De mâine intră în vigoare noile tarife, majorate cu 20%, la transportul pe calea ferată. Și tot de mâine, nu mai puțin de 90 de trenuri vor face mai mult până la destinație. Oficial, pentru că oricum ele întârziau

6 comments
  1. Mi se pare normal să plătești în plus dacă petreci mai mult timp în tren, unde ai acces gratuit la aer condiționat, wi-fi, toaletă de 5 stele, peisaje pitorești, șamd.

  2. Mereu m-a distrat faza asta cu modificarea timpilor. Vad ca mereu au intarzieri (de durata relativ constanta – deci probabil sectiuni de linie cu restrictii din cauza degradarii infrastructurii), actualizeaza ora de sosire, ajunge la timp pentru ceva vreme, apoi povestea se repeta.

  3. Nu ne putem aștepta la condiții decente fără prețuri pe măsură. Până acum tarifele erau mai mici decât prețul cumpărăturilor la o tură prin supermarket, iar pe distanțe mici erau bani de înghețată.

  4. Puteți da oricâte downvotes doriți, nu mă interesează, eu va zic adevărul de la firul ierbii. De exemplu, dintr-un oraș mare al României până în reședința de comună vecină (13 kilometri), dădeam 4 lei la clasa a doua, timp de mers 16-20 de minute, condiții decente (buda lasă de dorit, peste tot). Acum o să dau 5.6 lei, și nu mă pot plânge. În Germania am dat acum mulți ani, pe aceași distanță, în aceleași condiții, 5 euro. Acum sigur e mai scump.

Leave a Reply