BREAKING Bursa socială pentru elevii din mediul rural care merg la liceu în altă localitate, eliminată de Ministerul Educației / Măsura nu a fost anunțată public înainte de aprobare

29 comments
  1. Fmm de imbecil sinistru. Nu cred că a existat vreodată un idiot atât de mare la minister. Ăsta e la nivelul cizmarului sau a savantei de renume mondial când vine vorba de inteligență.

  2. imi pare asa rau de copii! 🙁 imi amintesc cand au scos si bursele ce mai demult le primeai cand aveai peste 8 media. 🙁

  3. Întreba, cineva, dacă “luptați pentru țara voastră, în caz de război?”… Ar trebui să-i întrebe pe copiii ăștia, dacă se simt datori să lupte pentru Iorgulescu, Mazăre, Negoiță, Udrea, Iliescu, etc.

  4. Da’ cine primea bursa asta? Cumva articolul lasa sa se înțeleagă ca toti copii celor bogați care și-au luat o casa într-un sat-cartier din apropierea Bucureștiului sau Clujului.

  5. Am avut colegi de liceu (copii foarte muncitori, dar din familii fara posibilitati) care datorita acelor banuti si-au permis sa termine scoala. Sa iei acel ajutor financiar (folosit pentru educatie!!!) oferit copiilor din familii defavorizate e criminal.

    Saracia ar poate fi depasita prin educatie. Insa se pare ca e prioritar sa taiem putinii bani cu care ajutam elevii sarmani sa mearga la scoala!!!

    Guvernul ia masurile cele mai “potrivite” pentru “Romania (ne)educata”.

  6. De ce se depopulează mediul rural? Oare de ce? De ce pleacă toți să facă munca necalificată prin vest? Oare de ce? Școala nu poți să faci, bani îți trebuie, apoi mai vin “superiorii” toți să îți scuipe în cap că ești capsunar. Pai plm.

  7. Da să mă piș pe ei. Chiar dacă eu nu aveam neapărat nevoie sigur vor fi persoane afectate. Nici măcar un anunț. Jigodii ordinare

  8. Ca fost beneficiar al acestei burse sa citesc lucrurile astea m-a indignat complet. Ma gandesc doar de cate ori m a scos din incurcatura bursa asta.

    Oare cum le va spune Ministrul Educatiei copiilor plini de vise din localitatea din care eu provin ca singura greseala pe care ei au facut-o este ca nu s-au nascut intr-o localitate cu acces la educatie.

    Tragic.

  9. 200 de lei, o avere. Caca-m-as pe ei de jegosi sinistri care jubileaza pentru fiecare leut furat si fiecare viitor adult indobitocit si ne-educat.

Leave a Reply