Au incasat sume exorbitante din cazarea refugiatilor

6 comments
  1. >Scandal monstru în Rădăuți, după ce două persoane cunoscute în municipiu au încasat sume exorbitante din deconturile pentru cazarea refugiaților ucraineni.
    >
    >În cazul lui Radu Gheorghe Munteanu suma încasată este de 30.380 de lei pentru că ar fi cazat timp de o lună un număr de 434 de refugiați, asta în condițiile în care, potrivit declarației de avere, are o locuință de numai 67 de metri pătrați.
    >
    >În ceea ce-l privește pe Cosmin Nichiforiuc, acesta a încasat bani de două ori. O dată este vorba de suma de 13.020 de lei și o altă plată este de 25.620 de lei, adică un total de peste 38.000 de lei.
    >
    >Mai trebuie adăugat că pe lista de deconturi, aprobată de Primăria Rădăuți, apar și alte persoane, iar suma cea mai mare care a fost decontată se ridică la nu mai puțin de 56.420 de lei, ceea ce echivalează cu faptul că a cazat și hrănit în jur de 800 de persoane pe parcursul unei singure luni.

  2. Nu doar la Suceava sa întâmplat asta, si la Galati si-n localitățile limitrofe.

Leave a Reply