De Bogdan Coșa
Colaje de Oana Barbonie
Timp de citire: 17 minute
2 iunie 2022
Mai e și poveste, deci nu poate fi citită pe sărite
Nu e cercul de lectură aici…
Dădeam zăpada de pe trotuarul din fața casei când m-am văzut nevoit să accept că am o problemă. Era o perioadă aglomerată. Mă înșurubasem la birou înainte să se lumineze și nu băgasem de seamă că viscolul troienise cu indiferență căile noastre de acces. Voiam să rezolv cât mai multe înainte să se trezească restul familiei și restul lumii și să mă prindă la mijloc.
După micul dejun am aruncat o haină pe mine, am sărit în bocanci și m-am grăbit să fac o cărare până la Matilda, cățeaua noastră de-acum bătrână, care peste vară își găsise liniștea într-o anexă nepotrivită pentru sezonul rece. Înaintam spre ea și mă gândeam cu vinovăție la patul de interior pe care i-l luasem de la pet shop, la polistirenul vârât în grabă dedesubt; ar fi trebuit să-i iau o cușcă normală, dar n-aș fi avut timp s-o izolez.
Așa mă gândeam și la colegii care așteptau după mine să rezolv una-alta, cu aceeași vinovăție, și la soție, și la fiica noastră, cu care petreceam mai puțin timp decât mi-aș fi dorit, și mă sufocam de necaz că nu reușesc să mă împart mai bine.
De la anexă am luat-o apoi cu lopata către poartă. De la poartă, repejor, în jos, spre oraș, de-a latul curții, dar doar cât să aibă lumea pe unde împinge un cărucior; n-aveam timp de o curățare inimoasă, cum făcuseră vecinii pensionari sau cei ai căror copii erau mari deja, trebuia să mă întorc la lucru.
3 comments
De Bogdan Coșa
Colaje de Oana Barbonie
Timp de citire: 17 minute
2 iunie 2022
Mai e și poveste, deci nu poate fi citită pe sărite
Nu e cercul de lectură aici…
Dădeam zăpada de pe trotuarul din fața casei când m-am văzut nevoit să accept că am o problemă. Era o perioadă aglomerată. Mă înșurubasem la birou înainte să se lumineze și nu băgasem de seamă că viscolul troienise cu indiferență căile noastre de acces. Voiam să rezolv cât mai multe înainte să se trezească restul familiei și restul lumii și să mă prindă la mijloc.
După micul dejun am aruncat o haină pe mine, am sărit în bocanci și m-am grăbit să fac o cărare până la Matilda, cățeaua noastră de-acum bătrână, care peste vară își găsise liniștea într-o anexă nepotrivită pentru sezonul rece. Înaintam spre ea și mă gândeam cu vinovăție la patul de interior pe care i-l luasem de la pet shop, la polistirenul vârât în grabă dedesubt; ar fi trebuit să-i iau o cușcă normală, dar n-aș fi avut timp s-o izolez.
Așa mă gândeam și la colegii care așteptau după mine să rezolv una-alta, cu aceeași vinovăție, și la soție, și la fiica noastră, cu care petreceam mai puțin timp decât mi-aș fi dorit, și mă sufocam de necaz că nu reușesc să mă împart mai bine.
De la anexă am luat-o apoi cu lopata către poartă. De la poartă, repejor, în jos, spre oraș, de-a latul curții, dar doar cât să aibă lumea pe unde împinge un cărucior; n-aveam timp de o curățare inimoasă, cum făcuseră vecinii pensionari sau cei ai căror copii erau mari deja, trebuia să mă întorc la lucru.
Suna a ceva ce ar zice un Jedi despre Sith Lords.