Nimanui nu-i convine inasprirea sau macar aplicarea legilor in domeniu.
A vrut experiența autentică românească unde nici un ~~animal~~ câine nu este dresat? Unde se credea, într-o țară civilizată?
Acum să meargă și pe șoselele patriei tot pentru o experiență autentică.
Ciobanul ala de ce nu l-a ajutat? Nici macar nu l-a bagat in seama.
Într-o țară normală aș spune ca a fost vina germanului, dar trăim în România și oieri patriei au vreo 11 câini, concluzie oare se mulg câini.
Auzi acolo, ce titlu! Da’ ce treabă au turiștii cu turmele lor? Normal că te superi când te sfâșie fiarele iar ciobanii fluieră.
Și ăștia de la Via Transilvanica sunt culmea. Acum ceva vreme am văzut un reportaj în care povestesc voluntarii ce au făcut traseele înainte de inaugurare cum au avut probleme cu stânele.
Păi bine deștepților, dacă vedeți că zona-i periculoasă faceți traseul prin altă parte, sau rezolvați problema câinilor. Nu faci inaugurare și reclamă ca apoi turiștii să cadă în gura lupului. La propriu.
Titlul este cam tendentios, ma indoiesc ca turistii au vreo treaba cu turma ciobanului.
[deleted]
Ciobanii isi protejeaza turmele de cel mai mare pericol, turistul german?
Asta am pățit și eu. Într-o zonă de sat când eram la lucru. Proprietarul a intervenit dar tot degeaba, câinele era sprinten și destul de mare. Apoi mi-a lăsat un “pupic” pe femur care și după 3 ani mi se mai vede. Mă rog, eu fiind român am mai lucrat vreo 2 ore după ce am fost mușcat și abia după ce am terminat am mers cu mașina la urgență unde am stat vreo 4 ore să primesc o injecție tetanus(?) parcă.
După n-am mai stat să fac gargară la știri și nici n-am depus plangere la poliție cu toate că spitalul m-a întrebat ce s-a întâmplat și au raportat la poliție.
Când o auzit ca vorbea germana probabil s-o temut ca se îndreaptă spre Polonia.
I know, it’s a bad one…but /s
Oare de ce turismul in Romania e mort?
Puscarie pentru tentativa de omor pentru animalele care-si lasa cainii sa muste oameni in spatiul public.
Bă, îmi pare rău de neamț, dar dacă te uiți in videoclip vezi că omul urla către cioban și peste asta a luat-o la fugă, normal că au sărit căinii. Am pățit și eu ceva asemănător, trecea o turmă când fugeam acasă de la școală, normal că au luat-o după mine căinii, m-au băgat într-un colț da n-au făcut nimic doar lătrau cât nu mi-am întors spatele.
Spray-ul ala mare de urs merge și pe câini nu?
Vina este 100% a turistului – nu poti sa ii spui ciobanului sa nu mai fie cioban. Ce sa faca, sa renunte la caini ca sa ii manance irsii turma?
> Drumeții s-au supărat pe ciobani **că-și protejează turmele**
Ba nu, bagami-as pula in mamele lor ca nu fac nicio încercare sa-și stăpânească câinii. Ca om umblat pe la munte, atâta de indiferenti ii vezi pe mulți ciobani cu ce fac câinii lor, pe cine musca, pe cine omoară de ai zice ca nu sunt ai lor. Asta in special am observat in Ardeal.
Cand mergi pe munte si te-au luat cainii de stana la rost REMEMBER : stai jos in cur si asteapta ciobanul.
Cat de mizerabil este site-ul ProTV, oribil de folosit.
După traznet, câinii de la stane( sau freelanceri) , sunt cel mai mare pericol pentru turistul drumeț în România. Mai bine renunți
Am mers in drumetii prin Irlanda, UK si Norvegia. Am intalnit si turme de oi cu 1-2 caini pe langa. In zeci de intalniri niciodata nu au fost agresivi, doar odata au latrat la cineva din grup care s-a apropiat sa faca poza. In Romania alta poveste, mereu minim 4-5 caini, se iau dupa oamani, se apropie sa te muste si deabia scapi cu bate si urlete pana vine vreun cioban sa ii cheme. Ciobanii nu stiu sau nu le pasa sa isi dreseze cainii, in afara de a fi agresivi cu orice strain. Si nu e ca si cum nu ar putea fi invatati, dar nimeni nu da doi bani pe altii
Sâmbătă m-am întors de la Brașov spre București, am luat-o pe DN1A până la Ploiesti. In dreptul localității Măneciu doi ciobani au coborât de pe munte o mare turmă de oi și au mers pe drumul national probabil 1km, a durat cam 15-20 minute. In timpul asta s-a format o coadă de mașini probabil tot de 1km.
Ciobanii din Romania sunt niste obositi.
Prin 2020, team building prin împrejurimile Sibiului cand ne-a inconjurat o haita de caini de stana. Il vadeam pe cioban in departare si nu intelegeam de ce nu schiteaza vreun gest. Cand am ajuns langa el mirosea a alcool, in plina caldura pe la ~2 dupa masa…
Actor principal: Eu.
Locatie: Piatra Neamt, Cozla, pe partea opusa a muntelui fata de pista amenajata.
Activitate: Mountain biking, singurel printre copaci (fix ca in reclama).
Long story, short: Am sunat la 112 si am fost salvat de Jandarmerie. Am asteptat 50 minute intr-un copac, pazit de 3 dulai care m-au alergat pana la respectivul copac. La stana mai erau 8 caini. Ciobanii au fost luati de jandarmi si amendati. Cu o saptamana inainte, aceiasi caini au atacat un grup de turisti.
Merg si eu pe munte relativ des, pe jos si cu bicla si este intr-adevar cea mai mare problema de pe trasee. Nu ursii, nu muntele, nu vremea, nu efortul ci oierii astia basiti cu stanele lor cu 15-20 de caini complet tampiti, salbatici si lipisiti de orice control.
Si de la 300m daca te vad pe bicicleta incep sa alerge tot muntele sa vina sa te latre. Nea’ Oierul este in 95% din cazuri rupt in gura de beat sau comple rachetat cerebral/nepasator si ajungi sa te lupti cu cainii aia ca la facerea lumii.
Numarul de caini este foarte mare, cred c-am trecut pe langa astane si cu 25 de caini de talie mare, un numar complet ridicol si absurd. Oamenii care ii au nu au niciun fel de responsabilitate fata de ei si ce pot face, pt ca lejer pot omora un om daca sunt mai agresivi. Iar stanele se duc complet aiurea, pe unde vor si nu permit o convietuire si cu alti oameni, care trec prin zona.
Ceva trebuie sa se schimbe, pt ca vor ajunge sa omoare oameni,. Sa aiba mai putin caini sau sa-i aiba legati ziua si sa-i dezlege noaptea la stana, ca nu vine ursul in miezul zilei sa le ia oile de la pascut. Sa-i dreseze, sa-i chipeze, sa nu-i mai lase pe langa trasee turistice, dar ceva trebuie facut.
24 comments