Sorin Cîmpeanu a demisionat

14 comments
  1. Foarte bine. Ducă-se învârtindu-se.

    Nu m-aș hazarda să o iau ca pe semn de civilizație și progres.

    Iohannis n-are nici cinstea mafioților, l-a folosit și sacrificat. Nici mare strateg nu e, doar cei din spatele-i.

    Ciucă n-a luat el vreo decizie, dar Câmpeanu prin plagiat l-a pus în pericol. Al naibii Ciucă ăsta, prin nimic nu cade și nimic nu trebe să-i păteze izmenele.

  2. OK. Și acuma luați aminte. Demisia lui a fost posibilă doar datorită faptului că de data asta am exercitat oarecare presiune.

    Putem câștiga multe bătălii, nu pe toate, dar multe, dacă exercităm presiune asupra politicienilor.

    Să nu uităm că așa a fost și cu demisia lui Ponta, a lui Banicioiu, și cu Dragnea și ai lui în 2017. Doar datorită presiunii au fost posibile.

    Fără presiune, nimic nu ar fi fost posibil. Căci de neclintit nu sunt. România, în mod întâmplător, face parte din UE și NATO. Orice presiune și presă negativă asupra partidului aflat la guvernare e bad, bad news. Nici PSD, nici PNL nu vrea asta. Dacă iese și în presa internațională, dau și mai prost în UE, față de partenerii strategici, etc.

    De fapt, ei nu sunt de capul lor. E o mică victorie, simbolică, care ar trebui să ne bage în cap, o dată pentru totdeauna, că ei la cheremul nostru sunt, că puterea în mâinile noastre se află de fapt.

    Evident, pe Câmpeanu îl vor înlocui cu altul corupt/incompetent, dar ce rămâne în urmă e faptul că USL a primit astăzi o lovitură la temelie. Azi au câștigat protestele și PNL a mai sângerat un pic. Azi o pdf-istă de la apele române, mâine un Câmpeanu.

    Ce trebuie făcut acum e trecut la următoarea luptă, la următoarea luptă și lovitură dată USL: afacerea BMW-urilor, Blue Air, energia, cumpărarea presei, etc.

    Și tot așa. Asta trebuie făcut. Nu să stăm și să încasăm fiecare abuz și nesimțire cum s-a întâmplat în Ungaria, până când Orban a acaparat tot din cauza indiferenței populației.

    Din partea mea, mult, mult respect pentru cei ce au stat cu tunurile pe Câmpeanu în ultimele săptămâni de zile, ziariști liberi și figuri publice oneste. Uite că se poate.

  3. Cel mai prost ministru al educatiei de la revolutie incoace, credeam ca nu se poate mai rau decat Andronescu

  4. Oare cum e să te cheme la “discuții” și să-ți ceară demisia un alt plagiator, care a fost salvat de un judecător ieșit apoi la pensie?

  5. A demisionat noaptea ca hotii.

    Asta e alta fumigena care sa ne tina ocupati, in timp ce ei fac acum miscari la Justitie, de fapt acolo e miza.

Leave a Reply