>**Un număr de 569 de proiecte au încă stadiul de decont 0%**, însumând 2,2 miliarde de lei. Dintre acestea 80 au fost semnate în 2015, iar 22 din 2016, însumând 430 de milioane. Comparativ, în 2021 aveam un număr total de 768 proiecte (fără cele semnate în 2020) care aveau stadiul de decontare zero, din care 403 proiecte aveau alocări sub un milion lei.
>
>**Un număr de 37 de localități au rămas la gradul de implementare zero**. Deși majoritatea au un singur proiect, localitățile Covasna și Micăsa (SB) au câte trei proiecte. Sectorul 5 are patru proiecte în valoarea de 20 de milioane de lei, semnate în 2018-2019 în care nu s-a făcut niciun decont.
>
>**Există șapte contracte cu valori de și peste 50 de milioane de lei, din care nu s-a decontat niciun ban, însumând 525 de milioane**. Cel mai mare proiect din care nu s-a făcut niciun decont este ”Reabilitare DJ 209B al CJ Suceava”, cu o valoare de 100 milioane, crescut de la 46 de milioane în 2021 – adică deși avem un proiect din care nu s-a decontat nimic, a fost mărit cu 54 de milioane.
>
>**Cele mai multe proiecte din care nu s-a decontat niciun ban** se regăsesc la Cernica-IF (25 din 29), CJ Neamț (11 din 63), Sector 2 (13 din 15), Sectorul 4 (9 din 25) și Mun. Botoșani (10 din 23). De altfel, Cernica are o rată de implementare pentru toate proiectele de 43,15%.
Nu-i problema ca PNDL1 si PNDL2 nu s-au implementat in totalitate si proiectele sunt intarziate de ani de zile. PNL, PSD si UDMR, impreuna cu Iohannis au zis sa faca PNDL3 la care au bugetat 10 miliarde de EUR si au suplimentat recent cu inca niste miliarde de lei. Poate pana in 2050 sunt finalizate proiectele de investitii 🙂
1 comment