Mi-am amintit de astea pornind și de la un comentariu de aici despre cadouri de Moș Nicolae: “căderea comunismului”. Postarea originală (Dan Pavel) pleacă de la serialul Stranger Things și anii ’80.

2 comments

1. Postarea integrală de pe facebook ([Dan Pavel](https://www.facebook.com/100002115494740/posts/4636115516468919/)):

   “Abia așteptam sezonul patru din Stranger Things, dar se pare că n-am noroc. Speram să-l văd acum, de sărbători, dar cică abia în primăvara lui 2022. Sezonul întâi mi-a plăcut, al doilea a fost meh și-al treilea a fost slab. Trăgeam speranță să-și revină la sezonul patru. Dacă mai trag mult de timp cu ultimul sezon, o să crească copiii ăia de tot. Nu vrea nimeni să vadă un serial despre niște găozari de 18 ani. S-au făcut măricei deja copiii din Strager Things. Ăla brunet e urâțel rău, iar fătuca aia, Eleven, a căpătat figurile alea de răsfățată pe care trebuie s-o bage ta-su pe ușa din dos a unei facultăți ușoare, că nu-i bună de nimic. Se apropie vertiginos de vârsta la care nu mai sunt nici drăguți, nici relevanți în vreun fel. Nu există puști de 18 de ani care să aibă ceva relevant de spus. Mă rog, în afară de lucruri care te-ar putea ajuta să-i salvezi viața. Chestii gen: ”Mă doare inima și intestinul, am băut Jagermeister și am luat meta cu keta… ajutați-mă și nu-i spuneți lu mama că mă omoară!!!”. Alea sunt singurele chestii relevante care pot ieși din gura unui de-ăsta. Nu vrea nimeni să vadă un serial despre o gravidă în anul întâi la Litere, căzută din spectrul de autism, care vede monștri ca hobby. De curiozitate, există vreo studentă la Litere care nu vede monștri și nu crede că are puteri speciale la pizdă? Că, în tinerețe, eu n-am întâlnit niciuna care să nu fie nebună cu acte și să nu se creadă buricul pământului.

   Hai mai repede cu sezonul patru că se maturizează ăștia de tot! O să ajungem să ne uităm la un serial despre doi contabili, un bețiv și-o casnică în pragul divorțului, care își amintesc cu nostalgie cum salvau planeta, de la coadă la Permise Auto! Mie mi-a plăcut Stranger Things pentru că stârnește nostalgia anilor 80, un deceniu de glorie pentru hipsteri care n-au trăit anii ăia. Pentru americani se pare că a fost o copilărie mișto de tot. ET Extraterestrul, Sega, casete audio, chestii… Distracție, ce să mai! Pentru noi mai puțin. Pe noi ne trezeau părinții la cinci ca să ne pună la coadă la pulpe de pui, iar ei plecau la serviciu. Noi stăteam ca proștii la coadă, în fața unui aprozar închis, până veneau părinții la prânz să preia coada și să ne trimită la școală. La școală mâncam bătaie și socialism științific… și pe urmă ne trimiteau înapoi acasă, unde mai luam odată bătaie că de ce avem notă proastă la socialism științific. Se lăsa seara, făceam baie cu apă încălzită la oală și teme la lumina lumânărilor. Eram mai ceva ca Stranger Things. La noi era The Upside Down – dimensiunea ailaltă, cum ar veni. Din perspectiva mea, anii 80 au fost cei mai proști ani pe care i-am apucat din secolul 20. Au fost horror până și din punct de vedere al modei. Femeile se îmbrăcau și se coafau oribil, cu haine sintetice căzute din recuzita de figuranți Star Trek, cu sclipici, cu bureți la umeri și frezele alea caracteristice de controloare la CFR Călători. Între picioare aveau suficient păr încât să blocheze pubertatea tuturor băieților de vârsta mea care găseau reviste nemțești ascunse sub scara blocului.

   Muzica disco era un căcat, mai puțin ABBA. Singura noastră muzică rebelă era Dida Drăgan, un fel de Madonna mai câmpenească și cu un grad mai ridicat de alfabetizare. Războiul Rece era în floare. Ceaușescu domnea. SIDA făcea ravagii. Africa și America de Sud erau în flăcări. Vestul dădea primele semne de feudalism corporatist prin demolarea reglementărilor pieței libere și prin demantelarea structurilor de solidaritate socială. Era epoca de glorie politică a lui Ronald Reagan, Mihail Gorbaciov, Margaret Thatcher, Deng Xiaoping și Francois Mitterrand – niște lichele de proporții colosale de pe urma cărora planeta suferă geopolitic și-n ziua de azi. Sunt adevărații deschizători de drum către globalismul de azi. Asta pentru cei care privesc suficient de departe în trecut și au suficientă minte încât să nu creadă că de la Trump și Boris Johnson s-a împuțit Vestul. În rest au fost mișto anii 80.”

2. >Muzica disco era un căcat, mai puțin ABBA. Singura noastră muzică rebelă era Dida Drăgan, un fel de Madonna mai câmpenească și cu un grad mai ridicat de alfabetizare.

   Bai, nu. Nu stiu ce vrea sa spuna autorul prin “rebela”, dar chiar era o groaza de muzica ok in anii 80.

   LE: doar ca sa fie lucrurile clare, nu zic ca nu sugeau anii 80 in Romania (pentru ca sugeau grav), dar nu mi se pare corect fata de multi artisti mai mult decat ok sa te pisi in capul lor spunand ca nu exista decat un singur artist frecventabil in anii ’80.