,,Europarlamentarul PNL Rareș Bogdan a acuzat că gazul extras de la Black Sea Oil & Gas, primul gaz din platforma continentală, deja a fost contractat de grupul Engie pe trei ani, deși, potrivit legii, prioritatea o are statul român, iar gazul respectiv poate fi vândut pe piața internațională doar dacă statul român îl refuză.
Rareș Bogdan, despre gazul extras de la Black Sea Oil & Gas
„Mă supără sau sunt profund mâhnit că acest gaz care se extrage de la Black Sea Oil & Gas, primul gaz din platforma continentală, deja a fost contractat de grupul Engie pe trei ani, ceea ce este o chestiune care contravine legii în România, pentru că, în mod normal, gazul respectiv pot să îl export la un jucător european doar după ce în țara respectivă ți se dă hârtie, ți se dă hotărâre că refuză gazul”, a declarat Rareș Bogdan la Profit News TV, potrivit profit.ro.
Liberalul a susținut că Black Sea Oil & Gas trebuia să ofere gazul respectiv Transgazului, Romgazului, Ministerului Energiei și dacă aceștia refuzau, să-l vândă oricui altcuiva.
„Există o lege extrem de clară, prioritatea o are statul român, dacă statul român refuză gazul respectiv, atunci se intră pe piața internațională. E ușor diferit față de energia electrică, unde este o piață de 14 țări”, a punctat Bogdan.
Acesta a mai precizat că instituțiile competente ar trebui să verifice dacă în acest caz a fost respectată legea, părerea lui fiind că aceasta a fost încălcată.”
si la electrica as vrea o metodologie similara. noi nu prea aveam centrale electrice pe gaz, germanii si altii aveau, noi acuma suferim din cauza lor si mai ales atacul germanilor asupra energiei nucleare, si acum se bazeaza si pe francezi care au preponderent energie nucleara pentru energie electrica.
Și cine e acum la Guvernare?
Strainii sunt de vina, nu guvernul nostru. Merg si astia pe populismul cantat de PiS si FIDESZ.
Tu ai vinde la săraci la pe nici 200 de euro când poți vinde la străini dublu .
Acum pe bune unde ai văzut să se țină cont de folosirea resurselor pe plan intern când ei fac mai mulți bani daca vând înafara sau chiar și la noi prin intermediari
Ești în capitalism și profitul este sfânt ! (Sad 😢)
Deci ador, pur și simplu ador când oamenii cu putere din România constată chestii random dintr-o dată, fără facă nimic.
Pentru ca niste coaie mari prin guvern au actiuni / afaceri prin care vand gazul si scot saci de bani , d-aia :))
7 comments