Mega protestul AUR

32 comments
  1. In spate e coloana imensa a decedatilor covid din cauza propagandei descreierate auriste….numai ca astia nu se vad

  2. Cam cât de o duzină de autocare. Aduși ca vitele. Dă bine la tv pt ăia de îi vezi la vaxpopuli. Și sunt tare mulți. Pâine și circ cum avem în adn. Se auze unu de cânta imnu la nai.

  3. Protestul e legitim. Problemele sunt la organizatori și la delirul generalizat ce apare mai mereu când se protestează din partea asta a baricadei: tuneluri dacice, cea mai mare și mai tare țară a lumii, am fost odată o putere, microcipuri, moarte occidentului și lista poate continua. Dacă AUR nu avea reputația asta respectiv categoria de electorat caracteristică sunt absolut convins că în contextul actual ar fi ieșit și oameni neutri iar fotografia asta ar fi arătat altfel. Cu tot covidul care a fost și cu tot războiul care e, guvernarea actuală e un dezastru total și are cu siguranță o vină pentru situația economică. Vină neasumată.

  4. Cred ca pe RTV acum explodeaza burtiera de titluri pompoase. Filmari de la nivelul solului bineinteles sa para ca sunt 100.000 cel putin.

    Deja vad: “Patriotii contraataca, rezistii fug!”.

    Scris mai mic: “Cu cat o sa creasca pensiile toamna asta? Ministrul Muncii vine cu detalii incendiare!”.

  5. Ar fi cam nucleul de bază AUR plus rude, cunoștințe, prieteni și obișnuiții gură-cască. S-au adunat ceva. Dacă filmezi așa razant și din unghi îți iese revoluția română la Realitatea.

  6. N-ai pozat din unghiul bun. Se vede ca au venit doar de-o coada la check-in Ryanair la 5 dimineata.

    Pai ce facem, le stricam mojo-ul?

  7. Bine că atunci când PSD+PNL+UDMR au vrut să mărească salariile parlamentarilor și ale primarilor nu s-au opus ci chiar au fost în cârdășie cu ei.

    Acum se dau patrioți…

    Să fim serioși, teatrul ăsta de patriotism fals e dezgzustător!

  8. “Veniti la protest pe 2 Octombrie, e fara partide politice, doar oameni impotriva Guvernului” -George Simion.

    Intre timp, toata lumea din poza pare ca a venit cu tricolorul, au sigla AUR in mijloc. Cum dracu de s-au gandit toti sa vina asa? Oare pentru ca i-a adus cu autocarul din provincie? Multi lenesi vor sa se imbarce in trenul AUR, sa stranga prosti sa-i voteze, iar dupa aia sa frece cariciu 4 ani in Parlament pentru 10.000 de euro pe luna. Cat de jeg sa fi sa-ti bati joc de suferintele unor oameni ca sa-ti asiguri un loc caldut. Multa muie le urez

  9. Jumatate sunt membrii de partid + rude & prieteni etc si un sfert din ei sunt doar spectatori care incearca sa afle despre ce este vorba.>! (cel putin cei din poza asta)!<

    >Organizatorii protestului spun ca sunt peste 10.000 de oameni la protest

    Ce fumeaza?

    >insa estimarea fortelor de ordine ar fi de circa 3.000-4.000 de manifestanti

    Sa inteleg ca s-au despartit ca in Scooby-Doo ca sa acopere tot orasul.

    Voteaza pentru majorarea salariilor pentru parlamentari fiindca “oricum trece votul” dar considera ca un astfel de protest va schimba ceva?!

    >Liderul AUR: “Acesta nu este un protest de partid, este protestul poporului roman”
    >
    >[…]
    >
    >Protestatarii au pornit in mars spre Piata Romana. Acestia scandeaza “LIBERTATE”, **”GEORGE PRESEDINTE”**, “DEMISIA”, “JOS GUVERNUL TRADATOR”, “HOTII, HOTII, HOTII”, “GAZUL SI CURENTUL, NI LE-O LUAT GUVERNUL”, “UNITATE NATIONALA”, “AFARA, AFARA, CU HOTII DIN TARA”, “ANTICIPATE, ANTICIPATE, ANTICIPATE”

  10. ca idee, in orașul din aproprierea mea (Odobești, VN) o femeie atrăgea oamenii la acest protest și tot aceiași femeie mi a zis că dacă merg și eu, îmi vor plăti organizatorii protestului drumul și efortul:))))
    deci stați liniștiți, unii din ce care au ajuns la acel protest, sunt acolo doar pentru bani.

  11. Am trecut pe la 7 prin zona victoriei si in piata urla cineva la portavoce lucruri pro Putin si rusia, zicand chestii de genul ca rusii s-au aliat cu chinezii ca sa isi faca armata contra vestului si ca cica asta era si dorinta lui ceausescu 🙃 Mi-am pierdut niste neuroni cat am trecut prin zona aceea.

  12. Mai multă lume era rămasă în parcul Izvor după Pride decât au fost ăștia în total la “Marele protest”. N a avut Simion destul ulei sa dea la fanii din provincie

  13. Profa mea de mate zicea ca-s un dobitoc si ca nu voi ajunge nimic in viata.

    Avea dreptate, dar se putea sa ajung la parada haur…

Leave a Reply