>*Da, dar nu am fost acolo, nu mă interesează. Declarațiile alea pot fi și făcute la mișto, n-ai de unde să știi ce a fost.* – Orice fanboi al lui Putain
>Imediat după „eliberarea” unei porțiuni importante a teritoriului României, ostașii sovietici comit o serie de violențele, omoruri și jafuri atât împotriva populației civile, cât și împotriva unor militari români, în mod deosebit din rândul jandarmilor care aveau misiunea să apere ordinea și liniștea publică.
Speranța mea cea mai mare e ca în următorii ani să văd o Rusie destrămată, cu noi granițe interne.
Acum, că s-a văzut pe toată planeta cât de slabi și vai de ei sunt, e ocazia perfectă să se întâmple asta. Sper să le vină nota de plată pentru cât de gunoaie de oameni au fost de-a lungul istoriei (cu mici excepții individuale, bineînțeles). O merită cu vârf și îndesat.
3 comments