin de bricolaj / El a ascuns sub caschetă unul din obiectele furate
se vor gasi politisti sa zica ca a fost in misiune, misiune de control a unor marfuri posibil contrafacute. Sau nu au purtator de cuvant la politie, cum era ala de a incercat sa acopere accidentul asupra unei minore. Politistul ala deja are si liber sa zboare de la judecator, halal justitie, onoare si imagine.
De fapt a uitat că nu mai e la munca
Ca sa intelegi infractorul, trebuie sa devii infractorul!
“parfumuri scumpe* – poate river ăla la 20 lei
Era o operatiune speciala desfasurata sub acoperire in Selgros, numai acuzati bietul om ca fura. /s
Credeam ca memeurile cu romanii furaciosi sunt doar memeuri…
Exista conceptul de *dishonorable discharge* in MAI, apropos? Adica faci prostii si te dau afara, pierzi pensia de serviciu si alte beneficii?
Operatiune militieneasca speciala de eliberare a produselor alimentare de sub jugul capitalist 😀
Numai profesionisti avem in stat!
Ok lasand la o parte ironia sorti si imoralitatea ca un politist fura. Nu inteleg de ce? Adica are un salariu sa isi cumpere deodorant sau parfum. Mai inteleg care sunt hoti de profesie sau care sunt impinsi de situatie sa fure ca sa traiasca. Dar deodorant??
18 comments
“operatiuni speciale”

Teasta vigilenta paznicilor
https://arhiva.bzi.ro/el-este-politistul-din-iasi-dupa-care-intoarce-toata-lumea-capul-cand-merge-prin-oras-putini-rezista-sa-nu-il-fotografieze-foto-613298
>motociclist
Testa sistemul de securitate