>Rezumând, pe majoritatea traseelor vom face mai mult până la destinație, dar vom plăti mai mult pe bilete. Asta după ce deja, de la 1 iulie, biletele s-au scumpit cu 20%, potrivit unei decizii contrare trendului european adoptate de ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.
>
>Recent, v-am informat în premieră că din decembrie vom avea din nou trenuri Intercity pe rețeaua de cale ferată din România și că acestea vor fi, de fapt, actualele Interregio, care, pe deasupra, vor face și mai mult pe drum.
>
>În afară de această modificare, noul mers de tren vine la pachet și cu transformarea unor trenuri Regio-Expres în Interregio, care însă vor avea o durată de parcurs puțin mai mare decât în prezent. Cu toate acestea, vom plăti mai mult pe bilete.
Mi se pare normal ca daca e mai lunga calatoria sa platesti mai mult! (Conflicting feelings)
vom avea locuri de biciclete în vreun vagon măcar până la budapesta?
3 comments