Bogdan Ivan, ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului, a semnat Scrisorile de Solicitare (Letter Of Request) pentru Scrisori de Ofertă şi Acceptare (Letter of Offer and Acceptance), prin care România şi Statele Unite vor colabora în domeniul producției de muniție de război.

Ministerul Economiei anunță, într-un comunicat, că scrisorile semnate de ministrul Bogdan Ivan vizează producţia în comun a muniţiei pentru tancurile Abrams şi pentru sistemele de artilerie NATO. Acesta este un pas esenţial în implementarea capacităților de producție militară a României.

„Prin aceste proiecte de coproducţie de muniţii la standarde NATO, creştem forţa industriei de apărare româneşti. România şi Statele Unite împărtăşesc valori şi principii comune. Odată cu implementarea Centrului European de Excelenţă pentru Muniţie NATO, vom consolida poziţia României ca pilon de securitate şi furnizor de capabilităţi strategice în regiune. Pe baza acestui parteneriat economic şi militar cu Statele Unite, vom putea dezvolta atât producţia, cât şi capacităţile de testare, omologare şi calificare”, a declarat Bogdan Ivan.

Aceste proiecte vor fi susţinute de un împrumut pentru finanţare militară externă în valoare de 920 de milioane de dolari acordat în septembrie 2024 de Departamentul de Stat al SUA.

Ambasada SUA salută demersul României

Ambasada Statelor Unite a salutat semnarea celor două scrisori de solicitare (LOR) pentru scrisori de ofertă şi acceptare (LOA) în vederea explorării modalităţilor prin care SUA şi România vor putea consolida capacităţile de producţie în domeniul apărării.

Potrivit unui comunicat transmis de Ambasadă arată că acest demers reprezintă un prim pas „esenţial” în dezvoltarea capacităţii de producţie internă a României.

„Implementarea cu succes a acestui tip de proiecte de coproducţie dezvoltă capacităţi în întreaga regiune şi consolidează parteneriatul nostru strategic bilateral. Această coproducţie va securiza lanţul de aprovizionare pentru NATO, Statele Unite şi România, făcând America şi aliaţii noştri mai siguri”, a declarat Însărcinatul cu Afaceri al SUA, Michael Dickerson, citat în comunicat.