Era mai veridic daca in loc de 400.000 scriai 100.000.
Voiam sa fac o postare despre cum ultima mea calatorie cu trenul m-a facut sa-mi iau masina, dar o voi lasa aici:
În primul rând, aș vrea să clarific faptul că sunt un mare fan al transportului în comun. Sau mai degrabă, al ideii de transport în comun eficient. Sunt total de acord că trebuie să se normalizeze lucrurile în orașele mari în ceea ce privește mormanele de fier, calitatea aerului, parcările haotice și spațiile verzi. Îmi doresc să-mi cresc copiii într-un spațiu gândit în primul rând pentru oameni, nu pentru mașini. În București folosesc aproape tot timpul transportul în comun, care a devenit și o idee mai bun în ultimii ani (fac abstracție de problemele curente la Metrorex).
Merg cu trenul de ani de zile de fiecare dată când plec în orășelul de baștină. După cum știm cu toții, sunt multe probleme la infrastructura feroviară. Da, sunt bune autostrăzile, dar n-am auzit pe nimeni să facă presiune în ceea ce privește îmbunătățirea transportului feroviar.
Am avut parte de multe neplăceri călătorind cu trenul, însă ultima dată când am mers, a fost pur și simplu de neacceptat în anul 2022.
Trenul plin, ajung la locul meu (4 scaune, așezate în 2 perechi, una în fața celeilalte, cu o masă în mijloc). Dau de un bătrânel care mă roagă să îl las pe el la margine, că are probleme cu picoarele și ar vrea să se și miște. Am zis ok, oricum n-aveam chef să mă pună să mă ridic din 10 în 10 minute.
Din București plecăm deja cu aproximativ 20 de minute întârziere. Înainte de prima stație, aerul condiționat se strică. Ne oprim în câmp și stăm pe loc alte 15 minute. Trenul era plin și începea să se simtă calitatea proastă a aerului.
În fine, după aproape 2 ore de mers, se strică ceva la locomotivă și iar ne oprim în câmp. Aveam deja aproape o ora întârziere. AC-ul tot nu merge. Fumătorii se enervează și ies la o țigară în capătul vagonului. Din moment ce ușa se deschidea și se închidea încontinuu, fumul de țigară era peste tot în vagon. Transpirație, căldură și fum de țigară. De starea toaletelor nici nu mai vorbesc.
Ajungem la următoarea stație și apare un vânzător de bere și chips-uri. Niște domni își cumpără câteva beri și după ceva vreme încep să își arate unul altuia clipuri de pe TikTok. Evident fără căști.
Persoana de lângă mine, care mă rugase să îi las locul de la margine, dormea și se sprijinea pe mine constant. Trebuia să îi dau coate ca să se mute un pic. Din nou – nu era AC și eram transpirați.
Pentru o distanță de aproximativ 325 de km, trenul face teoretic aprox 6 ore până la destinație. Fără întârziere. Ei bine, călătoria a durat puțin peste 8 ore.
Între timp, mi-am cumpărat mașină strict pentru a ieși cu ea din București, dar care, evident, tot ocupă spațiu de parcare. Efectiv am impresia că transportul prin țară e de tot căcatul. Și sincer, trenurile chair sunt folosite, deci argumentul “e calitatea proastă fiindcă nu merge lumea” nu prea ține. Cel puțin așa consider.
Mi-ar fi plăcut să mă pot deplasa civilizat prin țară fără să fiu dependent de mașină, însă n-am mai suportat. Menționez că am mers predominant cu trenul aproape 10 ani de zile (și nu din cauză că nu-mi permiteam mașină), însă mi-am pierdut răbdarea. Mi-e groază să mă gândesc cum ar fi fost să am copiii cu mine.
Adică e o magie atunci când CFR ajunge?
Huoo. Locomotiva nu avea geamu spart. Am reusit sa ma chis linistit. Scaune? Pai bă. In viatza me nu credeam ca o sa sed pe un scaun de tren tapiţat in clasa a 2a la CFR.
Ce ii cu tot hateu pentru CFR?
Luatz si voi avionu ca ţăranu de la transporturi si asteptatz 2 zile ca nici unu de aici nu ii ministru.
Uneori e bine sa intarzie. Tocmai ce am urcat intr un tren care a intarziat 3 minute. Daca pleca la timp, nu il prindeam.
7 comments
CFR noul IE

Un fel de:privesteste partea buna.
La mulți ani 2010!!