>Ministrul Familiei, Gabriela Firea, a explicat, la Antena 3, câți bani vor putea fi luați prin astfel de credite garantate de stat:
>
>**- Credite în cuantum de 10.000 de euro, pentru studenţi, pentru a-şi plăti anumite nevoi personale**
>
>**- Credite de 15.000 de euro pentru tinere familii sau pentru tineri, în general, nu neapărat constituţi într-o familie**
>
>**Firea spune că aceste credite vor putea fi acordate tinerilor pentru plata chiriei, pentru plata creşei, grădiniţei, și afterschool-ului la care merg copiii, dar şi pentru evenimente personale – nuntă sau botez.**
>
>”Diferenţa dintre aceste credite şi un credit obişnuit de consum, care poate fi contractat acum de la o bancă privată este în primul rând garanţia statului.
>
>**Nu se cere dovada unor venituri, nu se pune gaj pe o anumită proprietate, deci sunt favorabile tinerilor şi sunt asemenea celor pe care noi le cunoaştem, dar din păcate, doar din literatura de specialitate sau din filme”, a precizat Gabriela Firea.**
>
>Programul Family Start se va adresa tinerilor cu vârsta între 18 și 45 de ani, până acum nefiind anunțate și condițiile în care vor putea fi accesate aceste credite.
Am o nelamurire: daca nu este necesara o sursa de venit si nici vreo proprietate, ce se intampla in caz ca refuzi sa mai platesti ratele? Banca recupereaza banii de la stat, apoi statul te da in judecata, sperand ca intre timp te angajezi sau mostenesti un apartament?
Haha. Ii asa de nostim ca am uitat sa râd.
Banii o sa ajunga la niste pesediste de frunte.
Asta ne lipsea
Dau credite si daca esti invitat la nunti?
Sincer, să-mi bag pula în morții lor de politicieni pomanagii și să mă cac pe el de stat de pomană.
Dă statul credite fără garanții adecvate, fără să cerem dovezi cum că debitorul are de unde să returneze banii. E ok, doar îi dă din sacul fără fund denumit ***bugetul de stat***. Nu sunt banii politicienilor, că pe ăia îi păzesc cu sfințenie, sunt banii retardaților care sunt prea proști ca să găsească o cale de a face evaziune fiscală ca băieții adevărați și care încă plătesc taxe.
Dar nu asta mă deranjează cel mai tare. Cel mai tare mă deranjează că aceste credite se duc pentru a promova consumul și îndatorarea: ia tinere bani de la stat ca să plătești chirie, ia bani ca să-ți faci nuntă sau botez. Păi ce pula calului, dacă n-ai bani de nuntă sau botez, nu îți faci, de unde până unde trebuie să vină statul și să te crediteze?
>Nu se cere dovada unor venituri, nu se pune gaj pe o anumită proprietate, deci sunt favorabile tinerilor şi sunt asemenea celor pe care noi le cunoaştem, dar din păcate, doar din literatura de specialitate sau din filme
Suna perfect… o vrajeala ambigua de furat bani de la buget mascata ca de obicei sub o initiativa care sa rezoneze la public.
Asa e bine sa incepi noua viata, cu un credit pentru o petrecere.
Da dobânda, cât e dobânda ?
Oamenii ăștia sunt normali? Acum n-ar trebui să fie combaterea inflației obiectivul guvernului? De când am văzut știrea asta chiar mă gândesc dacă ăștia sunt normali la cap.
Astia incearca sa scoata la suprafata banii negri din nunti.
Care or fi fraierii sa pice in plasa asta? Oricum aproximativ totul se plateste dupa ce “scoti banii” din nunta.
De unde banii pentru asta?🤨
asta ca sa aduca toate nuntile la nivel fiscal ?? . Poate ca nu treceau oameni factura si pret per eveniment…
13 comments

Nu mersi, sunt cu masina