
Alin Burcea, ANAT: Litoralul românesc a scăzut anul acesta cu aproximativ 20% faţă de 2021 în ceea ce priveşte numărul turiştilor în hoteluri

Alin Burcea, ANAT: Litoralul românesc a scăzut anul acesta cu aproximativ 20% faţă de 2021 în ceea ce priveşte numărul turiştilor în hoteluri
9 comments
>*Litoralul românesc a scăzut anul acesta cu aproximativ 20% faţă de 2021 în ceea ce priveşte numărul turiştilor în hoteluri, iar Mamaia a înregistrat scăderea cea mai mare, de 25-30%, a declarat prim-vicepreşedinte al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), Alin Burcea, în Antalya, Turcia, conform Agerpres.[…]*
Mamaia trebuie demolata si reconstruita.
>*“Dacă la 10.000 de locuri (în apartamente private n.r) – cam atâtea sunt în Mamaia Nord şi Năvodari – pui trei oameni pe familie, sunt 30.000 de oameni pe serie. Dacă înmulţeşti cu zece serii, sunt 300.000 de oameni. Dacă mergi pe un grad de ocupare de 70%, sunt 200.000 de oameni care au mers în aceste apartamente şi cred că sunt aproape de realitate, cam ce-a pierdut Mamaia erau în aceste apartamente”, a explicat el.*
Ahahaha, daa, sigur.
ne doare în pulă
cam cum va doare și pe voi de noi când venim pe litoral
Inacceptabil. Trebuie ajutati cu niste subventii.
Litoralul romanesc, o ciorba infecta de apa maro cu alge si scoici. Mai scump ca in Grecia, cu servicii mai proaste decat in Bulgaria si unde se mai duc doar cei ce vor sa epateze sau sarmanii bugetari cu vacante pe bon.
A fost mai slab decât anul în care am avut (măcar parțial) restricții?
LUL
foarte bine sa mai scadă pana înțeleg ca nu mai merge asa
Asta-i Cpt. Burcea cu pula de 1 metru ?
Parca și vad titlu în Mai la anu: hotelierii ridica preturile cu 20% (+ ceva din încheietura sa compenseze și pentru inflație).
E supraaglomerat oricum…