Care-i faza cu soferii de “curse” mioritici? De ce asa de multe accidente? De ce intra in depasire unii cand nu stiu daca se pot incadra inapoi sau nu?

44 comments
  1. Credeam ca e evident, dar o mai luam odata.
    E o suma de factori:
    – infrastructura oribila, nu sunt autostrazi
    – educatie deficitara, multa “smekerie”
    – nivel de trai scazut, masini echipate tehnic acum 30 ani

  2. E un lanț întreg de factori aș zice, dar principalul este că în România nu pățești nimic când încalci regulile de circulație, sau de orice alt fel.

    Dacă mergi cu 30km peste limita de viteză și nu îți face nimeni nimic, o faci mai des, și poate chiar cu 40 sau 50. Dacă depășești în curbă, pe continuă sau îl scoți în afara carosabilului pe cel de pe sensul opus și nu există consecințe, o să o repeți. Dacă faci curse pe străzi și nu se obosește nimeni să te înhațe, o să fii din ce în ce mai cutezător. Inevitabil la un moment dat se întâmplă ceva grav, dar riscul individual rămâne destul de mic și atunci lumea execută în continuare manevre riscante.

    Am făcut un drum din Franța până în România cu mașina. Să vezi ce frumos și civilizat se conduce în statele în care limita de viteză este și verificată cu camere. Când îți vine amenda de câteva sute de euro pentru 10km peste limită, îți trece. Când pentru abateri grave sau repetate rămâi și fără mașină și fără drept de permis pe ani de zile și cu împrumut la banca să plătești amenda, parcă nu te mai încumeți la mizerii.

    Mai sunt bineînțeles și alți factori, lipsa de autostrăzi, care reduc semnificativ riscul de accidente, instruirea neadecvată a șoferilor, tupeul și agresivitatea specifice românilor… E complicat și nu se va schimba nimic prea curând așa că aia este. Fiecare pentru el.

  3. 6 ore pentru un drum București – Suceava, nu exista autostrada în Moldova, nu degeaba E85 este numit Drumul Morții, pe unele porțiuni ai o banda jumătate

  4. Pentru că lumea când vede acostament crede ca e jumătate se banda.

    Pentru că permisele se iau cu bani.

    Pentru că nu exista in vocabular “conduita preventivă”.

    Pentru că la ITP daca știi pe cineva îl faci doar cu actele, nici nu ai nevoie sa fie prezenta mașina.

    Pentru că atunci când faci 18 ani si ai luat permisul, ai dreptul sa conduci 200-300 cai putere si nu interesează pe nimeni ca tu nu ai experiența.

    Pentru că atunci când mergi cu viteza legală si e doar o banda pe sens, trebuie sa se găsească unul să îți dea flash-uri din spate deoarece e deranjat de prezenta ta pe strada.

    Pentru că avem tupeu sa cerem foaia de drum si omologarea la radar atunci când ne prinde cu viteza.

    De infrastructura, nu are rost sa mai vorbim, iar singura măsura ce o iau autoritățile pare sa fie majorarea amenzilor de la an la an.

  5. Problema este siguranta masinii si ca de multe ori, mai ales in spate, romanul destept ba da destept destept, nu poarta centura de siguranta.

    Sunt pasionat auto si mai arunc un ok prin geam la interior (incerc sa nu fiu dubios:) )… recent am vazut un Mercedes C-klasse W203 cred… centura de pe locul din dreapta era pusa fara ca cineva sa stea, probabil pentru avertizor. Vorba aia… dac liber, nu ne tin ei in centura!

    Nu ne intereseaza siguranta automobilului si nu stim sa ne uitam la testele EuroNCAP. Aici vorbind de masini mai noi/noi (ultimul duster are 66% copii si 71% adulti, iar alea mai vechi, ceva 2012-2015, se cam fac pachet). Mai sunt si masini de acum 20 ani, cu airbag-uri dezactivate sau la al 7-lea impact.

    O perioada am facut destul de des Brasov-Bucuresti/Bucuresti-Brasov… nu vreti sa stiti cu merg romanii pe autostrada, cat de haotic merg, si cum pe polei cu ninsoare veriku baga soft-ul.

    Si aici vine alta parte: mersul haotic… stateam coloana de masini in curul unuia care mergea cu 30-40km/h pe drum de 80. Si chestia e ca n-avea ceva harb care scoate fum, era ceva Skoda Octavia din 2012, in stare buna la prima vedere. Eu fiind al doilea dupa ala, in fata aveam un Renault din 2000, care si ala satul sa stea in curul lui, prinzand niste drum cu linie discontinua, incearca sa depaseasca. Prima oara a avut o manevra scurta si usoara, dupa care la a doua tentativa, incearca sa-i dea blana si sa depaseasca repede… cand deodata ii vine masina din fata. Trage ala de volan maxim in dreapta, frana in blana, se ridica pe 3 roti (toata manevra de reintoarcere pe banda si mare parte din franare fiind pe 3 roti)… cand s-a pus inapoi pe 4 roti si roata din aer fiind la 0, se taraie roata de asfalt. Ba ej nebon… cum era sa facem accident ca nea nicu are chef de plimbare.

  6. Nu cred ca șoferii români sunt cu mult mai rai decât cei străini, dar lipsa autostrăzilor e factorul aici. Mult mai greu e sa faci un accident pe autostradă decât pe DN unde ai o bandă si un pic pe sens si ai stat ore in șir în spatele unui tir. Un drum în afara localității la noi îți testează la maxim răbdarea.

  7. O combinație între mai mulți factori:

    1. Până acum câțiva ani, doar cine nu își dorea nu obținea permisul de conducere. Imediat după Revoluție, permisele de conducere se împărțeau ca pâinea caldă. Așa se face că avem pe drumuri mulți indivizi care nu au ce căuta în spatele unui volan.
    2. Vârsta medie a parcului auto din România este de peste 16 ani, una dintre cele mai ridicate din Europa. Majoritatea românilor conduc mașini ce au fost aduse la mâna a doua ori a treia din Occident.
    3. Pe aceeași idee, mulți români nu își permit să cheltuiască pentru întreținerea autovehiculelor (factor ce trebuie combinat cu vechea zicală românească „Las’ că merge și așa!”).
    4. Corupție: indivizii care ajuns să omoare oameni în trafic nu se află la prima abatere, dar, fiindcă incidentele nu s-au soldat cu vreun deces ori pagube materiale serioase, au reușit „să se înțeleagă cu domn’ șef” și astfel și-au păstrat permisul.
    5. Infrastructura noastră rutieră este la pământ (la figurat și în unele cazuri la propriu).
    6. Peste toate acestea se adaugă vechea pasiune a românului pentru băutură.

  8. De nenumarate ori am fost fortat sa franez brusc din cauza dobitocilor de pe tir care se baga in depasire in coloana, mai fac si flashuri de parca e strada masii…. pe ruta Sibiu-Brasov m.am intalnit des cu altfel de situatii.

  9. Cred ca mai degraba sunt influentele turcesti din perioada medievala. Dupa cum se vede clar, Muntenia si Moldova sunt in aceeasi categorie ca majoritatea regiunulor din Turcia. La fel se aplica si pentru Bulgaria si parti din Grecia. #bigbrainmoment

  10. Toate acestea s-ar rezolva usor, insa infractori sunt si cei care ne conduc, si prefera sa ramana lucrurile asa, pentru ca adrenalina o au in sange si cei mai mari ai statului.

    Ganditi-va cate echipaje de politie ati vazut in ultimul timp in strada?

    De asemenea niste camere de supraveghere pe ici-colo omologate pe portiunile de viteza nu ar fi rele, in oras se prefera sa se puna nenorocirile alea de bumpere in loc sa se ia actiuni de bun-simt.

    Dar numai la noi se face asta.

  11. daca am avea radare mobile… alea fixe nu sunt tocmai o solutie, de ex. eu sunt in germania si toate radarele fixe apar pe waze de la 400-500m distanta insa lumea tot conduce civilizat chiar si unde nu sunt radare, noua ne trebuie radare mobile si pe masini civile ca asa se anunta prin flash-uri si nu rezolva nimic. In germania rar vezi masina sa depaseasca, eu aproape 2 luni nu am depasit pe nimeni :))

    Eu nu am inteles de ce politia trebuie sa fie in masina marcata cu radarul, ideea nu este sa prinzi soferii care incalca limita? te prinzi singur de pl ca te vede unu si apoi flash flash flash… stai ca prostu degeaba.

    Eu mergeam des pe DN55 si maxim 30% din masini chiar circulau cu viteza legala, in localitate 70-75 e o normalitate pe afara limita e 90, dar se duc bombardierii cu 120-130 zici ca e autostrada.

  12. Nu știu, dar m-am săturat. Plm coaie, și mie-mi place să-i dau, că de-aia mi-am luat mașină sport, da’ mai las-o și-n plm de treabă, că poți să faci asta noaptea, pe drumuri goale, poți să plătești la circuit, soluții sunt. Unde pula mea vii și mă depăsești cu 180kmh pe DN între Galați și Buzău și apoi aproape mă zbori de pe bandă/drum ca să nu te lovească tiru de pe contrasens. Pe bune că meriți să mori și să te jelească copiii. La fiecare drum GL-Buc sau invers dau de cel puțin de 5 idioți dinăștia. Să mor io, odată când mi s-o pune capac de-a dracu n-am să mă dau din drum, chiar dacă-mi boțește mașina, ca să nu se poată da din calea tirului.

  13. Pentru că de la școala de șoferi începând, suntem învățați prost, pe scurtătură și cu șmecherii. Pentru inceput nu pricepem că mașina nu e pentru “dat”, ci pentru transport. O alta cauza sunt șoferii profesioniști care sunt constrânși să obțină timpi care necesita încălcarea regulilor, iar miliția plânge că de ce n-au voie să stea la boscheți in loc să prevină problema ducandu-se după cauza, anume patronii care pun in pericol viața celorlalți forțând timpii de transport. Pentru că ar trebui implementat un sistem progresiv, încât la început să ai puține puncte pe permis, sa te constrângă sa te obișnuiești să te conformezi.

  14. Pentru acelasi motiv pt care votam de +30 de ani in proportie majoritara numai psd si pnl asteptand schimbare. Pt acelasi motiv pt care nu votam 70% dintre noi, pt acelasi motiv pt care oricand exista o sansa de dezbatere sau dialog, ignoram cu toata fiinta noastra. Pt ca uram romanii care vor sa faca bine pt ca in subconstient acesti oameni ne scot in evidenta defectele. Pt ca vrem sa moara capra vrcinului si ne e frica de drobul de sare sa nu casa. Pt ca nu ne place sa ne schimbam dar ne place schimbarea. Pt ca nu ne pasa de ceilalti, pt ca nu exista spirit civic. Pt ca atunci cand e o problema intre autoritati ai societate de obicei răspunsul este autoritar si fara nicio strategie in spate decat cea de tipul stapan vs sclav cu semidrepturi.

  15. pentru mai toate problemele romaniei exista un raspuns simplu, pe care majoritatea nu vrea sa-l creada sau refuza sa-l creada ca este atat de important….

    >> **DE PROSTI** (prost crescuti, prost educati, prosti basically, dar in cuvinte alese care nu jignesc prea tare imposibilitatea lor de a invata lucruri noi

  16. Infrastructura de 2 lei si soferi frustrati si cu mentalitate de tarani. Si masini cu itp luat de la vericu. Si lipsa de politie acolo unde trebuie.

  17. Problema infrastructurii este foarte mica, este dar nu aceasta cauzeaza moartea ci efectiv oameni care nu respecta absolut nici o regula. Depasiri cu 0 vizibilitate, mers cu 160-200, 0 semnalizari, telefon etc. Numarul benzilor e irelevant, si daca am avea 5 pe sens, daca nu ar fi despartite sensurile de mers tot s-ar gasi oameni sa intre pe contrasens. Am prins drumuri unde tirurile merg cu 120 (parca erau limitate :))) buna gluma stiu ), am fost depasit de cineva intr-o curba (curba usoara, se putea vedea cat de cat celalat sens) de cineva care mergea cu minim 180 si exemplele pot continua la nesfarsit. Astia suntem. Politia e total absenta in general, camere nu exista, fiecare face ce vrea; cred ca ai putea conduce fara permis efectiv toata viata si sa nu fii prins.

  18. 1. Politie incompetenta sau absenta. Dar si absenta ei poate fi atribuita tot incompetentei.
    2. IQ-ul relativ scazut al populatiei (printre cele mai mici din Europa) rezulta in imposibilitatea unor soferi de a vedea consecintele pe termen lung ale actiunilor lor.
    3. Infrastructura de cacat.

  19. Soferul roman nu este capabil, in medie, sa gandeasca dincolo de el.

     

    Nu este capabil, in medie, sa se adapteze drumului, conditiilor si masinii.

     

    Se crede, in medie, sofer de raliu si foarte capabil sa estimeze periculozitatea unei manevre >!Spoiler : In medie, nu este.!<

    &nbsp;

    Permisele se dau pe bani si natura, nu pregatire si capacitate.

    &nbsp;

    Politia Rutiera este tinuta in fault continuu prin coruptie, lipsa de pregatire a politistilor, pedepsirea celor care vor sa faca treaba calumea.

    &nbsp;

    Numarul de benzi si starea drumurilor ar trebui sa duca doar la timpi lungi de drum si drumuri dese la service.

    Nu la ilegalitati, nu la manevre tampite, mai rar la accidente.

  20. E-aceeași fază pentru toți oamenii mioritici, nu doar pentru șoferi.

    Cât timp nesimțirea / prostia / infracțiuniile DE ORICE FEL nu se taxează, vom fi în continuare un popor de proști și de hoți.

    două trei zile tre să iasă Poliția Locală să dea amenzi pentru cei care aruncă gunoaie pe jos și n-o să se mai arunce gunoaie multă vreme de-acum încolo. S-a dat vreodată vreo amendă pentru aruncat gunoaie pe jos?

    În România poți să și omori, drogat, băut, cu 200kmh și tot nu e problemă așa că despre cep vorbim.

  21. Eu in diaspora fac o depasire o data pe an si aia ilegal pentru ca unde stau sunt doar strazi cu linie continua. Limita de viteza de 60 70 80 – 90 pe strazile normale dintre localitati. Daca trebuie sa pleci la drum lung stii ca odata ce ajungi pe autostrada daca vrei ii bagi un 120- 130 si in cateva ore esti oriunde. In Romania cand trebuie sa pleci la drum lung, parca pleci intr-o aventura. Nu stii daca ajungi viu sau daca o sa omori pe cineva.

  22. Frustrari…de la lipsa de infrastructura, de la carute pe drum european, de la drumuri praf, si tot asa. Astea taote creeaza frustrari, pentru ca desi unstem un petec de tara, ca sa ajungi dintr-un cap in altul, MORI! Ai timp sa-ti scrii memoriile, faci nepoti, mori tu, ei, neam de neamul vostru, si tu poate poate ai strabatut aia nici 1000 km in cate ore? In toate orele!

    Se adauga si ca legea la noi se face ca ploua, decat atunci cand e nevoie de bani la stat, de unde si japca la noi in loc sa tapetezi totul cu radare fixe, ce o sa faci, o sa-i dai 200km/h doar pt 10 km? Ma indoiesc ca iti permiti in zilele astea.

    Se mai adauga ca permisul in anumite judete se obtine mult prea usor, multumita coruptiei, dar daca e luat pe bune, dar tu esti din catunul cu 2 intersectii si un semafor, apai cand ajungi “la oras” habar nu ai ce-i de facut pt ca fizic nu ai experienta si poc. Toti acesti neexperientati se aduna in orasele mari, de aia e asa de toxic traficul in Iasi, Cluj, Timisoara, nici nu mai vorbim de capitala.

    Acum ai putea zice ca lumea se uita la cum fac cei de deasupra lor, si in cazul asta avem destule exemple unde clasa politica, sau chiar insusi institutiile care ar trebui sa apere si sa resecte legea, se pisa pe ea.

    E un mix de toate, cu de toate.

    Cat de solutii, cei mai “civilizati” nu au caini cu colaci in coada…au inteles ca e mai ieftin, sa pui autostrada/europeana cu parapet, fara treceri, fara sate, fara carute, STRADA si atat, si diminuezi considerabil accidentele. La noi inca se chinuie niste imbecili de lipitori cu studii de fezabilitate de 32 de ani si sunt catune prin tara care inca nu au 3km amarati de nationala macar care sa ocoleasca rahatul ala de sat, care are treceri nesemaforizate….pe europeana.

    Dar mna, daca mai moare unul doi, serviceul face bani, samsarul face bani, magazinul de piese face bani, spitalul face bani, pompele funebre fac bani, statul incaseaza de peste tot. Daca nu patesti nimic, iti dai seama ce gaura ai facut la buget?

  23. Simplu. Fiindcă nu sunt camere. Și astfel face orice cretin cu carnet fix ce vrea. Nu ține de infrastructură sau mașină. Ia să vezi cum se cumințește gibonul când ii vine taxa pe prostie direct acasă. Sau când e invitat frumos la miliție, sa lase permisul de la 6 luni in sus, fără drept de apel.

    Să vezi cum se conduce pe A3 Bucuresti-Ploiești. Zici ca au scăpat urangutanii de la zoo și au cumpărat permis de Prahova. Trei benzi de autostradă dau șah mat la cel puțin trei sferturi din romani. Benzile se ocupa din dreapta in stânga, in funcție de viteză, iar depășirile se fac pe banda de viteza superioară. In teorie. Ca in practica zici ca (aproape) toți joaca super mario 64. Asta apropo de infrastructura.

    Nu conduc cea mai rapida mașina din țara dar nici nu rămân in urmă. Dar ma crucesc când văd cum zboară pe lângă mine, prin curbe fără vizibilitate sau triplând fără jena, cazanul de logan 1, condus de meseriaș. Să-i dea sfântul sisoie numai muie cu scurgeri celui care a decis sa vândă in România logan/Sandero 1.6 16V de 116 gloabe putere… Deci nu tine nici de cât e de scumpă mașina.

  24. Pentru ca sunt prosti si vor sa arate cat is ei de soferi in principiu.Is motociclista,deci teoretic mai teribilista decat media dar tot mi se pare ca se risca enorm pe drumuri.Cred ca multi nu constientizeaza ca si un accident cu masina la viteza mare e fatal sau cauzeaza sechele. Ii vad pe multi cu niste masini extrem de vechi si de neintretinute care dau blana fara sa le pese de consecinte.

Leave a Reply