Nu vreau sa sune a victim blaming prea tare cu toate ca este un pic, dar cum dracu iti trece prin cap sa faci asa ceva? Fac si eu drumetii si n-am mai auzit de asa ceva.
o fi confuzie sau doar suna mai bine pentru public jaf in loc de furt?
>Bicicleta a fost legată de indicator, iar el a mers să campeze cu cortul în zona lacului Gâlcescu. Hoții i-au furat cetățeanului german pașaportul, o sumă de bani, un iPad pe care avea hărțile pentru GPS. „La fața locului au venit polițiști, care au făcut cercetări“, Acesta speră că oamenii legii să își facă treaba și să-i depisteze pe cei care i-au furat bunurile cetățeanului german.
Germanul este salvamontist și chiar a participat la acțiuni comune alături de salvamontiștii gorjeni.
Gorjenii nu l-au învățat că există hoți
Clash of civilizations. Foarte naiv neamțul
avem munti misto, pacat ca sunt locuiti de hoti
Politia Gorj a declarat ca nu poate face nimic deoarece articolul de cod penal care incrimineaza furtul nu prevede explicit situatia in care bagajul este lasat pe o bicicleta asigurata cu lant. “Curtea Constitutionala a transat in 2017 ca putem interveni atunci cand furtul se produce fie asupra unei biciclete lasata neasigurata, fie atunci cand lantul este taiat. Reiese ca nu suntem competenti sa investigam furtul unui pasaport de pe o bicicleta asigurata cu lant deoarece nu exista niciun articol de cod penal care sa ne fixeze astfel de atributii”, a declarat Godina Garcea, purtatorul de cuvant al IPJ Gorj. “Detaliul acesta cu lantul ne salveaza de o deplasare la Pasul Urdele din Parang. Sa vina cetateanul german cu un act de identitate si cu dovada ca si-a legat bicicleta cu lant la sediul nostru luni, miercuri sau joi de la 8 la 10 pentru depuneri si marti de la 16 la 18 pentru ridicari si sa depuna o plangere olografa in limba romana. Pentru cetatenii straini care nu cunosc limba romana, plangerea trebuie tradusa de un traducator autorizat si legalizata cu apostila MAE”, a precizat Garcea.
Putea foarte bine sa vina un urs și sa caute mâncare ..
First time?
patrula lu tepes was there, filiala ecaterina teodoroiu
io credeam ca Romania are o reputatie in Germania. :)) cum sa vi aici si sa-ti lasi lucrurile asa?
Toți zic ca neamtul e de vina, ca de ce nu a stiut… poate baietii de la salvamont pe care ii stie, sunt oameni OK si nu sa gandit ca altii nu sunt. Dar nici baietii nu ia-u spus… Nu stiu exact unde e indicatorul ala, dar a plouat in ultimu timp si e plin de burețari la recolta(ok, putea fii si un cioban/turist whatever) dar iti dai seama ce se lauda ala ca a plecat la cules si a “cules un iPad ^^ Sper ca mai are dilau un alt buletin sa poata pleca acasa, altfel e destul de complicat cu acte de la ambasada I guess.
> Bicicleta a fost legată de indicator, iar el a mers să campeze cu cortul
Eu imi fac griji si cand las masina goala pe ceva drum si plec cateva ore pe traseu.
Asta s-a dus sa doarma si a lasat bicla cu acte…
Si eu am lasat ghiozdan/2 roti in padure peste noapte dar le-am ascuns mult departe de carare si acoperit cu frunze.
Nu e ok ca s-a furat dar e si naivitate sa le lasi asa, Pana sa ajunga in golul alpin era nevoie sa se abata 50m de la poteca si sa lase bicla intr-un tufis si s-o acopere cu 3-4 craci cu frunze si putea s-o lase si o saptamana. Slabe sanse sa o gaseasca cineva.
13 comments