> eliminarea taxelor din facturile de gaz şi energie, reducerea TVA la 5% şi vouchere pentru consumatorii vulnerabili.
Titlul clickbait.
Si care ar fi solutia celor de la USR? Sa inghitim in sec si sa platim facturi de 2000 lei pe luna? Din salariul de parlamentar merge, dar din salairiul minim pe economie ajungi sa iti dea cu minus…
Propunerile USR transmise de Cristina Prună:
>”În primul rând, să reducem TVA-ul la energie și gaze de la 19% la 5%, au făcut-o și alte state europene. De asemenea, vrem să scoatem anumite tarife din factura de energie și aici mă refer la taxa de cogenerare, mă refer la certificatele verzi, care sunt o subvenție pentru producătorii de energie regenerabilă. De asemenea, ar trebui vouchere pentru consumatorii vulnerabili, direct în factură, cu o redefinire a acestora, ca să avem o pătură cât mai cuprinzătoare a consumatorilor vulnerabili, pentru că în momentul de față, chiar și cei care își permit să plătească factura primesc acest ajutor. Vă dau un simplu exemplu: eu sunt parlamentar și beneficiez de tarif social la energie electrică. Cred că nu era cazul”
Doar eu observ ca plafonarea cu compensare si “plafonarea” prin reducere de taxe costa in egala masura statul roman? Una e prin plata si alta prin lipsa de incasare, dar tot sunt niste bani lipsa la buget.
Diferenta e ca una suna capitalist si alta nu. La una i se scoala mataranga lui Nasui, la alta sangele se duce la cap. Statul tot o sa fie lipsit de niste bani. Cat de multi depinde de cat de jos e plafonul, respectiv cat de mare e scutirea de taxe, nu de masura in sine ci de cat de agresiva este.
Sunt complet de acord, dar daca nu vin cu alternative reale nu-i de mirare ca nu-i mai ia nimeni in seama (inclusiv din potentialii votanti), preturile actuale nu pot fi suportate de majoritatea cetatenilor.
Eu sincer nu inteleg ce a insemnat liberalizarea asta. Productia de energie electrica e monopolul statului inca, infrastructura de transport la fel e facuta de statul roman. Deci, pana la urma, pentru ce platim preturile astea?!
“PSD spune de reglementarea preţurilor la producător, ceea ce va bloca investiţiile de care avem atâta nevoie. ” gandire de 3 lei, hai sa nu reglementam ca nu se fac investiti, pai de aia nu se fac investitii.
plafonarea e o tampenie. Un sistem de compensare ca la benzina/motorina ar fi fost mai bun.
Exemplu fictiv ( am rotunjit numerele sa nu ma chinui )
Eu am o firma si vand curentul cu 5 lei ( 4 lei imi intra direct in cont, 1 leu e TVA ) statul imi da 4 si consumatorul 1. ( curent cumparat de la hidroelectrica cu 1 leu incluzand TVA )
5 lei venit – 1 leu tva – .08 lei cost achizitie + 0.2 lei decontare tva = 3.4 lei profit.
In contextul actual, daca tot eu in pozitia de consumator casnic consum maxim posibil ( nu imi e clar daca exista plafon ) si generez profit pentru firma mea, eventual mai conving si pe altii sa ma ajute ies in castig.
3.4 – 0.34 impozit – 1 leu cat platesc in calitate de consumator = 2 lei.
Pacat ca a picat bitcoin:) puteam sa si minez sa folosesc curentul ala.
Plafonarea sau subventia doar ascunde mizeria sub pres. Tot romanii platesc plafonarea aia doar ca se iau banii de altundeva de la buget. Gen sanatate, transporturi, etc sau direct se ia imprumut care e mai rau. Doar ai impresia ca platesti mai putin, o mare vrajeala.
S-a dorit liberalizarea pietii dar cu un guvern si aparat birocratic corupt pana in maduva oaselor, cu firme de furnizori controlate de tot felu de afaceristi dubiosi si fara informarea corecta a consumatorilor.
Apoi a dat in nou pandemia si acum efectele razboiului din Ucraina. Intre timp guvernu mai face angajari de nepoti si nepoate 60% din romani au votat mizeria asta si ar vota din nou exact la fel.
In this thread, oameni care nu au locuit o zi in tarile alea civilizate unde plătești 1/3 din salar pe făctura de curent.
Bre… Ii normal, ii normă europeană. Consumatorul trebuie să concureze cu industria… Asta înseamnă. Piata liberă. Industria poate cumpăra contracte la termen lung, și consumatorul (distribuitorul comercial) cumpără ce rămâne în baza veniturilor de la consumatori.
Mai mult, normele eco încă nu o intrat în legislație. Și anume, că și distribuitor trebuie sa cumperi un minim x de energie verde, semnificativ mai scumpă, și cu fluctuații în producție.
Asta ii civilizația, asta ii progresul, schimbarea și climate change action-ul pe care vi-l doriți. Înghițiți și plătiți, că nu salvăm planeta pentru generațiile viitoare doar ridicând pancarte.
Deci USR chipurile vota majorarea pedepselor pentru consumatorii de droguri în Senat că „altfel le sărea toată lumea în cap” și acum vin cu propunerea asta care sunt sigur că va fi foarte populară pentru oricine își amintește facturile din ultima iarnă + cum a gestionat statul voucherele acelea de 200 de lei la doua luni.
minunat, chiar o să salvez asta pentru momentul când va trebui să mă hotărăsc cu cine votez
12 comments
[deleted]