Viorel Hrebenciuc a fost eliberat condiţionat după ce a executat mai puţin de o treime din pedepsă

11 comments
  1. > Fostul parlamentar a executat la Penitenciarul Jilava doar 10 luni din pedeapsa de 3 ani închisoare

    > Pentru a îndeplini condiţiile eliberării condiţionate, Viorel Hrebenciuc a deschis un proces la Curtea de Apel Bucureşti şi a obţinut contopirea pedepselor primite în dosarul Giga TV (3 ani) şi cel privind retrocedările ilegale de păduri (2 ani), astfel încât la cele 8 luni executate în primul dosar s-au adăugat alte 10 luni din al doilea dosar.

  2. La tăți colegi mei: Să ave-ți o cafeluță! Pup.

    Și ușor cu discriminatu ca vaia poliția, scarbele dracu.

  3. Asa va fi justitia, o sa vedeti cu ICCJ in noiembrie-sf octombrie, au pe rol niste chestii, incl cu prescriptie, iar va fi interpretarea cum ii se scoala judecatorului. Iar vin situatiile cand unii scapa si altii nu pe considerente politice si banesti. Oricat ar fi cineva vinovat sau nu asta nu e justitie, pentru unii X si altii Y. .

  4. **Poveste de cartier**

    **Personajul principal:** Andrei Hrebenciuc, condamnat si el in dosarul padurilor alaturi de tatane-su, care traieste o frumoasa poveste de dragoste cu Dana *”Romprest”* Budeanu.

    **Intriga:** Hrebenciuc jr a fost pana de curand insurat cu Irina Noaptes, fiica fostului director CFR Calatori Alexandru Noaptes, caruia ANI i-a confiscat in 2014 nu mai putin de 1.400.000 euro si care a fost numit in 2016 director la ADP sector 1 de catre primarul PSD Dan *”Diamante”* Tudorache. Cat despre Budeanu, sora auto-intitulata a pesedistei Gabriela *”Sarmancur”* Firea, ea este fosta sotie a mogulului Radu Budeanu, patron Gandul, Cancan si altele, actionar major pana la alegerile din 2020 la Romprest.

    **Deznodamantul:** Toate firele duc la Romprest, firma detinatoare a contractului de 1 miliard de euro la primaria Sectorului 1 Bucuresti. Va reusi oare Romprest sa numeasca viitorul presedinte al Romaniei? Controleaza oare grupul de la Monaco justitia din Romania? Telespectatorii vor urmari cu sufletul la gura serialul nostru pentru a afla raspunsurile.

  5. As vrea sa transmit pe aceasta cale multa muie milioanelor de imbecili ce au votat PSD si PNL. sa ma sugeti, prosti dracului.

  6. Pai cine la bagat acolo a zis sa faca inchisoare. Inchisoarea era facuta, asa ca USL i-a dat drumul mai devreme, pana acum a stat la coada

Leave a Reply