Japonia se luptă cu cel mai puternic incendiu urban din ultimii 50 de ani. O persoană a murit și alte aproape 200 au fost evacuate.
Focul a mistuit cel puțîn 170 de clădiri dintr-o zonă rezidențială, pe o insulă din sudul țării, şi s-a întins și la pădurea din apropiere.
Autorităţile au cerut ajutorul armatei şi au activat legea privind gestionarea dezastrelor. Măsura permite guvernului japonez să acopere costul operaţiunilor de intervenţie și sprijin pentru sinistrați.
Ultimul incendiu major a avut loc în 2016, în prefectura Niigata şi a distrus aproximativ 120 de clădiri.