♦ Federaţia Română de Dans Sportiv numără peste 140 de structuri sportive asociate instituţiei, cu un număr total de 10.000 de sportivi legitimaţi în 2024.
România a câştigat pentru prima dată titlul de campioană mondială la dans sportiv, la categoria adulţi standard, după ce Rareş Cojoc şi Andreea Emilia Matei s-au clasat pe primul loc în competiţia Transylvanian Grand Prix 2025, care a avut loc weekendul trecut la Sibiu.
„O performanţă istorică pentru dansul sportiv românesc şi un moment de referinţă pentru sportul naţional: prima victorie mondială a României la categoria Adulţi Standard. În spatele acestei reuşite extraordinare se află ani de muncă, perseverenţă, sacrificii şi o pasiune neclintită pentru dans. Prin eleganţă, precizie şi forţă interioară, Rareş Cojoc şi Andreea Emilia Matei au demonstrat că excelenţa românească poate străluci pe scena mondială, inspirând o nouă generaţie de dansatori şi sportivi”, au scris reprezentanţii Agenţiei Naţionale pentru Sport pe pagina de Facebook a instituţiei.

Dansul sportiv a reuşit să adune mulţi adepţi în ultimii ani, iar la popularizarea acestui sport contribuie şi organizarea mai multor competiţii de nivel mondial sau european în România, cum a fost şi cazul Transylvania Grand Prix, care a avut loc la Sibiu.
Federaţia Română de Dans Sportiv numără peste 140 de structuri sportive asociate instituţiei, cu un număr total de 10.000 de sportivi legitimaţi în 2024, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică şi ale federaţiei. Federaţia Română de Dans Sportiv este una dintre cele mai mari federaţii locale după numărul de sportivi legitimaţi, alături de fotbal, baschet, şah, karate şi handbal. În 2024, al şaselea loc în clasament a fost ocupat de Federaţia Română de Şah. Totuşi, în aceste statistici nu apare şi numărul celor care practică dansul ca hobby, astfel că numărul practicanţilor este mult mai mare. În ultimii ani, diviziile care au atras cei mai mulţi sportivi au fost bachata, salsa şi break dance-ul. Mai mult, în Bucureşti, dar şi în multe oraşe din ţară, au apărut tot mai multe studiouri şi săli dedicate dansului sportiv. Rezultate precum cele obţinute de Rareş Cojoc şi Andreea Emilia Matei pun România pe harta mondială a dansului sportiv, un sport mai puţin popular, dar care are potenţialul să atragă un număr tot mai mare de amatori.