>Statutul Elevului ar putea fi modificat, în perioada următoare, prin completarea listei de obiecte interzise în școli. „Este vorba despre modificarea și completarea articolului 15, punctul „e”, care actualmente stabilește că elevilor le este interzis să introducă şi/sau să facă uz în perimetrul unităţii de învăţământ de orice tipuri de arme sau alte produse pirotehnice, precum muniţie, petarde, pocnitori sau altele asemenea, spray-uri lacrimogene, paralizante sau altele asemenea care, prin acţiunea lor, pot afecta integritatea fizică şi psihică a elevilor şi a personalului unităţii de învăţământ. Elevii nu pot fi deposedaţi de bunurile personale care nu atentează la siguranţa personală sau a celorlalte persoane din unitatea de învăţământ, în conformitate cu prevederile legale”. Lista este în lucru. Pe lângă elementele enumerate în articol, în completarea sau în detalierea lor, s-ar adăuga brichete, ace, bricege, cuțite și orice tipuri de arme albe, arme cu bile, cu aer comprimat, torțe etc.”, explică reprezentanții ministerului.
>
>Având în vedere faptul că minorii nu răspund penal până la 14 ani, nu prea pot fi opriți cei care deja au comis infracțiuni. Unii dintre ei trăiesc într-un mediu infracțional și reprezintă un pericol pentru școală și pentru societate, dar nu pot fi excluși din sistemul de educație, tocmai pentru că excluziunea socială creează probleme și mai grave, pe termen lung, iar abandonul școlar trebuie redus. Mulți dintre cei care au comis fapte cu violență știu că sunt exceptați de la răspunderea penală până la vârsta de 14 ani.
>
>Aplicarea unor sancțiuni dure ar duce la creșterea abandonului școlar al autorilor faptelor, iar neaplicarea lor ar duce la creșterea abandonului școlar al potențialelor victime, mai ales în zonele defavorizate, unde este greu pentru elevi să găsească altă școală în apropiere de casă. Aici, Ministerul Educației e pus într-o situație fără ieșire, tocmai pentru că legislația penală și nevoia aplicării unor sancțiuni produce efecte negative asupra altor principii care stau la baza funcționării sistemului de educație și al integrării în societate. E o situație fără ieșire, iar Ministerul Educației e la mijloc.
>
>În prezent sunt peste 17.000 de unități de învățământ, dintre care circa 9.000 cu personalitate juridică, iar costul unei porți magnetice pentru detectarea metalelor ar costa în jur de 1.500 de euro. S-ar putea face un proiect-pilot, pentru introducerea unor sisteme de securitate la intrarea în unitățile de învățământ unde au fost deja anumite probleme, ca apoi să fie finanțate și celelalte, în funcție de analiza rezultatelor din prima fază a implementării.
>
>În România, deocamdată nici măcar jumătate din unitățile de învățământ nu au firmă de pază angajată, tocmai din cauza lipsei fondurilor în bugetele locale din care ar trebui să fie plătite aceste servicii. „Deocamdată sunt în discuție măsurile care s-ar putea aplica. Se caută soluții. Multe dintre aceste măsuri vor fi luate mai ales pentru descurajarea celor care ar putea aduce obiecte periculoase în școli, dar nu există posibilitatea de control total”, a explicat, pentru Jurnalul, Daniel Tomoni, purtătorul de cuvânt al Ministerului Educației.
**TLDR:** din cauza cresterii de la an la an a violentei in scoli, se discuta modificarea statutului elevului prin completarea listei de obiecte interzise în școli si montarea de porti magnetice la intrarea in scoala. In prezent, nici macar jumatate din unitatile de invatamant din tara nu au firma de paza…
Incoming cuțite din bambus, ecologice, biodegradabile, nu pot fi detectate la intrare.
Suntem tara lui “ar putea”. Nu mai postati asemenea stiri ca sunt degeaba, pana nu se implementeaza degeaba se vorbeste de cum ar putea fi.
sa se invete cu badgeul de mici
O, nu. Săracii elevi. Au dat bani pe karambite și bricege degeaba..
1984 grav, ii pregateste de mici pentru noua lume. Mai lipsesc tonomatele de sandwichuri cu insecte
7 comments
Nu se mai intra cu examen?