ANAF pregătește o nouă metodă prin care să vândă produsele confiscate
ANAF plănuiește să lanseze o platformă online pentru vânzarea bunurilor confiscate, conform declarațiilor șefului instituției. Proiectul, denumit intern „OLX-ul ANAF-ului”, face parte din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și are ca scop transparentizarea procesului de vânzare a mărfurilor confiscate.
„Cu marfa pe care o confiscăm, avem acum un proiect în PNRR să proiectăm o platformă, îi spunem noi intern OLX-ul ANAF-ului, pentru că vrem să transparentizăm tot acest proces și marfa pe care o confiscăm.
Legislația aici ne obligă să avem o întâlnire cu celelalte instituții al statului să vedem înainte de toate dacă marfa poate fi pusă în consum, pentru că vorbim de o marfă la negru, care de cele mai multe ori nu respectă condițiile de calitate și atunci, când o confiscăm, primul lucru pe care îl facem, ne întâlnim cu colegii de la ANPC și celelalte instituții de protecție a consumatorului, pentru a verifica dacă marfa confiscată îndeplinește condițiile de a fi pusă în consum”, a explicat Adrian Nicușor Nica, șeful ANAF, la Antena 3 CNN.
Cum ar urma să funcționeze „OLX-ul ANAF-ului”
Noua platformă pe care o pregătește Fiscul ar urma să pună la dispoziția oamenilor un proces mult mai transparent de achiziție. Pe lângă transparentizare, fiecare român ar putea achiziționa mai rapid și mai simplu produsele pe care și le dorește.
„După aceea, lucrăm la această platformă unde să transparentizăm tot ce vindem, mai precis, orice confiscăm, să punem în această platformă, astfel încât orice român să aibă acces la cumpărarea lor, să cadă şi mitul ăsta că la ANAF se vând, pe sub mână, anumite produse”, a mai adăugat șeful ANAF.
Procesul de confiscare și vânzare al produselor ajunse la Fisc
Înainte de a fi puse în vânzare, produsele confiscate trec printr-un proces de verificare. ANAF colaborează cu ANPC și alte instituții pentru a se asigura că mărfurile îndeplinesc standardele de calitate necesare pentru a fi puse în consum.
„Vom transparentiza absolut tot în această zonă a vânzării bunurilor pe care noi le confiscăm”, a mai subliniat șeful ANAF.
Operațiuni recente ale ANAF
Șeful ANAF a menționat o acțiune recentă într-un complex comercial major, unde au fost verificate 1100 de depozite. În urma acestei operațiuni, marfa din 30 de depozite a fost confiscată.
„ANAF-ul a avut o acțiune amplă într-unul din marile complexe ale țării și acolo a verificat 1100 de depozite. A fost o acțiune amplă, am confiscat marfa aferentă a 30 de depozite, iar în clipa aceasta, colegii noștri sunt acolo în continuare și fac monitorizare. Aici vorbim de un angro”, mai spus el.
În urmă cu o lună, ANAF a stârnit un val de glume și reacții în mediul online, după ce au scos la licitație cadrul unui pat din lemn. Internauții au râs atunci pe seama produselor scoase la licitație și au glumit spunând că „urmează hârtia igienică din apartament și veioza de pe noptieră”.
Comerțul online, o nouă provocare pentru Fisc
ANAF a observat o creștere a comerțului online și a adaptat strategiile de control. O acțiune recentă pe platformele online a dus la confiscarea de mărfuri și bani în valoare de peste 40 de milioane de lei.
„Am avut o acțiune pe platforme. Urmarea acestei acțiuni, am confiscat marfă și bani de peste 40 de milioane”, a mai precizat șeful ANAF.
O altă operațiune a vizat site-urile care folosesc profilarea utilizatorilor pentru a personaliza ofertele, rezultând în confiscări de aproximativ 11 milioane de lei.
Cum pot achiziționa românii produsele confiscate de ANAF în prezent
Românii pot achiziționa în prezent produsele confiscate de ANAF prin licitații publice organizate fizic sau online la nivel local, în magazinele ANAF dedicate sau pe platforme precum cea a ANABI (Agenția Națională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate), unde se vând bunuri executate sau confiscate penal.
Bunurile sunt evaluate, verificate pentru conformitate, apoi scoase la licitație la prețuri reduse (adesea chilipiruri, ex. rochii de gală sau încălțăminte); anunțurile apar pe pagini oficiale Facebook ANAF sau site-uri locale, iar achiziția implică participare la licitații deschise oricui.
Licitatiile locale pot apărea și pe site-urile administrațiilor financiare județene (ex. ANAF București, Cluj etc.) sau în Monitorul Oficial, dar Facebook-ul și ANABI rămân principalele surse centralizate în prezent.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO