România obține 45 de puncte din 100 posibile, exact cât anul trecut, și rămâne în continuare printre ultimele trei state din Uniunea Europeană, alături de Bulgaria și Ungaria (ambele cu 40 de puncte). Față de 2012, evoluția României este minimă: doar un punct în plus.
Media Uniunii Europene rămâne la 62 de puncte, un nivel aproape neschimbat din 2013. Transparency International notează că, în pofida cadrului legislativ comun și a mecanismelor de verificare, implementarea reformelor reale rămâne lentă, mai ales în statele unde corupția a fost mult timp parte din sistemul de putere.
Țările cu democrații consolidate au, în medie, 71 de puncte, în timp ce democrațiile fragile coboară la 47. Niciuna dintre democrațiile solide nu are sub 50 de puncte, iar România, cu 45 de puncte, rămâne astfel în zona de risc.
Sursa: Transparency International
„Scorurile mici sau în declin sunt de regulă în strânsă legătură cu: mecanisme democratice de verificare și control erodate, politizarea sistemului judiciar, influența nejustificată în procesul politic, eșec în protejarea spațiului civic.
Consecințele corupției sunt larg răspândite în societate, fiind în special vizibile și distructive în patru arii cheie: justiție și statul de drept; democrație și integritate politică; spațiul civic și libertatea presei; accesul la serviciile publice. În fiecare dintre aceste arii, comportamentele corupte nu doar consumă resursele și încalcă regulile, dar adâncesc dezechilibrele de putere și erodează încrederea publică”, arată sursa citată.
La finalul anului 2025, Uniunea Europeană a adoptat prima sa directivă anti-corupție, care urmărește armonizarea legislației penale și impunerea unei politici de toleranță zero. Pentru România, transpunerea acesteia ar putea fi șansa unei reforme autentice, dar cu condiția ca procesul să nu rămână doar formal.
Sursa: Transparency International
Transparency International sugerează stabilirea unor obiective clare, inclusiv atingerea unui scor de cel puțin 50 de puncte până în 2030, dar avertizează că acest lucru presupune un efort comun: instituții stabile, conducere transparentă, și implicarea reală a societății civile.
„Transparency International Romania reiterează importanța cooperării dintre toți actorii societali, de la mediul academic, instituții publice și clasa politică, la mediul privat și societatea civilă. Implicarea constantă a acestora în formarea unei societăți integre este esențială, fiecare având rolul și responsabilitatea sa în combaterea corupției. Implicarea este necesar să se bazeze pe cooperare loială și fără susținerea intereselor partinice, care polarizează societatea și afectează sustenabilitatea oricăror inițiative. Cultura dialogului și obiectivitatea analizelor sunt fundamente pentru susținerea combaterii corupției ca un bun al întregii societăți”, mai arată organizația.
O altă premisă esențială ce trebuie stabilită este aceea a stabilității instituțiilor anticorupție, eliminarea oricăror atacuri politice directe sau indirecte prin grupuri de presiune și separarea reală a puterilor în stat.
Sursa: Transparency International
Printre prioritățile pentru 2026, Transparency International menționează:
– adoptarea legislației privind transparența declarațiilor de avere și interese ca urmare a deciziei CCR;
– clarificarea normativă a infracțiunilor de luare și dare de mită în ce priveşte momentul consumării faptelor, astfel încât interpretarea diferită a momentului consumării infracțiunilor să nu mai conducă la ineficacitatea politicii penale;
– adoptarea Codului de procedură administrativă pentru transparentizarea și obiectivizarea procedurilor și deciziilor din sectorul public;
– aplicarea obligatorie a pactelor de integritate în toate procedurile de achiziție a căror valoare depășește 1.000.000 de lei;
– întărirea responsabilității organismelor de control care identifică indicii privind fapte de corupție și nu le raportează, prin extinderea incriminării faptelor de mușamalizare;
– adoptarea Strategiei naționale de combatere a spălării banilor și integrarea bazelor de date.
O altă prioritate, pentru încrederea societății și a partenerilor în capacitatea României de asigurare a integrității publice, este aceea de combatere a dezinformării privind procedurile judiciare și de stopare a instrumentalizării politice a combaterii corupției, dublul limbaj și dubla măsură în funcție de ce actori sunt implicați și ce apartenență au.
„Aceste practici, pentru capital politic intern și de scurtă durată, subminează încrederea externă și implicit capacitatea de negociere și asigurării credibilității pe piețele financiare. Combaterea corupției este eficientă, credibilă și durabilă doar dacă se abordează cu integritate de către toate categoriile de entități societale”, conchide organizația.
