Scriu aici căci nu știu unde altundeva să scriu, și pentru că nu mă ascultă nimeni oricum.

Eu nu mă uit la televizor în general, dar în acest weekend am venit în vizită la ai mei și în această seară toată familia în jurul TV-ului, “e o emisiune nouă pe ProTV” au zis ei.

Nu am văzut mult pentru că am stat cu ochii în telefon, dar ce-am văzut a fost destul. Credeam că sunt legi împotriva exploatării animalelor, dar se pare că se aplică doar câinilor și pisicilor, iar dacă animalele n-au blană nici nu se consideră creaturi.

Înțeleg că au nevoie să facă divertisment și că treaba lor este să sperie și să forțeze limitele oamenilor, dar pot face așa și fără să riște viețile animalelor pe care le folosesc. Niciun animal folosit nu reprezenta vreun pericol pentru oameni, dar între ele… Nu exagerez, voi nota pe scurt ce-am văzut:

• tarantule și șobolani împreună. Tarantulele sunt incredibil de fragile, o singură mușcătură de la un șoarece și gata. Să nu mai zic că dacă cădeau sau concurenții dădeau peste ele, game over. Și la un moment dat una s-a urcat pe mâna unei concurente și nu arată ce s-a întâmplat, era foarte posibil să o strivească din greșeală sau să cadă de pe mână. Și deși nu știu efectele veninului acelei specii de tarantulă pe șobolani, sunt foarte probabil neplăcute, deși inofensive pentru oameni.

• șerpii trântiți peste concurenții închiși în cutie. Cine ar fi crezut că un animal fără picioare nu poate amortiza căzături și riscă să se lovească grav la cap în astfel de situații? Iar concurenții închiși în cutie și panicați puteau foarte ușor să se așeze pe ei și să-i rănească de asemenea. Arătau ca un fel de pitoni, oarecum similari cu carpet pitons, nu știu exact dar 100% nu o specie socială, faptul că erau mai mulți închiși împreună e nescuzabil.

• șerpii mari aveau gurile lipite cu scoici. Scoci! Oamenii care lucrează cu crocodili le lipesc boturile cu bandă adezivă ce nu lipsește tare, nu lasă reziduu și nu doare la îndepărtat. Sper că au folosit așa ceva, dar nu prea am văzut bandă adezivă transparentă și mi-e tare frică că era scoci ca să nu se vadă prea ușor la TV, deși nu sunt agresivi. Șerpii mari păreau un piton birmanez (cel maro) și un reticulat (cel galben), iarăși nu sunt specii sociale și puteau și ei să strivească șerpii mai mici.

• șerpii nu erau ținuți în condiții bune nici înainte de emisiune. Cel reticulat era la năpârlire, se vedea clar pe el. Nu manipulazi reptilele când năpârlesc, sunt foarte stresate. Asta la o parte, șerpii năpârlesc toată pielea odată, într-o bucată. Acela clar era plin de bucățele mici, semn clar de deshidratare. Un vas de apă și umiditate adecvată sunt condiții cele mai de bază într-un terariu și șarpele acela nu avea parte de ele.

• am văzut un promo în care erau șerpi și șoareci închiși împreună în spații mici. Șerpi, prădători naturali ai șobolanilor. Mai mulți, la grămadă. Ah, și șobolanii nu-s lipsiți de apărare, sunt destule cazuri în care șerpi de casă au fost uciși sau au avut răni grave cauzate de șoareci/șobolani, unul dintre motivele pentru care în captivitate sunt hrăniți rozătoare decongelate preferabil.

Să nu mai zic că în panica lor concurenții puteau să rănească grav aceste creaturi fără voie. Și nu ar fi vina lor deloc, ci a cui a organizat asta sau se ocupă de departamentul animale.

Ai mei mi-au spus că exagerez, “cui îi pasă de un păianjen? Sunt destui în lume” “Sunt doar șerpi, nu folosesc la nimic”

Urăsc că perpetuează aceste idei, cum că siguranța acestor animale nu contează. Dacă lipeau cu scoci botul unui cățel sau luau pisici și le aruncau peste concurenți erau dați în judecată sau emisiunea anulată foarte repede. Dacă închideau câini și pisici în cutii mici, la fel.

Dar se pare că dacă n-ai blană sau speranță de viață lungă nu contezi.

Se poate depune reclamație undeva? O ia cineva în serios?

#Edit:

Cu ajutorul u/The-Great-Wolf am început o petiție

https://chng.it/N2jxhN8b2M

28 comments
  1. Poti incerca si o petitie cu aceste detalii si explicatii pe care sa o popularizezi in grupuri de protecție de animale pe fb si nu numai.
    Daca reusesti sa strangi mai multe semnături ai șanse mai mari sa ii faci pe cei de la protv sa schimbe ceva.
    Si pe cei de la CNaA sa te bage in seama

  2. OP, daca faci vreo petitie, reclamatie sau ceva, tine-ne la curent.
    Also, are you vegan? Imi vine foarte greu sa gasesc ce argument ai daca nu. Scuze, mi-e greu sa nu bag batul prin gard de data asta.

  3. Nu mă uit la așa ceva dar probabil daca as fi văzut trebuie sa recunosc că nu m-aș fi gândit la asta. Aici ai dreptate, la unele animale suntem mult mai sensibili și e pe undeva normal dar îți înțeleg indignarea mai ales că se pare că știi chestii despre șerpi, cel puțin. Bănuiesc că îți plac.
    Cum ți-au mai spus și alții, probabil CNA e o soluție.

  4. Țin să te felicit pentru faptul ca nu te uiți la tv! Ține-o tot așa! Imi pare rău că nu pot comenta despre adevăratul motiv pentru care ai scris acest post dar pot sa spun ca unul din motivele pentru care nu te mai uiți este exact acest tip de emisiuni și proștii care se vând pe bani pentru a le difuza

  5. “Cui ii pasa de un paianjen? Sunt destui in lume.”

    Putem la fel de bine sa inlocuim cuvantul “paianjen” cu “om”. Nu e nicio diferenta.

  6. Buna, am si eu niste gandaci de bucatarie ce sa fac cu ei? Poti veni sa ii iei sa nu ii agresez prea tare sunt cam multi si nu pot sa ii prind pe toti fara sa strivesc vre unul….am cumparat o banda adeziva sa nu ii omor dar nu prea pot sa ma abtin….Glumesc, oricum de ce crezi ca se face in alta tara si mai ales o tara saraca…

  7. > “cui îi pasă de un păianjen? Sunt destui în lume” “Sunt doar șerpi, nu folosesc la nimic”

    Tocmai ca nu sunt. Animalele astea traiesc in varii locatii indepartate de Romania si teritoriul le este atacat ba pt teren agricol ba pt industria de animale exotice. E o bataie de joc si pt animale si pt mediu in general. E echivalentu cu abuzurile asupra felinelor mari care a fost evidentiat in Tiger King.

    Si numai faptul ca animalele au trebuit aduse de la distanta mare e un abuz pt ele si un abuz pt mediu (probabil au fost aduse cu avionu).

  8. Mamă, emisiunea aia nici nu ar trebui să existe. N-am văzut-o la TV, dar îmi tot apar secvențe pe TikTok. Și sunt tot felul de fătuci care mănâncă gândaci și intestine de animale pline cu rahat și tot felul de gândaci prăjiți. Nu pricep cum poți tu ca “artist” (că așa se intitulează mulți din cei prezenți acolo) să te duci să te umilești la o astfel de emisiune.

  9. pur si simplu ma uimeste ca pana si aici vad comentarii prin care oamenii iau in deradere suferinta animalelor sau chiar reactioneaza agresiv la un post prin care se incearca salvarea de la chin a unor suflete
    nici macar nu o sa imi irosesc timpul sa explic ce nu este in regula :)) nu ai cu cine si pentru cine, din pacate!

  10. O mizerie de emisiune. Unora li se citește pe chip jena de a face parte din emisiune.
    Dar asta e nivelul emisiunilor de divertisment de la noi.

Leave a Reply