Primul „dinozaur“ mazilit de Dominic Fritz după câştigarea alegerilor trebuie repus în funcţie

5 comments
  1. unde sunt aia care-l acuza pe Nicusor ca nu demite mai multi oameni?

    in primul rand ca legal e imposibil sa o faci. si daca o faci justitia ii aduce inapoi si le plaste si despagubiri.

    asa ca cel mai bine ii pui la.munca sau in functii neimportante ca poate pleaca ei.

  2. >Obligă pârâtul Primarul Municipiului Timişoara să plătească reclamantului o despăgubire egală cu diferenţa între veniturile obţinute în perioada respectivă şi cuantumul salariilor indexate, majorate şi recalculate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, de la data încetării raportului de serviciu şi până la reintegrar

    Pe astea cine le plateste? Cine l-a dat afara ilegal sau tot contribuabilii?

  3. Ah, “domnul Cojan” care pe langa alte ilegalitati are in spate decenii de pus presiune si facut amenintari impotriva angajatelor la Gardienii Publici/Politia Comunitara/Politia Locala ca sa ajunga in pat cu ele.

    Lege si ordine.

  4. Cojan e parte din noua aristocratie din Romania, am ajuns iobagii bugetarilor mari care se apara unii pe altii cu dintii.

Leave a Reply