Orașul din România ocolit de străini în anii ’90: „Pe hărțile turistice europene, în dreptul lui este capul de mort”

Baia Mare a păstrat două turnuri emblematice: unul – vechi de aproape șase secole – împodobește centrul său istoric, amintind de importanța sa medievală. Al doilea, inaugurat în urmă cu trei decenii, a rămas un simbol al epocii sale industriale, dar și al poluării istorice.

Coșul de fum din baia Mare. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL

Un coș de fum înalt de peste 350 de metri veghează peste Baia Mare, „capitala” Maramureșului și unul dintre fostele mari orașe industriale ale României. Turnul a fost construit în 1992 și inaugurat în 1995, chiar de fostul președinte Ion Iliescu, fiind considerat atunci o soluție de avarie la problemele grave de poluare a zonei, ținute sub tăcere în anii de comunism, când orașul era numit „cetatea cuprului”.

„Cetatea cuprului” ascundea probleme mari de poluare

În anii ’80, uzinele din Baia Mare fabricau materiale de cupru, seleniu, plumb, aur, zinc și numeroase produse chimice, ca diferite sulfuri și compuși din acid sulfuric, săruri anorganice, pământuri decolorante, reactivi și oxigen lichefiat. Aveau peste 10.000 de salariați și o istorie de peste un secol, Baia Mare fiind în trecut și un important centru minier al Transilvaniei.

Imediat după 1990, problema poluării din Baia Mare a devenit cunoscută în întreaga lume, iar localnicii cereau măsuri urgente pentru a proteja populația orașului, cu aproape 150.000 de locuitori atunci, și a localităților din împrejurimile sale. Uzina Romplumb, aflată la marginea orașului, și combinatul metalurgic Phoenix, înconjurat de cartierele acestuia, erau responsabile pentru poluarea atmosferică, dar și a solului și apelor.

Mină în Maramureș in anii ’80. Fotografii: Sandu Mendrea, Album Maramureș, Editura Sport – Turism, 1

„Oraș turistic, poartă către dulcile coline maramureșene, către ținuturile pline de farmec ale Țării Lăpușului, Baia Mare este ocolită cât se poate de turiștii străini. De ce? Să nu vă mirați și nici să nu vă speriați când veți citi răspunsul: pe hărțile turistice europene, în dreptul acestui oraș este semnat «capul de mort» — «medalie» turistică obținută pentru locul doi în Europa datorită poluării. Așa că turiștii străini sunt avertizați să nu stea prea mult în oraș, să ocolească pe cât posibil zona. Dar ei, băimărenii, nu fac turism în orașul lor. Ei trăiesc aici zi de zi, ceas de ceas, sub amenințarea secerii de plumb a morții învăluite în mantie de dioxid de sulf. La Baia Mare și în împrejurimi se moare lent, puțin câte puțin, cu fiecare respirație”, informa ziarul Tineretul Liber, în 1991.

Coșul de fum, emblema industrială din Baia Mare

La începutul anilor ’90, presa internațională reda în descrieri sumbre dezastrul ecologic care afecta așezarea istorică a Maramureșului, Baia Mare fiind considerat unul dintre cele mai poluate orașe din Europa.

„În pădurile dense din jurul orașului Baia Mare, aflat la 240 de mile nord-vest de București, emisiile toxice ale acestui centru metalurgic au redus creșterea plantelor la jumătate. Aproximativ o treime din cei aproximativ 30.000 de acri de pădure au fost devastați. Unii copaci și-au pierdut până la două treimi din frunzișul lor”, informau autorii unui articol publicat în The New York Times, în 1992.

Jurnaliștii remarcau că și în zonele cele mai puțin afectate, ploaia acidă acoperea frunzele cu pete maronii.

„Costul uman este îngrozitor. Pentru cei 150.000 de rezidenți din Baia Mare, speranța de viață este de 50 de ani, cu aproape 20 de ani sub media românească. Copiii, potrivit unui studiu de sănătate realizat de UNESCO, prezintă concentrații mari de plumb în oasele și în dinții lor. Bolile cronice de plămâni sunt endemice. Cei doi vinovați, uzinele de stat Romplumb și Phoenix, încă funcționează, aruncând dioxid de sulf în aer, care conduc la niveluri de 100 până la 200 la sută peste normele românești”, arătau jurnaliștii publicației The New York Times.

În 1992, a început construcția turnului uriaș din Baia Mare. Specialiștii combinatului explicau atunci că, din cauza depresiunii, caracterizată printr-un mare calm atmosferic, gradul poluării din Baia Mare nu poate fi redus decât prin dispersia poluanților.

„De la cei 350 de metri ai gigantului de la Baia Mare, poluarea se vede altfel. Construcția, în numai șase luni, a coșului de dispersie a gazelor, în cadrul Societății Comerciale Phoenix SA, reprezintă un unicat mondial datorită concepției de proiectare. Coșul are o fundație cu un diametru de 59 de metri, peste soclul tronconic, de 45 de metri înălțime, s-a realizat structura exterioară cu un diametru de 20 de metri, iar în interior se află o structură sub formă de roți – un fel de „coș în coș” – care asigură protecția împotriva coroziunii gazelor „agresive” și evacuarea lor la vârful coșului cu o viteză de 35 m/s. Coșul din Baia Mare are posibilitatea de reținere a noxelor prin condens pe pereții tubului de evacuare a gazelor și a camerei de amestec al gazelor”, informau în 1992 reprezentanții combinatului Phoenix.

Cea mai înaltă construcție din România

Turnul a costat 11 milioane de dolari, a fost inaugurat în 1995, în timpul unei vizite a președintelui de atunci al României, Ion Iliescu, dar s-a dovedit ineficient în combaterea poluării ce amenința zona din jurul municipiului. Jurnaliștii americani atrăgeau atenția încă din 1992 asupra funcționării sale.

„Coșul de fum, înalt de peste 300 de picioare, planificat în era comunistă, înainte de Revoluția din 1989, are rolul de a transporta emisiile de la Phoenix la o înălțime mai mare în atmosferă. Dar acest lucru nu a făcut decât să transforme o problemă locală într-una regională”, informau jurnaliștii The New York Times.

În anii 2000, marile uzine din Baia Mare au fost închise, la fel ca majoritatea minelor din vecinătatea orașului. Platforma industrială din jurul construcției a fost demolată treptat, iar mari suprafețe ocupate în trecut de secțiile sale au rămas terenuri virane. Centrul minier și metalurgic din nordul țării, cu o istorie de aproape două milenii, a lăsat în urmă peste 300 de halde de steril și aproape 20 de iazuri de mină. Unele nu au mai fost ecologizate, iar în ultimii ani, problemele legate de poluare au fost readuse frecvent în actualitate.

Turnul Ștefan, clădit de Ioan de Hunedoara

În centrul istoric din Baia Mare, un alt turn emblematic amintește de importanța pe care a avut-o în trecut orașul. Vechiul turn-clopotniță al fostei biserici cu hramul „Sfântul Rege Ștefan” a fost construit în secolul al XV-lea, fiind una dintre ctitoriile voievodului Ioan de Hunedoara.

„Prima atestare documentară a bisericii «Sfântul Ștefan» datează din 1347, însă construcția este inaugurată oficial abia în 1387. Turnul, construit din piatră masivă, a fost ridicat la inițiativa principelui Ioan de Hunedoara, pentru a marca victoria de la Ialomița (1442) împotriva otomanilor. Construcția turnului începe după anul 1446, însă este finalizată abia în 1468, sub domnia lui Matia Corvinul”, arată descrierea turnului, publicată de Primăria municipiului Baia Mare.

În 1619 a fost refăcută partea superioară, având forma unei piramide cu baza pătrată, cu patru turnulețe și este înzestrat cu clopote. Nouă ani mai târziu i-a fost montat un ceas cu lună. 

Turnul înalt de peste 40 de metri a fost restaurant în urmă cu câțiva ani și din pridvorul său, oferă o panoramă asupra întregului oraș.

În apropierea Turnului Ștefan se află Casa Iancu de Hunedoara (sau Casa Elisabeta, cum mai este cunoscută construcția), ridicată în anul 1446, ca parte a unui castel medieval ridicat de Ioan de Hunedoara pentru soția sa, Elisabeta. Castelul a fost finalizat în anul 1490 de fiul lui Iancu de Hunedoara, regele ungar Matia Corvinul. Edificiul este amintit o dată cu intrarea orașului în posesiunea familiei lui Iancu de Hunedoara, în anul 1446, potrivit istoricilor, drept recompensă pentru luptele victorioase purtate împotriva otomanilor.