O mamă și copilul ei aflat în cărucior, loviți de mașină pe o trecere de pietoni din București / Femeia a murit, iar copilul este la spital

by tolanescu

21 comments
  1. >Din primele informaţii, un bărbat în vârstă de 20 de ani, care conducea un autovehicul pe Şos. Berceni, când a ajuns în dreptul imobilului cu nr. 50, a surprins şi accidentat doi pietoni, respectiv o femeie în vârstă de 35 de ani şi un minor în vârstă de aproximativ 2 ani (copilul se afla în cărucior). În urma producerii accidentului a rezultat decesul femeii, iar minorul a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale”, a transmis Brigada Rutieră. 

    >Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero.  Potrivit Antena 3 CNN, tânărul de 20 de ani este cunoscut drept un vitezoman. Pe conturile de socializare s-a filmat recent în timp ce gonea cu 240 de kilometri pe oră.

  2. Soferi cretini. Nu-s sanctionati si se mai cred si cei mai buni si destepti soferi din lume.

    Nici nu mai ai curaj sa traversezi in multe locuri din tara. Te vad ca esti deja pe trecere si in loc sa franeze acceleraza si trec de pe banda 1 pe banda 2 ca sa iti taie fata.

  3. Condamnare cu suspendare, sa nu stricam viitorul baiatului asta. Daca la Iorgulescu se poate the great escape, hai si la el. /s

  4. “tânărul de 20 de ani este cunoscut drept un vitezoman. Pe conturile de socializare s-a filmat recent în timp ce gonea cu 240 de kilometri pe oră”

    Mai cere ceva

  5. Inca una din multele victime ale coruptiei si abandonului generalizat al legii. In Romania singura lege e a junglei, rezultatul inevitabil a 35 de ani de votat cu hoti sa conduca tara, sa scrie legi si sa decida lucruri. Si e destul de clar ca nu ne deranjeaza nici acum.

    Calcati de masini, arsi prin spitale, asta e, murim, doar nu o sa cerem lege si ordine? Sa fim seriosi. /s

  6. Politie rutiera useless mai avem. Inteleg ca nu au oameni sau ca au fost blocate posturile sau whatever, tot useless sunt. Stau noaptea la razii si ziua sunt absenti.

  7. Îmi place cum pe Facebook la unele postări despre asta primele comenturi sunt despre cum ar fi vina mamei ca nu s-a asigurat, deși nu era niciun video sa arate sau detaliu în articol. Cum și de Paste vinovată era aia care și-a apărat fiica nu ăla cu 150km la oră în localitate care conducea cu carnetul suspendat.

    Problema eterna a majorității românilor sa se crease Dumnezeu și ca oricine e vinovat inafara de ei care nu respectă regulile de circulație.

    Fetita e stabilă dar are traumatism cervical, cranian, fractură clavicula și toracică. Sper să se recupereze fără traumatism pe viață. Condoleanțe familiei.

    Știm cu toți sfârșitul după un an în sistemul de justiție va lua închisoare cu suspendare în cel mai bun caz și va conduce cu carnet suspendat.

  8. Fapt divers, soferul a mai avut acum un an un accident soldat cu deces. Judecatorii au decis ca nu e nevoie nici macar sa ii suspende permisul, dupa probabila interventie a parintilor.

  9. Din cauza retarzilor astora platesc eu la 24 de ani 2000 lei pt un rahat de 1.3. Sa va trag la muie.

  10. Intr-o zi un tata, un frate, un prieten isi va face dreptate singur, si nu ma va mira.

    Cand pierzi pe cineva drag, si poate acel cineva e toata lumea ta, nu mai ai poate nimic de pierdut si tot ce iti ramane e sa iti faci dreptate singur, compensand un sistem ineficient, corupt si as plusa chiar cu partinitor.

  11. Vai de pl… sunt tată și nu vreau să știu ce este acum în sufletul tatălui acelui copil. Să-ți pierzi soția și aproape și copilul din cauza unui dobitoc tâmpit.

  12. Perfect numai ce a ieșit filmul “Cursa”(sigur nu e despre vitezomani prin oras), Andy Popescu se filma gonind cu 90+ prin București, zilele trecute.

  13. Probabil cei care comentează așa fac și ei asta și încerca să dea vina pe pietoni chiar și unde nu se poate.

  14. In multe tari civilizate, soferii sub 21 de ani sau cu permis <2 ani nu au voie sa conduca masini cu peste 100 CP. In Romania chiar nu exista nicio initiativa legislativa similara?

  15. Nu e nici primul și nici ultimul caz de genul ăsta. La ora asta ar trebui să fie clar pentru toată lumea că examenul auto, cu tot ce presupune el, mai ales partea de testare psihologică,  este o glumă sinistră. Poliția Rutieră e ca și inexistentă (îi mai văd stând doar în zone care nu prezintă risc mare ca să-și facă norma de amenzi). Plus stilul caracteristic șoferului român: efectiv, îți iei flash-uri dacă mergi regulamentar. E un cumul de factori.  

  16. Nu cred ca e vorba de părinți cu bani, ca băiatul avea un E90 de câteva mii de euro, dar probabil e un băiețel de ăla foarte activ pe TT, iar toată personalitatea lui e construită în jurul gunoiului ăla de mașină.

  17. >În timp ce femeia zăcea inconștientă pe asfalt, telefonul i-a sunat. La capătul firului era fiul ei mai mare, un băiat de 10 ani, care nu era cu ea în acel moment. La apel a răspuns unul dintre medicii de pe ambulanța SMURD, care i-a explicat copilului ce se întâmplă.

    inchide ba naibii telefonul ca il marchezi pe viata pe copil. lesina instant acolo. la un copil de 10 ani nu ii comunici asta prin telefon.

    inchisoare pe viata la astia. limitatoare de viteza la BMW-uri prin lege. e prea de tot

Comments are closed.